Culturi de ceai și două lacuri gemene (Lacul Dibawah și Lacul Diatas)

Plecând din Padang, am urcat spre Sitinjau Lawik, acel punct panoramic despre care am mai amintit aici, în direcția Kabupaten (sub-provincia) Solok. Drumul se bifurcă apoi. Spre stânga se merge spre Lacul Singarak, pe unde am mai fost în trecere, iar la dreapta spre Sud, spre cele două lacuri și respectiv vulcanul Kerinci (3805m). Eram singur, deci aveam tot timpul din lume să opresc și să fotografiez tot ce îmi doream.

Kabupaten Solok e celebra pentru culturile de ceai rosu, deci în scurt timp, pe ambele părți ale drumului vedeam dealuri întregi îmbrăcate în tufe de ceai, brăzdate simetric de cărările folosite de culegători. Astfel de coline sunt cel puțin la fel de impresionante ca terasele de orez și prin felul în care omul a modelat peisajul, panoramele capătă un specific exotic aparte.

Am făcut o scurtă oprire la un obiectiv mai puțin celebru pentru străini, dar de mare însemnătate pentru indonezinei, anume Moschea Tuo Kaju Jao, ascunsă într-o vale în vecinătatea șoselei principale. E o clădire mică, din lemn vopsit negru, cu o arhitectură tipică Minangkabau. Datează din 1599 și este a a doua cea mai veche moschee din Indonezia și una dintre puținele moschei din lemn care a rezistat până în zilele noastre. Înainte de instalarea difuzoarelor pentru chemarea la rugăciune, se folosea toba care și acum se poate vedea în curtea moscheii. Clădirea nu mai funcționează ca moschee ci este un centru de educație religioasă a comunității.

Ceva mai târziu, am ajuns la lacuri. E vorba de Danau Dibawah (Lacul de Jos) și Danau Diatas (Lacul de Sus). Dintr-un punct panormaic (Danau Dibawah – view point 1, de pe Harta cu punctele de interes din Sumatra) ce se afla între cele două lacuri, Lacul de Sus pare mai jos, sub nivelul celuilalt, desi, altitudinea primului este mai mare. E un fel de iluzie optică ce se datoreaza probabil reliefului din jurul fiecărui lac. Mi-am găsit cazare în orășelul Alahan Panjang, la o pensiune frumoasă construită din lemn. M-am înțeles cu proprietarul la un preț decent și după ce mi-am lăsat câteva lucruri din portbagaj, am prins ultimele minute ale unui apus de soare minunat, pe malul Lacului Diatas, lângă o moschee în se puteau vedea silietele unor femei ce se rugau. O particularitate a islamului din Indonezia este că și femeile au voie în moschei, dar sunt separate de bărbați printr-un perete sau printr-un cearceaf.

Înainte de a merge la somn, am dat o fugă până în piață ca să mă aprovizionez cu niște sate-uri (frigărui). Am țopăit printre bălti negre, mici mormane de legume în descompunere și fel de fel de pungi de plastic, prinse în noroiul de pe jos, ca să ajung la warung-ul potrivit. Ceva mai devreme, am observat un grup de albine care roia pe unul din colțurile clădirii în care urma să dorm. La întoarcere, acestea dispăruseră dar au lăsat în urmă faguri întregi plini cu miere, între doi pereți ai pensiunii. Am luat și eu câteva bucăți pe-o farfurie și am mai rămas puțin la o poveste cu proprietarul.

Odată cu lăsarea nopții, s-a răcit destul de bine. Eram la 1500m altitudine și proprietarul mi-a povestit că a prins nisnoare de 2 ori de când se știe. Cerând mai multe detalii, am înțeles că se referea de fapt la ceea ce noi numim lapoviță. Totuși, eram la o aruncătură de băț de Ecuator, deci mi s-a părut fascinant.

A doua zi, la prima oră a dimineții, albinele reveniseră și nu m-am mai putut atinge de faguri. Nu am mai zăbovit, ci am pornit la drum, ca să profit cât mai mult de ziua care abea începea. În primele ore m-am ghidat greșit după o eroare din Google Maps, anume un posibil drum care trecea peste un deal, pe care aș fi ajuns la coada Lacului Dibawah. Când mi-am dat seama că e vorba de o eroare, am făcut cale întoarse, trecând din nou prin Alahan Panjang. Ajuns la lac, am pornit să îi fac ocolul, prin partea dreapta, pe latura estică, pentru că ochiometric, mi-ar fi luat vreo 2 ore, cu tot cu timpul pentru fotopauze. Înainte de a ajunge la coada lacului, pe o porțiune de vreo 2km, înaintarea a fost ceva mai dificilă pentru că s-a terminat brusc asfaltul, iar drumul a devenit o cărare printre culturi de ceapă.

În partea vestică a Lacului Dibawah, urcând pe un drum pietruit se ajunge la un lac mai sălbatic, Lacul Talang, după numele vulcanului la baza căruia se află. Ultima portiune a fost de motocross, dar Furia Verde nu s-a lăsat învisă. Acolo era liniște totală și nici țipenie de om. Mă gândeam că ar fi o locație buna de mers cu cortul, dar poate cu altă ocazie. Coborând de la Talang (1661m altitudine) vederea spre Dibawah este extraordinară. Am avut noroc și cu vremea deoarece în ziua anterioară a fost destul de înorat, ba chiar a plouat.

Făcând multe fotopauze, timpul a trecut rapid și din păcate nu am apucat să ocolesc și Lacul Diatas, așa cum îmi plănuiam. Îmi doream să ajung înapoi în Padang înainte să se întunece, deci am pornit spre casă. Am profitat de soare și m-am oprit lângă delurile cultivate cu ceai să beau o cafea. Norii erau destul de jos și în multe locrui îmbrăcau delaurile. Era dupamasă și culorile erau foarte vii.

Pe serpentinele ce coboară spre Padang, am avut parte de o surpriză placută. Soarele, de un roșu intens, se reflecta în ocean, așa că nu am putut rezista sa nu mai fac câteva fotografii, deși parcă deja am surprins suficient de multe apusuri. E un moment magic acela al apusului sau răsăritului soarelui. O zi se încheie, o alta începe… E un ciclu permanent care mereu mă face să mă gândesc cât de neînsemnați suntem în univers, cât de puțin control avem asupra mediului și mai ales cât de mult sens prind momentele în care îmi desprind gândurile de dorințe, nevoi și activități cotidiene. Pun tot mai mult preț pe astfel de momente și realizez cât de ușor sunt de atins.

Mi-am fumat țigara și am plecat la drum…

09-May-2015 06:53
09-May-2015 07:05
09-May-2015 07:06
 
09-May-2015 07:17
09-May-2015 07:43
09-May-2015 07:45
 
09-May-2015 07:50
09-May-2015 07:52
09-May-2015 07:52
 
09-May-2015 07:57
09-May-2015 08:00
09-May-2015 08:01
 
09-May-2015 08:02
09-May-2015 08:04
09-May-2015 08:04
 
09-May-2015 08:05
09-May-2015 08:05
09-May-2015 08:07
 
09-May-2015 08:07
09-May-2015 08:08
09-May-2015 08:17
 
09-May-2015 08:19
09-May-2015 08:33
09-May-2015 08:34
 
09-May-2015 08:38
09-May-2015 08:57
 
09-May-2015 09:14
09-May-2015 09:15
09-May-2015 09:21
 
09-May-2015 09:28
09-May-2015 09:28
 
09-May-2015 09:34
09-May-2015 09:37
09-May-2015 09:38
 
09-May-2015 09:41
09-May-2015 09:46
09-May-2015 10:04
 
09-May-2015 10:16
09-May-2015 10:34
 
09-May-2015 10:43
09-May-2015 10:48
09-May-2015 10:50
 
09-May-2015 10:52
09-May-2015 10:53
09-May-2015 10:53
 
09-May-2015 10:54
09-May-2015 10:55
09-May-2015 10:56
 
09-May-2015 10:58
09-May-2015 11:01
09-May-2015 11:02
 
09-May-2015 11:08
09-May-2015 11:09
09-May-2015 11:10
 
09-May-2015 11:13
09-May-2015 11:13
09-May-2015 11:18
 
09-May-2015 11:18
09-May-2015 11:20
09-May-2015 11:23
 
09-May-2015 11:26
09-May-2015 11:27
09-May-2015 11:27
 
09-May-2015 11:28
09-May-2015 11:33
09-May-2015 11:37
 
09-May-2015 11:48
09-May-2015 11:52
09-May-2015 11:57
 
09-May-2015 11:59
09-May-2015 12:00
09-May-2015 12:10
 
09-May-2015 12:17
09-May-2015 12:33
09-May-2015 12:34
 
09-May-2015 12:35
09-May-2015 12:40
09-May-2015 12:42
 
09-May-2015 12:45
09-May-2015 12:47
 
09-May-2015 12:51
09-May-2015 13:24
09-May-2015 13:24
 
09-May-2015 13:24
09-May-2015 13:25
 
09-May-2015 13:32
09-May-2015 13:36
10-May-2015 02:24
 
10-May-2015 02:28
10-May-2015 02:36
10-May-2015 02:56
 
10-May-2015 03:16
10-May-2015 03:44
10-May-2015 03:48
 
10-May-2015 03:52
10-May-2015 03:56
10-May-2015 03:57
 
10-May-2015 03:59
10-May-2015 04:00
10-May-2015 04:03
 
10-May-2015 04:03
10-May-2015 04:04
10-May-2015 04:11
 
10-May-2015 04:15
10-May-2015 04:23
10-May-2015 04:27
 
10-May-2015 04:28
10-May-2015 04:29
10-May-2015 04:32
 
10-May-2015 04:33
10-May-2015 04:34
10-May-2015 05:29
 
10-May-2015 05:33
10-May-2015 05:33
 
10-May-2015 05:54
10-May-2015 05:58
 
10-May-2015 06:00
10-May-2015 06:01
10-May-2015 06:05
 
10-May-2015 06:09
10-May-2015 06:17
 
10-May-2015 06:23
10-May-2015 06:25
 
10-May-2015 06:33
10-May-2015 06:43
10-May-2015 06:44
 
10-May-2015 06:49
10-May-2015 06:54
10-May-2015 06:55
 
10-May-2015 06:55
10-May-2015 07:08
10-May-2015 07:18
 
 
10-May-2015 08:01
10-May-2015 08:02
10-May-2015 08:03
 
10-May-2015 08:16
10-May-2015 08:16
10-May-2015 08:17
 
10-May-2015 08:29
10-May-2015 08:35
10-May-2015 08:36
 
10-May-2015 08:39
10-May-2015 08:42
10-May-2015 08:53
 
10-May-2015 08:59
10-May-2015 08:59
10-May-2015 08:59
 
10-May-2015 09:04
10-May-2015 09:30
10-May-2015 09:32
 
10-May-2015 09:43
10-May-2015 09:53
10-May-2015 09:58
 
10-May-2015 10:01
10-May-2015 10:03
10-May-2015 10:07
 
10-May-2015 10:54
10-May-2015 11:01
10-May-2015 11:45
 
10-May-2015 11:46
10-May-2015 11:46
10-May-2015 11:47
 
10-May-2015 11:54
10-May-2015 11:57
10-May-2015 11:57
 
10-May-2015 11:58
10-May-2015 11:59
10-May-2015 12:02
 
10-May-2015 12:03
10-May-2015 12:08
10-May-2015 12:08
 
10-May-2015 12:11
10-May-2015 12:48
10-May-2015 12:50
 
10-May-2015 12:51
10-May-2015 12:52
10-May-2015 12:53
 
10-May-2015 12:56
10-May-2015 13:09
10-May-2015 13:10
 
10-May-2015 13:12
10-May-2015 13:13
10-May-2015 13:13
 
10-May-2015 13:14
 

One thought on “Culturi de ceai și două lacuri gemene (Lacul Dibawah și Lacul Diatas)

  1. Pingback: Culturi de ceai și două lacuri gemene (Lacul Dibawah și Lacul Diatas) | ..::BLOGURI.NET::..De la bloggeri adunate…

Leave a Reply