Și dacă tot e primăvară, plantele înfloresc, dragostea plutește în aer, iar în spiritul acestor gânduri vă vom povesti câte ceva despre noi. Cine ne știe de mai demult, deja și-a dat seama că ne potrivim ca mâna în mănușă.
Ioana mai vulcanică – eu mai relaxat, ea mai sensibilă – eu uneori, ea atentă la detalii – eu atent la alte detalii, ea vorbește frumos – eu vorbesc la subiect, ea mai delicată – eu mai direct. Ce să o mai lungim, ne completăm reciproc! Dacă tot eram în Indonezia, pe o minunată insulă exotică, am pregătit un modest inel cu o mică perlă neagră, pe care îl ascunsesem în fundul rucsacului, unde știam că va sta ascuns până la momentul oportun. Pregătisem cadrul (o zi însorită pe malul mării, pe o plajă mai liniștită, în nordul insulei), aveam inelul ascuns și așteptam să se întindă la plajă pe sarong. Am și întrebat-o de vreo două ori dacă nu merge să facă plajă, doar terminaserăm cafeaua cu ghimbir la una din mesele de bambus de pe terasă. Nu aveam nevoie de public, ci doar să o văd întinsă la soare. Știam că nu stă cu ochii deschiși și că mă pot furișa într-o parte să pornesc telefonul să filmez momentul. Restul e istorie… după cum puteți vedea mai jos.
Sunt unele lucruri pe care le pastrăm pentru noi, dar era o amintire prea frumoasă să nu o împărtășim cu cei dragi. Departe de casă, ne-am gândit că cel mai simplu ar fi să punem filmul cu cererea în căsătorie pe Facebook, să ne vadă parinții, prietenii și rudele, în toată splendoarea noastră. L-au văzut și alții, îl vedeți și voi, dar pentru noi va rămâne amintirea unui clipe unice – oameni potriviți, la momentul potrivit, în locul potrivit.
Întorși în țară, am început pregătirile pentru nuntă. Ioana și-a găsit rochia de mireasă în trei zile, la Salonul Maya Fashion din Cluj. S-a bucurat pentru că îi puneau la dispoziție o croitoreasă pentru strâmtat și alte ajustări de ultimă oră. Cine s-ar fi gândit că tocmai acea croitoreasă îi va strica rochia lipind cu silicon pietricele și dantelă pe corset, în loc să le coase? Cei de la salon au ridicat din umeri, doar rochia era plătită. Așa că singura soluția a fost să sune la atelierul de creație a designerului vestimentar Marianei Florea, adică doamna care face rochiile, să ceară un sfat. Foarte amabilă, ne-a sărit în ajutor și ne-a invitat la Craiova să vada rochia și să o modifice după cum își dorea Ioana. Am combinat asfel utilul cu plăcutul și am pornit într-o mică excursie prin Alba Iulia, Sibiu, Băile Olănești, Craiova și Deva.
Împreună cu un priten, am văzut Cetatea din Alba Iulia, în care nu am mai intrat de când am devenit pionier (ultima generație). O fortăreață impresionantă, atât ca dimensiune, cât și ca valoare istorică, restaurată aproape integral, ce necesită și merită câteva ore din viță. Ziduri înalte, porți impozante, monumente, muzeu, catedrale, alei, hotel, terase unde poți servi o cafea – toate sunt închegate armonios din punct de vedere arhitectural, pe Dealul Citadelei, din Alba Iulia. Cu siguranță ne vom mai opri la cetate, dar în acea zi, am făcut doar un tur rapid, după care ne-am continuat drumul spre Craiova. Ne-am mai oprit în Sibiu unde ne-am dezmorțit prin centrul istoric, iar seara am ajuns în Băile Olănești, dincolo de Carpați.
Drumurile erau în lucru, iar orașul aproape pustiu. Nu se înnoptase de tot. Ne-am cazat la o pensiune pe care am găsit-o în prealabil pe net. Doar o noapte am stat în stațiunea Băile Olănești, fără să apucăm să facem o baie termală la unul dintre hotelurile cu piscină. A doua zi dimineață am pornit spre Craiova, unde aveam programare la atelier pentru modificarile rochiei de mireasă. Două probe și câteva ore mai târziu s-a rezolvat problema. D-na Florea a fost suficient de amabilă și ne-a ajutat, fără alte costuri decât materialele pe care le-a folosit pentru modificări. A reparat ce a stricat croitoreasa din Cluj si i-a făcut ajustările necesare astfel încât rochia arată de parcă a fost făcută pentru Ioana de la bun început. Astfel, în meciul bunului simț dintre Craiova și Cluj, scorul e de 2-0. În ceea ce privește felul în care conduci realția cu clientul chiar și după vânzare, clujenii au primit o lecție de profesionalism.
Între probe, în timp ce ne plimbam prin centrul Craiovei, pe străzi înguste, ce erau în lucru, cu clădiri vechi, ce amintesc de vremuri trecute, ne-am intersectat cu o cunoștință din Indonezia, de când stăteam în Mataram. Ca să vezi ce mică e lumea! Eram contra cronometru, să ajungem în Deva în acea seară, așa că am schimbat câteva impresii și am rămas înțeleși că ne vom continua poveștile prin pagina de pe Facebook. Interesant cum, peste toate relele feisbucului, rămâne una dintre cele mai sigure surse de a păstra legături la distanță.
Dacă drumul prin Valea Jiului nu era plin de porțiuni semaforizate, pe care se circula doar pe o singură bandă, am fi ajuns în Deva pe înserate, dar în condițiile date, am ajuns noaptea târziu. Ca și cu alte ocazii, ne-am simțit extraordinar. Întotdeauna statul în Deva a fost pentru noi ca și mersul la bunici sau ca o ieșire de weekend, la liniște și odihnă. Poate cel care contribuie la această stare de fapt, e Gabi, un prieten vechi, la care stăm de fiecare dată când ajungem pe-acolo.
Ca să concluzionăm grandios, chiar dacă în viață apar diverse probleme, precum dezastrul cu rochia de mireasă, într-un final se rezolvă. Poate în acest proces se mai leagă și câteva evenimente mai fericite precum reîntâlnirea cu un prieten vechi sau întâlnirea unui nou prieten. Vă lăsăm acum, pentru că avem de rezolvat o altă problemă cu inelul de logodnă, căruia i s-a desprins perla!
Ma bucur enorm pentru voi, si in special pentru Ioana ca a gasit persoana potrivita. CASA DE PIATRA! va spun de pe acum