Considerații personale despre comunicarea dintre client și agentul de turism

Uneori m-am trezit plimbându-mă pe la târguri sau expoziții, unde anumite firme, în calitate de expozanți, îmi întindeau flyer-e cu produsele lor, doar pentru că treceam prin fața standului, fără să mă întrebe dacă sunt interesat de produsele sau serviciile respective. La început plecam cu câte o pungă de carton plină cu astfel de pliante promoționale, pe care o aruncam la primul coș de gunoi. Acum, refuz politicos și nu iau pliante decât dacă mă interesează. Cred că nu sunt singurul care urmez o asfel de rutină pentru că mă simt agasat de pliante, oferte și persoane care încearcă să îmi vândă lucruri de care nici măcar nu sunt interesat. E ca și cum te roagă cineva să îi dai Like la o fotografie pe Facebook, ca să câștige nu știu ce concurs.

Plecati Departe - Fara fotografieCa să revin în sfera călătoriilor, de cele mai multe ori, la fel se întâmplă și într-o agenție de turism sau la standul agenției din cadrul uni târg. Oferte peste oferte, una mai bună și mai completă decât alta, dar niciuna pe placul meu. Nu am fost niciodată întrebat ce îmi doresc, ce așteptări am de la vacanța pe care urmează să mi-o planific, ce temeri am, cum am călătorit până acum, ce mi-a plăcut cel mai mult, câți bani am puși deoparte sau în ce buget vreau să mă încadrez, cât de repede doresc să fac rezervarea. Doar locul și perioada în care doresc să călătoresc erau suficiente ca agentul turistic să rafineze căutarea și să îmi spună vreo 2-3 oferte, apoi să îmi ceară mailul ca să primesc și altele „dacă apare ceva mai bun”. N-o să apară niciodată.

Conform unui profesor de vânzări la care subscriu, introspecția nevoilor unui client trebuie să leviteze în jurul a trei întrebări fundamentale: Care este durerea sau problema? Cât de urgentă este rezolvarea problemei? Ce buget are clientul? Dacă aceste întrebări nu își găsesc răspunsul, vânzarea este făcută superficial (cazul fericit) sau nu se mai materializează. Clientul cumpără în momentul în care are o problemă, dorește rezolvarea acestei probleme și are banii necesari. La ce servesc pliantele și ofertele speciale împărțite de zor la târguri și expoziții? Câți agenți de turism stau în povești sau trimit mailuri unor persoane care nici măcar nu sunt interesate de excursia pe care aceștia încearcă să o vândă? Câte reviste cu oferte nu ajung sub cratițe calde, scoase la răcit pe balconul de la etajul 10? Nu văd altceva decât risipă de hârtie, de timp și de energie din partea agențiiei de turism.

Ceea ce e și mai grav, e că datorită modului haotic în care s-a desfășurat procesul de cumpărare a serviciului turistic, foarte multă lume apreciază reușita concediului în funcție de oferta pe care au „prins-o”. Asta nu face decât să mențină nivelul de mediocritate atât al cumpărătorului, permanent agățat de speranța că va prinde cea mai bună ofertă, cât și a vânzătorului, forțat să neglijeze dorințele cumpărătorului.

Nu am mai călcat de multă vreme într-o agenție de turism cu intenția de a cumpăra. Sper să nu se supere cei care activează în acest domeniu, dar nu am încredere sau nu am nici o garanție că voi primi ceea ce doresc. Poate greșesc, poate am greșit și m-a costat, dar acela e riscul pe care mi l-am asumat când mi-am organizat excursiile pe cont propriu.

PlecatiDeparte youtube channel

Playlist filme ROMÂNIA

5 thoughts on “Considerații personale despre comunicarea dintre client și agentul de turism

  1. Sa sti ca ai mare dreptate! Legat de asta, de consumul aiurea de hartie, pe mine ma mira alt lucru: exista o lege anti-spam, spam online, dar contra spamului real, din cutia de posta, de la targuri, de pe strada nu exista nimic!

  2. Ai perfecta dreptate. Nici eu nu cred ca am vazut vreo agentie de turism care se implice cu adevarat, sa cunoasca ceea ce vrea clientul si se multumesc doar cu aia ce ii prind in ‘plasa’.

  3. Una dintre cauzele principale ale lipsei de entuziasm este ca oamenii acestia vin la slujba si isi privesc indatoririle ca pe o corvoada care trebuie facuta ca sa ia banul la salariu, nu fac asta din pasiune, nu calatoresc pentru ca vor un serviciu anume, ei vand IEFTIN, poate si pentru ca multi pun ca prima intrebare: “dar cat costa?”.
    Eu prefer sa imi petrec timpul sa-mi fac singura rezervarile si traseele, in plus mai aflu si ceva interesant pe parcurs decat sa-mi faca vacanta o agentie fie ea si straina, ca nu doar cele romanesti sunt asa.

  4. Din pacate, ai mare dreptate in ceea ce priveste majoritatea agentiilor de turism. Dar cred ca aceasta idee de cataloage a pornit cumva de la o parte din turisti.
    Eu sunt agent de turism si comunic in fiecare zi cu oameni diversi, respectiv potentiali turisti. Agentia in care lucrez nu are cataloage. Pentru ca suntem intr-o locatie centrala din Bucuresti, majoritatea turistilor care merg la targurile de turism s-au obisnuit sa vina sa ceara cataloage. Sincer mi se pare o aberatie. Un catalog poate sa-i dea o idee despre zona in care merge si despre ce feluri de hoteluri sunt acolo. Dar atat. In primul rand nu stii daca mai exista disponibilitate in perioada in care vrea turistul si nu ii stii nevoile turistului. Si da, mi se pare normal sa intreb clientul ce buget are, numai ca sunt foarte multe cazuri in care el se simte ofensat si nu imi va da un raspuns concret. Si atunci imi dau seama ca turistul nu vrea decat sa alerge dupa cel mai bun tarif. Dar el nici macar nu stie ce vrea de la destinatia respectiva. In final as vrea sa spun ca pe piata de turism, in acest moment castiga agentia care vinde cel mai ieftin, nu cea care ofera servicii de calitate la un tarif normal. Iar cei care sunt “turisti de meserie”, celor care le place sa calatoreasca au foarte rar nevoie de serviciile unei agentii pentru ca isi fac singuri vacanta perfecta. 🙂

Leave a Reply