Din Gili Air, ne-am întors câteva zile în Mataram să ne prelungim viza și să ne organizăm bagajul pentru următoarea lună. Decizia am luat-o: urma să locuim 3 luni în Gili Air. Eu mă scufundam, pentru că m-am înscris la un internship pentru cursul de Divemaster PADI, iar Ioana se relaxa după bunul plac.
O parte din lucruri le-am lăsat în Mataram, la familia noastră de-acolo, familia lui Gunawan. Reveneam pentru câteva zile, o dată pe lună pentru prelungirea vizei. Deși trebuia să fie un proces simplu de predare de documente și ridicarea pașaportului cu viza nouă, întotdeauna ne lua cel puțin 4 zile să rezolvăm problema.
Când am intrat în Indonezia, aveam viză turistică valabilă 2 luni, pe baza unei invitații primite, cu posibilitate de prelungire de încă patru ori. Viza se poate prelungi la birourile de imigrări (Imigrasi), din orașele mari din principalele insule (Jakarta, Bandung, Yogyakarta, Denpasar, Mataram, Makassar etc.) Peste tot se cer documente diferite iar regulile diferă de la un birou la altul. Eram deja în Mataram, doar acolo ne-am prelungit viza, în total de 4 ori, așa că acestea sunt regulile locului. Ai nevoie de un sponsor (adică o persoană indoneziană sau cu drept de ședere în Indonezia, care trebuie să vină cu tine la Imigrasi și să completeze câteva hârtii). Trebuie să listezi pașaportul, inclusiv paginile cu viza de intrare șiu ultima viză. Fiecare prezentare pentru prelungirea vizei va necesita alte documente, în plus față de cele scrise pe afișier. Trebuie să îți faci fotografii (în unele birouri de imigrări, fotografia trebuie să fie cu fundal roșu sau albastru). Trebuie să cumperi timbre. Dacă întrebi un funcționar, fii sigur că mai trebuie ceva în plus, fie că e vorba de vreo altă hârtie sau de 2-3 copii xerox la toate hârtiile pe care le ai deja. Poate va fi nevoie să arăți copie după bilet sau rezervare la un zbor extern, să demonstrezi că vei ieși din țară. Vei avea de așteptat în sală: să ți se spună când te mai întorci, cu vreo altă hârtie sau copie xerox, să primești un bilețel cu care mergi la caserie (dacă mai e deschis – caseira se închide mai repede), să primești pașaportul care deja este vizat, după ce ai predat chitanța cum că ai făcut plata, să te cheme cineva în spate să îți ia amprentele digital (la a doua prelungire a vizei ne-au mai luat o dată amprentele cu tuș, pentru că, cică prima oară, amprentele erau pentru alt oficiu din Jakarta) sau alte situații. Așa să vă pregătiți că pentru orice hârtie predată, va fi nevoie să stați în sala de așteptare, între 10 minute și două ore ca să primiți indicații ulterioare.
Programul de lucru este de pe la 10 la 16, cu pauza de masă între 12 și 14. Caseria se închide la 15. E posibil să trebuiască să vii dupamasa pentru un răspuns pe care puteai să îl primești pe loc. Dacă a doua zi urmează o sărbătoare legală, precum sfârșitul Ramadanului, vei fi chemat peste aproape două săptămâni. Vor încerca să tărăgăneze cât se poate de mult și să spună că nu se poate rezolva acum, dar dacă insiști și spui că vei pleca pe o insulă mai îndepărtată pentru o perioadă mai lungă și că nu poți aștepta, există șanse să se miște mai repede. Trebuie să fii convins de minciuna pe care o vei spune!
Prin genul ăsta de birocrație am trecut de patru ori și de fiecare ne era groază de timpul pe care îl pierdeam la ghișee, cozi sau în sala de așteptare. Ne planificam întotdeauna să venim lunea în Mataram, în speranța că vom rezolva totul până vineri. Sponsorul, poate să facă singur demersurile de predare a actelor și ridicare a pașapoartelor.
Ca și costuri, există două variante: Prima, în care îți iei lumea în cap, faci economii și rezolvi singur actele și achiți taxa de aprox 25$/persoană – am procedat așa de două ori. A doua, în care mergi printr-un comisionar, adică cineva care îi cunoaște pe cei de la biroul de imigrări și rezolva totul în maximum două zile, de cele mai multe ori fără să fie nevoie de prezența ta, dar plătești 75$/persoană. Noi am mai găsit o variantă intermediară prin care sponsorul a fost suficient de amabil să meargă la Imigrasi, fără noi și fără să aibă pretenții materiale pentru timpul pierdut. În Denpasar, Ubud (Bali) sau Yogyakarta (Jawa), adică în locuri importante din punct de vedere al fluxului de turiști, poți rezolva prelungirea vizei prin agențiile de turism, tot prin comisionari cu prețuri cuprinse între 75 și 100$.
După ce expiră a patra prelungire, teoretic, trebuie să ieși din țară. Cei mai mulți turiști pe care i-am întâlnit mergeau câteva zile în Kuala Lumpur, în Malaezia, cu un zbor low cost, de unde poți obține viza turistică pe două luni de la Ambasada Indoneziei, fără invitație prealabilă de la vreun cetățean indonezian. Viza turistică On Arrival (viza turistică valabilă 30 de zile), obținută în aeroport, pe teritoriul indoenzian, se poate prelungi doar o singură dată, pentru încă o lună, deci dacă doriți să stați mai mult de o lună în Indoenzia, cel mai rentabil (ca timp și costuri) este să începeți cu viza turistică valabila 60 de zile, pe care să o prelungiți de 4 ori în Indoenzia.
