4. Ubud între tradiții și kitch
28 Iunie – Fixasem plecarea din Bali pe 30 iunie, împreună cu Dragoș și prietena lui, deci mai aveam la dispoziție două zile pline în care ne-am plănuit să mergem în Ubud. Acest orășel, la fel ca și Yogyakarta pentru Jawa, reprezintă centrul cultural al insulei. Încă dinainte să ajungem în Bali, am trimis câteva cereri pe Couchsurfing. Una dintre ele la un tip care spunea că stă foarte aproape de casa în care s-au filmat scenele din „Eat, Pray, Love”, cu Julia Roberts. Pe mine nu m-a dat pe spate filmul, dar Ioanei i-a plăcut și am vrut sa îi fac o surpriză. Din păcate nu am primit nici un raspuns de la baiatul acela, ci de la o tipă bule.
Deși are profilul pe Couchsurfing, unde teoretic nu plătești cazarea, avea împreună cu soțul ei indonezian, un fel de casă de oaspeți sau hostel (Kaleidoscope sau Rumah Sony) cu un spațiu de creație imens. Oaspeții fac un fel de contibuție/donație pentru cheltuielile de întreținere ale clădirii, anume 4-5$/zi. Era apă caldă, puteai găti în bucătărie, puteai să te relaxezi pe o terasă frumoasă în spatele casei, puteai să faci orice doreai în atelier, puteai să schimbi opinii cu cei care erau deja acolo sau doar să dormi o noapte, cum am făcut noi. Având o tentă hippie, casa e decorată prin mijloace proprii, cu draperii colorate, desene sau mesaje scrise pe aproape fiecare perete și fel de fel de obiecte în aproape fiecare colțișor. E o metodă practică și ieftină de personalizare a locuinței, și cum în permanență treceau pe-acolo fel de fel de turiști sau artiști, oricine putea contribui cu ceva la decor. Cu siguranță, dacă am fi vrut să stăm mai mult, ne-am fi putut înțelege cu gazdele la un tarif și mai mic.
Ne-am reîntâlnit cu Virginie, o fată cu care am schimbat câteva vorbe când stăteam în Probolinggo și cu care am păstrat ulterior legătura. A plecat din Probolinggo în aceeași zi, dar venise aproape direct în Ubud, ultima oprire înainte de a se întoarce spre Europa. Am găsit-o foarte veselă și entuziasmată de lumea din Ubud, de multitudinea de activități artistice pe care le putea întreprinde și de faptul că începuse să își realizeze propriul ei batik. M-am bucurat că i-am spus de Kaleidoscope.
Străzile din Ubud ascund ateliere de creație ale unor artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți. Sculptură în piatră sau lemn, pictură, broderii, batik, obiecte de decor, obiecte arizanale, bijuterii sau orice altă formă de manifestare artistică – în Ubud le-am găsit pe toate. În tot orașul e mai curat decât în locurile prin care am fost până acum și dacă ar fi să ținem cont de restaurantele elegante cu meniu european, bancomate, agenții de turism, temple și casele hinduse, aș putea spune că e cel mai frumos centru urban din Indonezia.
Mai impresionante decât casele, sau mai precis cât se vede din ele de la șosea sunt curțile interioare ale acestora. În spatele unui gard înalt, trecând printr-o poartă îngustă, găsești foișoare sculptate în lemn, legate de alei minuțios decorate cu pietre mărunte, picturi și statuete cu motive hinduse, plante de toate soiurile și dimensiunile, colivii cu păsări sălbatice, cocoși pentru lupte sau lilieci, mici temple sau altare pentru ofrande și nu în ultimul rând oameni zâmbitori. Multe astfel de locuințe au fost transformate în case pentru oaspeți sau homestay-uri, încercând să păstreze intactă arhitectura hindusă.
Evident am dat și peste kitch-uri, mai ales în magazinele de suveniruri, unde vânzătorii au deja pregătită povestea produsului: „E batik sau sarong făcut manual în satul X.”, când știi că e doar o țesătură de calitate discutabilă, adusă cel mai probabil de la vreo fabrică din Jawa ce produce în masă, schimbând doar eticheta în funcție de destinație, sau „Hai că îți fac un preț bun ca să fac și eu prima vânzare pe ziua de astăzi! 15$…”, când prețul aceluiași produs la magazinele din Yogyakarta era 3-5$. Normal că dacă negociezi cu ei, neținând cont de texte, iei produsul ceva mai scump decât în Jawa (trebuie ținut seama și de transport), dar cam la de 3 ori mai puțin decât prețul inițial.
În Ubud, dar cu siguranță și în alte locuri din Indonezia există centre yoga pentru amatori de experiențe spirituale. Din câte știu eu, yoga se face oriunde, fără bani și cred că nu locul este cel care îți dă puterea de concentrare, ci abilitățile tale de detașare. Într-adevăr liniștea ajută, dar poate mai multă liniște găsești în Romania sau în orice loc ferit de zgomotul civilizației. Cred ca yoghinii autentici sunt în India, de unde a fost adus și asimilat budismul sau hinduismul în Indonezia. Așa că, poate atrași de mirajul exotic, majoritatea celor care vin în Bali pentru yoga sau alte activități culturale, sunt de fapt rezultatul societății civilizate, bazată mai mult pe consumism decât pe spiritualitate. Și unde este consumatorism, este și kitch…
În Bali găsești de toate și nimic, la prețuri mai mari decât în restul Indoneziei. Plecat în căutarea experientelor exotice (plajă, yoga, fructe tropicale, tradiții, oameni îmbrăcați doar cu o frunză, mai puțină civilizație și mai multă moralitate), ajungi la concluzia că nu este locul potrivit. Dacă ai călătorit și în alte zone ale țării, îți dai repede seama că prețurile sunt umflate. Ca turist alb, te obișnuiești (că nu prea ai ce face) să cumperi mai scump decât localnicii, doar pentru că ești alb. Nu e etic, nu se întâmplă în Europa, dar aici e ceva normal. Adesea e greu să găsești cel mai ieftin mijloc de transport, cel cu care umblă indonezianul de rând, sau să obții un preț de cazare ca pentru un indonezian de rând, chiar dacă mai știi câteva cuvinte în limba lor sau zâmbești. În locurile aglomerate ești abordat puțin mai agresiv și toată lumea vrea banii tăi. Dintre mulții pierde-vară de la orice colț, unii sunt comisionari, care își iau partea pentru simplul fapt că te duc de la intrarea în autogară până la autobuzul dorit sau de la intrarea în hotel până la recepție (în aceste situații prețul e și mai umflat decât de obicei – trebuie sa mergi direct la autobuzul sau ghișeul potrivit, ignorând pe toată lumea care te întreabă de sănătate sau se oferă să ajute cu ceva).
Pentru majoritatea turiștilor care vin în Bali pentru 2-3 săptămâni, chiar și prețurile umflate sunt mici. Spre exemplu, un englez pe care l-am cunoscut în Ubud, spunea că i-a plătit unui tip 60$, în avans, să îl aducă cu mașina din fața hotelului din Kuta până în Ubud (aprox. 40km) și să îl ducă la aeroport la terminarea sejurului. El e împăcat că nu mai are bătăi de cap. Eu sper să nu ia țeapă. Ce mi se pare mai trist decât prețurile umflate pentru turiștii bule (oameni albi) este faptul că dacă în acele 2-3 săptămâni ieși din confortul oferit de hotel sau de resort, dai de aceeași mizerie și risipă, tipic indoneziană. La fel cum o salată poate ține de foame pentru o scurtă perioadă, Bali poate impresiona dacă petreci puțin timp pe insulă. Consistența și autenticitatea experiențelor însă, lasă loc de completări, de schimbări și de îmbunătățiri, ca salata pentru un gurmand.
Cu astfel de gânduri ne-am întors spre Kuta în 29 Iunie, la o lună de la primul contact cu Indonezia. În dimineața următoare am plecat din Bali spre insula vecină, Lombok.
Te poate interesa: 10 obiective turistice gratis in Bali
Mancarea de care vorbiti este ieftina oricum si mult mai ieftina decat acasa
Hrana este gustoasa iar mizeria de care vorbiti e mai putina decat in Romania tara din Uniunea Europeana in care ne laudam ca gestionam deseurile
Oamenii au bun simt si amintiti- va ca si in Ro chiar si acum uneori sunt preturi diferite pentru clientii externi cel putin la hoteluri
Dar preturile sunt extrem de mici asa ca nu vad de ce atata inversunare
fata de ei.
Un dolar bacsis la restaurant este o imensa multumire pentru ei comparativ cu restaurantele romanesti unde trebuie sa dai serios
Articoul asta a fost scris in urma cu mai bine de 3 ani, cand am ajuns pentru prima oara in Bali, dupa 2 saptamani petrecute in Jawa (fata de care faceam partial comparatia de preturi). De atunci am mai fost de cateva ori in Bali si am ajuns sa apreciez foarte mult locul si oamenii. Gasiti mai multe texte, scrise in termeni mai optimisti, in lunile aprilie si mai 2015, pe care va invit sa le parcurgeti.
Totusi, fata de restul Indoneziei, e o insula scumpa, probabil din cauza acelor bacsisuri de minim 1 dolar pentru orice, oferite de turistii straini (in special australieni, pentru care preturile din Bali sunt de cateva ori mai mici decat la ei). Daca ajungi sa stai mai mult, evident gasesti si in Bali, mancatoriile bune si ieftine, serviciile ieftine, pietele ieftine, dar la primul contact, recomand in continuare mare atentie pentru ca localnicii incearca sa te jecmaneasca/fraiereasca. Daca nu ati patit-o, probabil ati fost la vreun resort si toate experientele din afara hotelului au fost mediate de agentie, ceea ce e foarte bine. Noi am calatorit in alte conditii.
Comparand bacsisul din Bali cu Romania, in continuare cred ca acesta ar trebui sa reflecte calitatea servirii. La noi lumea lasa lejer 10%, indiferent daca ai fost servit ca un oaspete sau ca un nime-n drum. Sunt alte tari, printre care si Indonezia (cu exceptia locurilor foarte turistice), unde bacsisul nu este o traditie. Noi incercam sa ne adaptam cutumelor locului.
Hrana e foarte gustoasa, sunt perfect de acord, dar ei baga monoglutamat de sodiu (potentiator de gust) in preparate, cum bagam noi sare. Oricat am intoarce-o pe toate partile, e mai multa mizerie in Bali decat in Romania. Partea buna acum, e ca nu ma mai intereseaza aspectul asta, adica sunt mult mai tolerant cu conditiile in care e gatita o masa buna, cine si de cate ori s-a spalat pe maini sau daca e par in mancare. Pot sa mananc la fel de bine chair daca vad sobolanii umbland pe grinzile warung-ului, atata timp cat mancarea e gustoasa. Acesta e un warung unde am vazut de multe ori sobolani, si pe jos, si pe grinzi, cu niste imagini din bucatarie, unde am revenit pentru ca mancarea era grozava, la un pret corect: https://www.youtube.com/watch?v=oqxp8Prnx-s