Recent, am avut ocazia să formulez câteva întrebări specifice doctorului Florin Conghilete, fondator al site-ului SafeTravels.ro (site de medicină de voiaj și siguranță în călătorii), legate de măsurile de siguranță și vaccinurile de care avem nevoie când călătorim în Indonezia. Răspunsul său, vine sub foma următoarelor 2 articole, pentru a clarifica anumite probleme de care m-am lovit și eu la începutul primei excursii.
Sibolga e mai puțin conservator decât orașele prin care am trecut în zilele anteriaore. Populația e 50% islamică, 50% creștină, localnicii sunt un amestec de batak și minangkabau, iar limba vorbită e un dialect minangkabau. La intrarea în oraș, pe mare, în larg, se puteau vedea bărci de pescuit, dar lumina era deja prea slabă ca să mai pot face fotografii.
17 Iunie: Banda Aceh – Meulaboh
Aveam la dispoziție 6 ore până la apus, pentru a parcurge 240km. Cu Furia Verde, în Sumatra, e mai greu decât pare. Peisajele din primii 80km, până în Lamno, mi-au luat respirația. Pe partea stângă, munții sunt împăduriți și crestați de văi răcoroase prin care râuri mai mici sau mai mariîși fac drum spre mare. Pe partea dreaptă, plajele cu nisip alb sunt largi, încadrate de stânci cu vegetație. Valuri mari se sparg aproape de mal, iar în larg mici insule răsar din apa azurie. Am orpit de mai multe ori să fac fotografii, cu riscul de a nu ajunge în Meulaboh, acolo unde mi-am propus să înnoptez.
12 Iunie: Insula Weh – sosirea
Din portul Ulee Lheue, din Banda Aceh, pleacă 3 bărci pe zi, dimineața, la amiază și seara. Am ajuns între două plecări, deci am așteptat vreo 3 ore până la 13:00. Am mâncat, am băut a 3-a cafea, mi-am luat biletul (aproape 4$), după care m-am învârtit pe barcă să îmi găsesc un loc. Drumul durează vreo 2 ore și pentru că la scurt timp soarele a intrat în nori, am rămas afară pe punte, cu căștile în urechi. Agitația de pe punte m-a trezit din gândurile în care eram afundat. O echipă de delfini ne însoțea, sărind în valurile create de barcă.
11 Iunie: Bireuen – Banda Aceh
Ghici ce? Înainte să îmi sune alarma, doamna de la recepție din seara anteriară, m-a trezit să îmi ceară pașaportul să îi facă o copie xerox. Nu i l-am dat decât la plecare, ca să aflu că xeroxul e la 1km depărtare de hotel. Dar e normal aici: ditamai clădiri, instituții și birouri cu funcționari îmbrăcați la costum, în care nu se găsește scanner sau imprimantă. A fost una dintre puținele ocazii cu care m-am enervat, dar apoi, mi-am îndulcit dimineața cu o cafea corectă. Cafeaua arabica de calitate se găsește peste tot în Aceh.
9 Iunie: Ketambe – Takengon
Drumul din Ketambe spre Blagkejeren (aproximativ 75km) e pitoresc și m-a obligat să opresc de mai multe ori pentru fotografii. Era rupt de alunecări de tereni în mai multe locuri, dar se poate trece destul de ușor. Așa se întâmplă când se taie pădurea. Terenul e mult mai instabil, iar la clima din Indonezia, din cauza ploilor frecvente, deși natura se regenerează mai rapid, alunecările de teren sunt la ordinea zilei.
6 Iunie: Parapat – Berastagi
Am plecat relativ devreme de la Liberta Homestay. Mă înmuiasem prea tare și în cele 5 zile petrecute acolo, m-am dezobișnuit de trezirea cu alarmă. În Tomoc, la îmbarcare, era forfotă. Mașinile îmbarcate stăteua înghesuite ca sardelele. Unii șoferi nu opreau motorul după îmbarcare, ca să le meargă AC-ul în mașină, deși afară era răcoare. Vânzătoarele de nimicuri se împingeau printre călători. Pentru 1000 de rupii de la călătorii plictisiți, niște copii din sat săreau în apă de pe balustrada vaporașului – o formă de divertisment pe care nu o înțeleg decât din punctul de vedere al copiilor. Scaunele erau rupte, mizerie peste tot, praf, noxe, iar plecarea bărcii a fost întârziată.
31 Mai: Padang Sidimpuan – Balige. Un ghinion nu vine niciodată singur
Nu aveam timp de fotografii. Nici chef. Plecasem cu întârziere din cauza incidentului cu telefonul. La o benzinărie, m-am oprit să îmi schimb parolele de la conturile Yahoo, Google și Facebook. Drumul a fost mediocru pentru că oscila dintr-o extremă în alta, fie bun, fie oribil. M-am oprit să mănânc înainte de Tarutung, la 100km de la plecarea din Padang Sidimpuan. La warung aveau două feluri de preparate din porc: Babi saksang (un fel de tocană cu bucăți de carne de porc, gătită în sânge de porc, cu numeroase condimente) și Babi Panggang (felii subțiri de carne la grătar, cârnăcior și un fel de caltaboș, servite cu unul sau mai multe sosuri). Le-am gustat pe ambele, dar primul mi s-a părut extraordinar.
30Mai: cascade și drumuri secundare pe lângă Padang Sidempuan
În Padang Sidempuan, am dormit într-un kos unde stăteau în chirie tinerii care m-au întâmpinat în seara anterioară. Era destul de înghesuit, chiar și pentru gustul meu, obișnuit cu compromisurile. Doar o ușă ruptă sau o perdea separau garajul de cele două dormitoare, iar în baie, în loc de chiuvetă era doar un furtun care venea de la o țeavă ce atârna pe lângă buda turcească. Pe un butoi jumătate plin cu apă (cada de duș), stăteau spânzurate niște haine ude, iar pe jos, într-un colț, zăceau alte haine, parcă așteptau de prea de mult timp să le spele cineva.
Înainte de a pleca definitiv din Sumatra, îmi doream să întreprind o excursie mai lungă. Pentru că s-a nimerit să fiu singur, mi-am plănuit doar datele plecarii și a întoarcerii, o rută aproximativă și câteva puncte de interes în care doream să ajung. Restul urmau să se rezolve din mers. Durata totală a excursiei a fost de aproape o lună, în care am parcurs 3840km. Datorită complexității nu pot restrânge toate experiențele într-o singură postare, deci dacă v-am trezit interesul vă invit de pe-acum să urmăriți blogul în continuare.
