Închiriasem scuterul din Lovina, din nordul insulei Bali și de atunci oriunde aveam de mers, ne-a servit cu stoicism. Urma să îl predăm înainte de a pleca pe Gili Air și ne gândeam la cea mai bună strategie de a-l trimite înapoi. Ori mergeam noi într-o excursie obositoare dus-întors cu vaporul din Mataram în Bali, care ne-ar fi luat probabil vreo zi, ori ne sincronizam cu cineva care avea drum spre Bali și îl trimiteam cu ei. Până la urmă nu a mai fost nevoie să ne batem capul cu strategii de returnare pentru că ni s-a furat într-una din ieșirile la plajă, lângă Sekotong. Cu două zile înainte de predare, după ce am mâncat un pește proaspăt cu sos picant, la un warung, înainte să mergem spre casă, ne-am hotărât să mai rămânem o jumătate de oră, să facem o baie și să privim apusul soarelui în mare. Am parcat pe marginea drumului, în spatele unor boscheți, chiar lângă mal. I-am blocat ghidounul cu cheia, și ne-am așezat la cel mult 5 metri de locul unde l-am lăsat. Am intrat în apă cu masca, iar Ioana a rămas afară, la soare. În cele 10-15 minute cât am stat în apă, scuterul dispăruse.
De multe ori eram atent unde îl parcam și încercam să îl las în așa fel încât să îl văd. Uneori ieșeam din magazin sau din locul unde eram să verific dacă scuterul e în aceeași stare cum l-am lăsat. Avem simțuri antifurt mai dezvoltate pentru că suntem romani și cu toate acestea ni s-a furat. Adio scuter!
Am mers la poliție, singura secție care răspundea de satele de pe o rază de mai bine de 20km, în care lucrau vreo 3 polițiști. De cum am pășit înăuntru mi-am dat seama că nu se va rezolva nimic, dar am avut răbdare vreo două ore până au reușit să editeze o dovadă oficială că am înregistrat plângerea. Până și-au terminat poveștile pe lângă subiect, până le-am povestit ce s-a întâmplat, până i-a ajutat cineva care era din afara secției să scrie pe singurul computer din secție, până au listat cele 2 exemplare a hârtiei au trecut două ore. Și-au luat angajamentul că se vor ocupa de situație și le-am lăsat numărul de telefon să mă sune dacă găsesc scuterul. Nu am mai auzit niciodată nimic de la ei, așa cum mă așteptam dealtfel.
Mai greu a fost cu proprietarul. L-am sunat, i-am spus de întâmplare și i-am spus că nu avem bani. El nu avea asigurare, deci nu își putea recupera valoarea pagubei. Am discutat de câteva ori în decurs de aproape două săptămâni. Nu aveam cum să merg în Bali, așa că mă ruga să mă întâlnesc cu familia lui din Lombok și să discutăm. E tipic indonezian să tărăgănezi lucrurile și să te îneci în discuții interminabile, față în față, fără concluzii, așa că i-a spus eu cum vom face. Am virat în contul fiului său 150$, i-am spus că vom pleca din țară si cu restul banilor vom vedea ce facem când revenim. Nu aveam altă variantă, mai corectă. Era o situație necuprinsă în contractul de închiriere, nu era vina noastră deoarece ne luasem toate măsurile de precauție, aveam dovada de la poliție în caz de aprindere a discuțiilor, iar pe viitor, probabil își va face asigurare. Abia după ce s-a furat am aflat că furtul de scutere e frecvent, în special pentru locul în care am fost. Zona de la sud de Matarma, din jurul Sekotong-ului e celebră pentru asta. În cele două săptămâni de tărăgănare a discuțiilor, am mai vorbit printr-o cunoștință cu recuperatori din zona unde ni s-a furat, să dea sfoară în lumea interlopă, să încerce să găsească scuterul. Acești recuperatori sunt niște indivizi care, teoretic, pot găsi scutere furate (normal, pe o mână cu hoții) și le returneaza în schimbul unei atenții de 200-250$.
Putem spune că am avut ghinion cu furtul, mai ales că urma să îl predăm în două zile, dar în viașă nu urci tot timpul. Uneori mai există și coborâșuri sau cum spunea un prieten „Uneori mai pierzi, alteori mai nu câstigi!”
