Motto-uri 03

Ocazional dau peste câteva vorbe/fotografii/filme mai mult sau mai puțin mărețe, dar care îmi plac. Mi le salvez pe unde pot (bookmarks, prin fișiere în computerul de acasă, pe conturi Youtube etc.), pentru postări din categoria Motto-uri. Acesta este al 3-lea calup de cuvinte magice, aducatoare de optimism, vestitori ai primaverii înțelepciunii, filme emoționante care mă pun pe gânduri și la care mă întorc când simt că mă afund cam tare în cotodian. Ca și până acum, voi încerca să traduc fotografiile care nu sunt în românește. Pentru filme (în partea de jos a postării), dacă nu știți engleză, nu pot decât să vă îndrum spre Irina Margareta Nistor. Iar acestea sunt cele pe care nu le-am gasit sub forma foto:

1. A studia și a nu gândi e o risipă. A gândi și a nu studia e periculos.

2. Nu trebuie sa fii trist că nu ai fost remarcat. Fii trist când nu ai făcut nimic remarcabil.

ambele de Confucius

The creative adult is the child that survived:: Adultul creativ este copilul care a supraviețuit ::

Crestinismul - o solutie imaginara la o problema imaginara

Daca ai putea sa rationezi cu persoanele religioase

Enjoy the little things in life

:: Bucură-te de lucrurile mici (neînsemnate) din viața… Într-o zi vei privi înapoi și îți vei da seama că acelea au fost lucrurile mari ::

If yu want something you've never had:: Dacă vrei ceva ce n-ai avut, va trebui să faci ceva ce n-ai mai făcut ::

Change is the essence of life - Eric Thomas:: Schimbarea e esența vieții… Să fii dispus să renunți la ce ești pentru ceea ce poți să devii (Eric Thomas) ::

replace fear of the unknown with curiosity:: Înlocuiește frica de necunoscut cu curiozitatea ::

life begins at the end of your confort zone:: Viața începe la limta zonei tale de confort ::

Allan Wats – câteva cuvinte, cu mult înainte de apariția filmului Inception

Allan Wats – Adevăratul Tu

Allan Wats – Ce-ar fi dacă banii nu ar fi scopul?

Ricky Gervais – finalul serialului Extras (serialul e o comedie grozavă pe care o recomand oricui)

PlecatiDeparte youtube channel

Playlist filme ROMÂNIA

Leave a Reply