E mai simplu să împărțim povestea din Bali în 4 părți, ca un serial. Sperăm ca titlul să își găsească semnificația pe parcurs. Dacă nu, în ultima parte. Vă invităm să le parcurgeți pe măsură ce le postăm. Ca și până acum, veți găsi setul de fotografii aferent la începutul fiecărei postări și filme scurte inserate printre rânduri. Filmele sunt postate și în secțiunea video a site-ului, preluate de pe canalul Plecați Departe, de pe Youtube.
1. Drumul spre Bali și febra din Lovina
16 Iunie – Trenul s-a pus în mișcare pe la ora 5 dimineață. Ruta pe care merge din Probolinggo spre portul Banyuwangy e mai lungă și nu urmează coasta nord-estică a insulei Jawa, ci coboară prima oară spre sud și ocolește niște vulcani, să mai culeagă alți pasageri. Fiind cea mai ieftină clasă (Economy, fără aer condiționat), am plătit doar 1,8$/persoană pentru călătorie și cu toată căldura de afară, era mai plăcută briza ventilatoarelor ce atârnau ca niște candelabre din tavanul compartimentului. Calea ferată șerpuiește printre sate mici, culturi de orez, plantații de arbori de cafea, bananieri sau alte plante. După vreo 6 ore, am coborât în gara din Banyuwangy, la 10 minute de mers pe jos până în port. Am luat unul din multele feriboturi spre Bali, cu doar 0,6$/persoană și ne bucuram că vom ajunge în Lovina, înainte de lăsarea serii. Aveam avantajul călătoritului spre Est, pentru că Bali este cu o oră înaintea insulei Jawa. Pe teritoriul indonezian sunt 3 fusuri orare.
În armonie de dangdut (manelele indoneziene), de la televizorul care domina sonor puntea, feribotul a intrat în portul Gilimanuk, pe coasta de Vest a insulei Bali, o oră mai tarziu după ce lăsasem în urmă insula Jawa. Am luat-o la pas spre terminalul de autobuze sau bemo-uri (echivalentul angkot-ului din Jawa). Era pustiu. Nu ne vedea să credem. Parcă era o autogară mai puțin aglomerată din România. Am căutat din priviri bemo-ul pe care scria Singaraja (direcția noastră de mers) și ne-am oprit să mâncăm o supă la pahar de plastic. Ca o mică paranteză, în Indonezia sunt foarte populare supele instant. La multe warung-uri, din comoditate, ușurință sau lipsă de inspirație oricine poate comanda o supă Pop Mie (supă de tăiței instant). Spre Denpasar, capitala insulei, plecau bemo-uri cam din 30 în 30 de minute. Am văzut că nu prea se înghesuie lumea spre Singaraja, dar nu mă așteptam să plecăm din Gilimanuk peste aproape 3 ore. Șoferul a așteptat până s-a umplut bemo-ul, în ciuda insistențelor noastre multilingve. Da, puteam să plecăm oricând, dacă plăteam de nu știu cîte ori prețul biletului, 3$/persoană. Nici acum nu îmi vine să cred că a preferat să piardă atâta timp pentru ultimele două persoane, care au umplut mașina. Chiar dacă am crezut că, împreună cu ceilalți 14 pasageri, s-a umplut bemo-ul, pe drum, șoferul a mai luat și alți oameni, pe distanțe scurte. Cred că la un moment dat am fost și 22, câțiva pe jos, între scaune, iar unul, cu cască de motociclist în cap, era aproape complet în exteriorul ușii. Aș fi filmat cu telefonul, dar nu puteam să mă mișc. În România, un microbuz similar cred că ar putea să transporte vreo 9 pasageri. Era o altă situație lipsită de logică, pe care trebuia să o acceptăm, doar că duceam lipsă de răbdare. Știam că a doua zi vom fi mai bucuroși, la gândul că am călătorit o zi întreaga, cu trei mijloace de transport, pe o distanță considerabilă, cu mai puțin de 6$.
Obosiți ca de obicei după drumurile dintre localități, ne-am întâlnit cu Vesna, gazda noastră și la sfatul ei am închiriat un scuter pentru vreo 3 zile. Am mers la ea acasă, am schimbat două vorbe, am mâncat și ne-am pus la somn.
17 Iunie – Temperatura îmi era mai mică decât în seara anterioară. Făcusem o febră ușoară și transpirasem toată noaptea. În câteva minute udam un tricou încât puteam să îl storc. Probabil resimțeam oboseala acumulată, căldura și alimentația săracă în vitamine. Fructele nu sunt ușor de găsit, așa cu ne-am închipuit de acasă. Vânzătorii ambulanți le vând mai scump decât la piață, în magazinele mari găsești doar fructe de import și depinde mult de sezon. Multe fructe exotice au anumite perioade ale anului în care se culeg.
Shashin Error:
No photos found for specified shortcode
Am mers cu Vesna la o plajă din Lovina. Nu ne-a impresionat cu nimic. Apa era murdară nu numai cu suspensii, dar și cu bucăți de plastic, doze de băuturi, sticle, pungi sau resturi ceramice. Bărcile pescarilor lăsau puțin loc pentru umblat, iar fâșia de nisip era îngustă. În puținul timp pe care l-am petreut la plajă, ne-a prins soarele. Am mai băut un suc de fructe și ne-am întors spre casă.
18 Iunie – Febra trebuia tratată. Oscilam între 37 și aproape 40 de grade. Noroc că Vesna avea termomentru, altfel mergeam pe ghicite. Am transpirat toată ziua. Beam multă apă ca să compensez pierderile de la febră. Ioana spăla tricourile și le punea la uscat. În curtea interioară a casei bătea soarele, iar hainele se puteau usca rapid. Era mai cald decât în Jawa. Pe când credeam că ne-am obișnuit cu căldura, cu umezeala și cu ploile zilnice, am ajuns într-un loc unde ploua mai rar și era mai cald. Păcat că a fost nevoie să stăm în casă, în loc să explorăm împrejurimile.
19 Iunie – Aveam temperatura medie a corpului de 37,2 grade, adică peste linia roșie a termometrului, dar în anumite momente mă încadram în parametri normali. Simțeam o ușoară durere de cap, probabil de la deshidratare, deși în zilele astea de repaos am mâncat de trei ori pe zi, mese regulate, fructe și am băut ceai sau apă. Când sunt răcit, nu am răbdare să stau în pat nici acasă. Era și mai ciudat să nu ies din casă, fiind în Bali, perla Indoneziei, după cum o numesc ghidurile turistice. Spre dupămasă, am ieșit la o plimbare cu scuterul prin împrejurimi. Imediat după apus, ne-am respectat cu un cocktail și o supă cremă de morcovi, pe malul mării. O mică orchestră cânta piese care odinioară făceau parte din reperoriul altor formații, la lumina unor becuri slabe, în timp ce valurile abia se auzeau pentru că marea era calmă.
:: va urma ::
Te poate interesa: 10 obiective turistice gratis in Bali
