Plouase în munți, iar seara, când am ajuns în Bukittinggi, ne-am căutat rapid o cazare unde am putut negocia destul de mult prețul. Orașul se poate vizita rapid. În afară de piața și parcul din jurul orologiului (Jam Gadang) mai sunt niște tuneluri japoneze de pe vremea Celui de-al 2-lea Război Mondial. Orice indonezian ți-ar recomanda să vezi orologiul, probabil pentru însemnătatea lui istorico-culturală, nu pentru altceva. A fost construit în 1926, în timpul colonizării olandeze, fiind un cadou din partea reginei pentru cel mai înalt funcționar al orașului. După dobândirea independenței (1945), cocoșul din vârful turnului a fost înlocuit cu un acoperiș tradițional Minangkabau (populația indigenă din Sumatra de Vest). Astăzi, parcul e loc de întâlnire pentru localnici și turiști deopotrivă.
A doua zi, în drum spre Valea Harau (Lembah Harau), am oprit în Payakumbuh să mâncăm niște frigărui pe băț (sate), foarte bine pregătite, care îmi aminteau puțin de gustul cărnii din gyros-ul grecesc. În cazul de față, carnea era sărată și unsă cu margarină, lăsată să stea în sos de ardei iute verde (sambal cabe hijau, adică ardei iute verde, ceapă, usturoi, ghimbir, roșii verzi și lime, pisate într-un mojar cu piatra până la omogenizare) și abia apoi pusă pe grătar. Dacă mai demult îmi plăcea sosul de ardei iute roșu (sambal cabe merah), care nu are lime și este pregătit termic, treptat am migrat spre cel verde, pentru că este mai proaspăt și puțin acrișor.
La intrarea în Valea Harau, se plătește o taxă măruntă (0,3$). Încă de la început e spectaculoasă deoarece de jur împrejur se ridică pereți verticali, înalți de 100-200m, acoperiți de vegetație. Baza văii sau canionului, este relativ plată și printre câmpurile de orez sunt presărate case și pensiuni familiale. Prima oară am închercat să ne cazăm la Abdi Homestay, dar era plin, așa că ne-am orientat spre Echo Homestay. Amplasată la baza stâncilor, pe o colină mică, încercând să urcăm cu scuterul pe aleea îngustă, am alunecat pe o porțiune umedă și ne-am răsturnat. Ioana s-a julit la gleznă destul de tare, iar eu m-am ales cu o arsură de la toba de eșapament. Am avut noroc că nu am căzut de pe alee cu tot cu scuter vreo 2 metri, ci doar ne-am răsturnat într-o parte.
Am stat puțin să ne tratăm rănile. La orice problemă medicală, mai ales răni deschise sau julituri, mai mult decât gândul că se vindecă încet din cauza climei umede și că există riscul infectării, cel mai tare ne speria incompetența medicilor, care prescrie antibiotice pentru orice afecțiune, fie din neștiință sau din nepăsare. Astfel, în Indonezia, întotdeauna le-am dat o importanță mai mare leziunilor și aplicam creme precum Kanamicină, tinctură de Propolis, cremă de gălbenele sau cu frunză de aloe (de care aveam în grădină).
Dupămasă am mers să vedem niște cascade. Aproape toate sunt înconjurate de warung-uri de unde îți poți cumpăra ceva de-ale gurii sau să închiriezi colac să faci o baie. E o țigănie, care e tot mai frecventă în locurile ce devin puncte de interes turistic pentru publicul larg indonezian. Astfel de locuri sunt murdare în general, nu îți vine să intri în apă, cu atât mai mult să te bucuri de natură. Prima cascadă pe care am vazut-o se numește Sarasah Aka Barayun. În partea stângă, urcând mai multe trepte am ajuns într-un punct panoramic, după care am mers în altă parte a Văii Harau. Cerul era în continuare acoperit de nori, dar până să ajungem în locul unde ne-am pus pe iarbă să ne odihnim puțin, parcă începea să se însenineze.
Vorbind cu niște localnici am aflat că studenții de la secția de Bilogie de la UNAND, sunt veniți în practică și stau cazați cu corturile undeva în apropiere. I-am găsit rapid și ne-am recunoscut reciproc cu o parte dintre cei care au participat la Zilele Biodiversității, cu câteva luni în urmă. Ne-am mutat de la Echo Homestay, unde umiditatea din camere era destul de mare, lângă corturile studenților, într-o căsută mică din lemn. Împreună cu alte câteva căsuțe, aparțin unei doamne care le oferă spre închiriere, mai mult la sfârșit de săptămână. Între ele sunt câteva bălți sau iazuri, pe care plănuia să le populeze cu pești. Găsiți locația pe harta cu obiective de interes din Sumatra, sub denumirea Cazare Harau Valley (Lembah Harau). După ce s-a întunecat, am fost chemați la masă, de către studenții de la Biologie, sub acoperișul unui cort mare de campanie. Nu am stat foarte mult la povești deoarece eram obositi, după șocul accidentului, și am simțit nevoia să ne întindem mai repede.
În dimineața, sau mai precis, amiaza următoare ne-am reîntors spre locul unde ne-am odihnit pe iarbă în ziua anterioară, ca să vizităm cele 4 cascade (Aia Luluih, Bunta, Murai și Aia Angek). Ca să ajungem la ultima, cea la care nu există acces pe șosea, am urmat o cărare, intrând treptat în pădure. Pereții cheilor erau destul de apropiați, iar pe ultima porțiune ne-am descălțat și am mers prin pârâu. Într-un lumiș am apucat să fac o baie, profitând de faptul că nu erau și alți turiști pe traseu, iar câteva sute de metri în amonte, am găsit cascada Aia Angek, mai sălbatică, în contrast cu celelalte trei. Era răcoare în apropierea cascadei. Ne-am întors apoi, acolo unde am lăsat scuterul și am băut o cafea la unul din warung-urile din apropiere. De la mersul pe jos, Ioanei i s-a umflat glezna julită în ziua dinainte și treptat, începea să șchiopăteze. Cred că era mai bine dacă nu făceam mișcare, dar abia după mini-excursia la cascadă a început să o doară și să se umfle.
Ultimul lucru pe care l-am mai făcut în acea zi a fost să mergem în orașul Payakumbuh (era doar la aroximativ 20km de unde stăteam), ca să cumpărăm ceva de-ale gurii. Mâncarea din locurile turistice, nu numai că e puțin mai scumpă, dar e de slabă calitate. În Payakumbuh am constatat că porțiile de nasi ampera (orez cu un fel de carne, legume și sosuri) sunt mai ieftine decât în Padang, adică aproape la jumătate de preț. Sunt mai mici, e drept, dar dacă nu ești rupt de foame, e suficient. Noaptea plouase torențial. Zona unde erau puse corturile studenților s-a inundat de la șuvoaiele de apă, deci au fost nevoiți să se mute la o școală din sat. Noi doi, am rămas la căsuță, fără curent și am adormit în timp ce ne uitam la un film pe laptop.
Atenţie SUMATRA! Am pus cap la cap locurile prin care am trecut, cu linkuri spre articolele din blog corespondente:
Pingback: Bukittinggi și Valea Harau, din Sumatra de Vest | ..::BLOGURI.NET::..De la bloggeri adunate…