Kuala Lumpur e un oraș complex, cu un amestec cultural bogat. Veți găsi în continuare obiective și atracții turistice pe care trebuie să le vizitați fugitiv, dacă aveți doar 3 zile la dispoziție.
Am aterizat dupămasa și urmând indicațiile gazdei noastre, am trecut prin centrul orașului cu trenul suspendat (LRT), într-unul din cartierele de la periferie. Aveam la dispoziție patru zile să vizităm orașul așa că am ieșit să mâncăm ceva, am făcut un duș și ne-am pus la somn.
Ziua 1 – Batu Caves, cartierul indian & cartierul chinezesc
Gazda noastră avea mai multe hărți și ne-a schițat un pla de atac al obiectivelor turistice din Kuala Lumpur. Am pornit cu taxi-ul spre Batu Caves, un grup de peșteri într-un deal calcaros, îmbrăcat în vegetație pe exterior. În sălile peșterii se găsesc mai multe altare dedicate zeului hindus al războiului, Murugan. Batu Caves reprezintă unul dintre cele mai mari altare sau locuri de pelerinaj hindu, din afara Indiei. Intrarea e păzită de statuia aurită a zeului Murugan. La 42 de metri înălțime, este cea mai mare statuie dedicată acestui zeu din lume, și probabil una dintre cele mai scumpe. La construcția ei s-au folosit beton, bare metalice și 300 de litri de vopsea ce conținea aur. Cu toate acestea, intrarea e gratuită.
Am început să urcăm cele 272 de trepte spre intrarea în peștera principală, în timp ce sondam cu atenție maimuțele care scanau trecătorii pentru pradă. Am avut noroc. I-au atacat pe alții care aveu niște pungi în mână și profitând de diversiune, am grăbit pasul spre intrare. Complexul carstic constă într-o sală înaltă de 125m și alte câteva peșteri mai mici. Templul principal se află în ultima sală, care este de fapt un aven ce oferă o perspecitvă unică, privind spre cer.
Una dintre peșteri, Dark Cave (Peștera Întunecată) se poate vizita doar sub îndrumarea unui ghid, deoarece înăuntru trăiesc mai multe specii endemice de lilieci, păianjeni și alte nevertebrate. Noi nu am mai avut timp să o vizităm pentru că am ajuns la scurt timp după intrarea ultimului grup de turiști. Am coborât scările și ne-am mai plimbat puțin prin templele sau altarele înșirate la dreapta intrării.
Spre centru, am mers din nou cu trenul suspendat. Trenul LRT funcționeaza până seara târziu și leagă aproape toate extremitățile orașului de centru. Circulă foarte frecvent, preponderent pe deasupra pământului și e foarte ieftin. Prețul unei călătorii variază între 1,20 și 2,50 RM (Ringgit Malaezian). Paritatea Leu-Ringgit este aproape 1-1, așa că prețurile sunt ușor de transformat.
Centrul Kuala Lumpur-ului este și centrul financiar dominat de zgârie nori, printre care cel mai celebru este Petronas Towers, două turnuri gemene, înalte de 452m. Pentru 6 ani Petronas Towers au reprezentat cea mai înaltă contrucție, până în 2004 când a fost depășită de Taipei 101, din Taiwan, China. Vom reveni cu mai multe detalii despre turnurile gemene din Kuala Lumpur.
După ce am ieșit din subteran, (LRT-ul circulă pe sub clădiri, chiar în centru) am cerut indicații spre cartierul indian, în timp ce privirile ni se blocau la balcoanele suspendate, pline de plante, ale clădirilor din jur. E mult mai curat decât în Indonezia. Aproape toată lumea vorbește engleză, chair dacă amestecul de culturi, naționalități și religii nu este uniform. Într-unul dintre restaurantele din Lillte India (Cartierul Indian), am comandat un platou pentru două persoane cu mai multe feluri de mâncare ale căror denumire nu aș putea să o reproduc. Gustul în schimb, a fost grozav. Era timpul să mai schimbăm puțin aromele după 6 luni petrecute în Indonezia (link către postarea cu ce ne va lipsi de la indonezia).
Tot cu trenul LRT am mers apoi în cartierul chinezesc (China Town). Începuse să plouă deci, practic am fost obligați să ne oprim și să bem un ceai într-o ceainărie chinezească. Aroma era diferită. Era mult mai amar decât ceaiurile cu care suntem obișnuiți, dar se asorta foarte bine cu o dulcegărie gumată, ce se servea lângă ceai. După ploaie, am trecut pe partea cealaltă a râului Sungai Kelang, care străbate centrul și ne-am continuat drumul spre Kuala Lumpur City Gallery (sau KLCG). Era închis, deci ne-am decis să revenim a doua zi. Am rămas încă vreo oră în Merdek Square, din fața palatului Sultan Abdul Samad, care astăzi e sediul Ministerului Culturii. Am urmărit curcubeul și apusul soarelui dintre clădiri, fascinați de reflexiile turnurilor gemene, care parcă vegheau orașul la amurg. Noaptea era la fel de multă forfotă pe străzi, dar pentru prima zi era suficient.
Ziua 2 – Kuala Lumpur City Gallery, Orchid Garden & Turnurile Petronas noaptea
Ne-am întors la Kuala Lumpur City Galley, pentru a ne continua traseul inițial. Într-una din încăperi se află o machetă a centrului orașului, unde printre clădirile zgârie-nori în miniatură, e amplasată și viitoarea KL118, un gigant de 610m, a cărei construcție urmează să se finalizeze în 2020. În altă aripă a muzeului se află atelierul de creație și magazinul de prezentare a grupului ARCH, unul dintre cei mai mari producători de machete si modele din Asia. Realizarea acestor obiecte de artizanat necesită o atenție deosebită la detalii. Se folosesc fâșii din diferite esențe lemnoase, care sunt decupate, iar apoi lipite unele peste celelalte, pentru a forma un tablou în relief. Fiecare strat e diferit de celelalte prin formă, culoarea sau textura și împreună formează un o imagine tridimensională de o simplitate ce amintește de arta japoneză.
În apropierea KLCG, urcând pe un deal, am ajuns la Grădina cu Orhidee (Orchid Garden) ce adăpostește peste 800 de specii de orhidee. Aceasta reprezintă doar o parte din Grădina Botanică Perdana, o oază verde a orașului și părea a fi dată în folosință recent. Sunt convins că dacă vom reveni peste câțiva ani, va fi și mai frumoasă. În apropiere de Grădina cu Orhidee, se mai pot vizita Grădinile cu Hibiscus, un parc cu păsări, altul cu cerbi, Lake Park, Muzeul de Artă Islamică și Planetariul.
Chiar când ne-am încheiat vizita a început ploaia. Am împărțit un taxi cu un cuplu egiptean care ne-a lăsat în apropierea unei stații LRT. S-a mai răcorit după ploaie, dar cerul nu s-a limpezit de nori decât după apus.
Am ieșit din stația de tren, undeva în partea dreaptă a Turnurilor Petronas. Baza lor este, de fapt, un mall imens, Suria KLCC, pe mai multe niveluri. Nu duceam lipsă de nimic, decât de mâncare și ne-am hotărât să căutăm zona cu fast food-uri, să ne luăm ceva la pachet și să coborâm în parcul din spatele turnurilor. KLCC Park e un punct de interes al capitalei malaeziene, plin de turiști sau localnici, atât ziua cât și noaptea. Parcul e înconjurat în toate direcțiile de clădiri mai mult sau mai puțin înalte. Am stat destul de mult după terminarea merindelor, nu doar pentru jocul de lumini al fântânii arteziene, ci și pentru atmosfera relaxantă. Cu toate că este un centru economic și financiar important al Asiei, în Kuala Lumpur nu ne-am simțit nici o clipă sufocați de aglomerație, de mizerie, praf sau noxe. De asemenea, nu ne-am simțit în pericol în nici un fel, poate pentru că nu de mult am plecat din Indonezia (link spre postarea cu plecarea din Indonezia), unde în orice oraș ce depășește 1 milion de locuitori, dar nu exlcusiv, trebuie să fii pregătit pentru orice.
Ziua 3 – Turnurile Petronas ziua, KLCC Park, Sky Bar & Jalan Alor
Ne-am întors în KLCC Park, din spatele Turnurilor Petronas, ca să îl vedem și la lumina zilei. Citisem undeva și am cerut mai multe lămuriri gazdei noastre despre Skybridge, podul care leagă cele turnuri. Se poate vizita, numărul de vizitatori e limitat la 1000/zi, dar prețul ni s-a părut prea mare pentru bugetul nostru așa că am căutat un alt obiectiv, anume Sky Bar. E vorba de un bar, la etajul 33 al Traders Hotel, în partea opusă a parcului, față în față cu turnurile gemene, care oferă o panoramă frumoasă asupra parcului, orașului și nu în ultimul rând a Turnurilor Petronas. Multă lume spune că de pe podul suspendat dintre turnuri (Skybridge), poți vedea parcul, dar nu poți vedea turnurile. Noi, poate nu vom știi niciodată. Ne-am găsit din nou liniștea lângă piscina barului, în care nu am fi putut să intrăm, să facem o baie, decât dacă eram cazați în hotel. Ne-am mulțumit cu o cafea, un suc de fructe și cu imaginea panoramică a capitalei Malaeziei.
Ceva mai târziu, pe o pasarelă suspendată, printre clădirile înalte, deasupra drumurilor care se intersectau sub noi, am ajuns în Bukit Bintang, districtul cu magazine al orașului. Străzile erau aglomerate, deoarece acesta e locul unde ieși dintr-un mall și intri în altul. Unul dintre ele, Starhill Gallery, e un mall cu mărci de lux. Băile sunt opere de artă, restaurantele nici nu mai zic, pardoseala e acoperită cu mochetă groasă, iar o poșetă costă cât o mașină.
Am mâncat Durian!
Undeva în apropiere este Jalan Alor (sau „Strada Alor”), o stradă care se umple de viață, la lăsarea serii, adică exact când am ajuns și noi. Pe ambele părți e plin de restaurante și tarabe cu fel de fel de mâncăruri asiatice. Meniurile sunt cu fotografii, deci îți poți face cât de cât o idee înanite să comanzi. Încă de la intrare pe Jalan Alor, am simțit un miros dubios. Am aflat după scurt timp că e vorba de durian. „Regele fructelor”, după cum îl numesc unii, poate avea până la 30cm lungime, poate cântări între 1 și 3 kg și arată ca o minge cu țepi. E specific Asiei de SE și cel puțin mirosul e inconfundabil: un fel de amestec de ceapă fiartă (cei mai puțin generoși ar spune „ceapă stricată”), șosete transpirate și canalizare. În unele țări, precum Singapore, e interzis să intri în hotel sau să urci în mijloacele de transport în comun dacă ai durian. Relativ la miros și gust, părerile sunt împărțite. Ori îți place mult, ori deloc. Pe mine nu m-a deranjat mirosul, pe Ioana da. Ei nu i-a plăcut nici gustul. Mie mi-a plăcut. Masa cărnoasă din interior se mănâncă cu mâna și din punctul meu de vedere, gustul este cel puțin interesant. La început mi s-a părut dulce ca o ceapă fiartă, combinată cu migdale și pastă de arahide. Uneori mi se părea că era ca ciocolata. E greu de descris. Avea o aromă unică, foarte puternică și gustul a persistat mult timp după ce l-am mâncat. Vă recomand să încercați dacă aveți ocazia. Faceți abstracție de miros, ca și la brânza mucegăită și dacă ajungeți în Asia, degustați măcar o dată. Dintre cele mai bine de 30 de specii de durian, doar una singură se găsește pe piețele internaționale, restul speciilor se găsesc, în principal, în zona de proveniență. Prețul era decent. Diferă în funcție de tipul de durian, mai aromat, sau mai puțin aromat. Puteam să îmi iau o cutie cu 2-3 bucăți, dar mi-am cumpărat unul întreg pe care vânzătorul mi l-a desfăcut cu mare artă. Am mâncat cam un sfert și restul l-am luat la pachet, împachetat în două pungi înodate străns. Cu toate astea, pe tren, în drum spre casă, mirosul persista. Ioana mi-a spus că și gura îmi mirosea destul de puternic (a durian, evident). În ziua următoare, devreme am avut avionul spre Paris. M-am gândit că ar putea fi o problemă dacă ajungem cu durianul în aeroport, așa că restul, i l-am lăsat gazdei noastre.
În general nu ne plac orașele mari, dar Kuala Lumpur este unul dintre puținele orașe pe care le-am vizitat, în care ne-ar plăcea să locuim. Oamenii sunt un amestec de nații din diverse colțuri ale lumii, chiria este ieftină, mâncarea este ieftină și bună, variante de divertisment găsești atât în oraș cât și în afară, în împrejurimi sau mai departe, deci cine știe? Poate într-o zi, Kuala Lumpur va fi acasă!
Pingback: Ce merită să vezi în 2-3 zile prin Singapore? | PlecațiDeparte.ro