Din Sumatra în Jawa, pe scuter – 1450km în 7 zile (4)

08 Decembrie 2014: Kota Bengkulu – Ketaping (lângă Manna) ~ 150km

Înainte de masă, am mers la un service unde am făcut un schimb de ulei, iar apoi mi-am pus un cauciuc tubeless și pe roata din spate, ca să fim acoperiți împotriva pericolelor ascuțite de pe carosabil. Am umplut cauciucul din spate cu silicon, ca în caz de înțepătură să nu se dezumfle roata. Înainte de plecare ne-a abordat un domn (nene), pe nume Anton. Ne văzuse ieri la un restaurant unde am mâncat, înainte să găsim locul de cazare. Dintr-o coincidență banală (ca orice coincidență, de altfel), în timp ce căutam cauciucul am ajuns tocmai la el în magazin. Ne-a invitat la el acasă, dar am fost nevoiți să îl refuzăm pentru că trebuia să ne continuăm drumul spre Jawa.

Am ieșit din Kota Bengkulu abia pe la ora 12 și nu după mult timp ne-am orprit să mâncăm. E cazul să spun, dacă nu am mai spus-o până acum, că dintre mâncărurile pe care le-am servit, mâncarea din Padang este cea mai bună pe care am mâncat-o în Indonezia. Nici nu alt rendang, nu are gustul din Padang. Se apropie, de multe ori, dar întotdeauna va fi mai bun la el acasa.

Drumul a fost mai bun decât în nordul provinciei Bengkulu, deși erau multe curbe, urcușuri și coborâșuri, printre aceleași plantații de palmieri și arbori de cauciuc. Undeva după Tais, am oprit la o mini-pompă de benzină. Compania națională Pertamina este singura care operează în toată Indonezia. Toată lumea (de la simplu utilizator de scuter, până la fabrică de ciment), cumpără benzină din pompele Pertamina. Pompele mici, cât un dulap ce se găsesc pe drumuri mai puțin circulate, se numesc Pertamini. Nu e ca în Australia, unde dacă nu ai la tine rezerve de benzină riști să rămâi izolat pe drum.În Indonezia poți cumpăra benzină de la vânzătorii stradali, care se găsesc din 3 în 3 case, la un preț puțin mai mare. De benzină și de mâncare nu ai cum să duci lipsă în Indonezia, pentru că e peste tot.

Am intrat în vorbă cu proprietarii acelei Pertamini, un cuplu indonezian proaspăt căsătorit, despre limba suku (limbă cu cel puțin 4 dialecte, ce se vorbește în Bengkulu). Ne-au servit cu o cafea tare și am reușit să ne mai întindem puțin spatele. O doamnă oarecare, după ce s-a oprit să schimbe o vorbă cu noi, ne-a invitat la ea (mai precis la casa parinților sau a unor rude de ceva fel), lângă Manna, în direcția noastră de mers. Am urmat-o cu scuterul vreo 70km, până într-un mic sat, după Manna. Orașul părea cochet, curat și cu trafic și mai redus decât în Kota Bengkulu.

După ce am fost primiți în casă, am dat o fugă până la așa numită plajă din apropiere. Locul arăta ca după război, dar datorită norilor și a culorior contrastante de la apus, a meritat tot timpul din lume. Eram atracția satului. Seara, parcă nu se opreau din fotografii cu telefonul, iar fel de fel de membri ai familiei intrau în casă să ne vadă și să schimbe o vorbă cu noi. Dacă mâncarea e mai bună în Padang, politețea, manierele și calmul oamenilor din Bengkulu, ne-au rămas aproape de suflet. Bătrânii în casa cărora am dormit (un funcționar public pensionat și o vânzătoare la un magazin de haine din piață), ne-au spus că ușa lor va fi întotdeauna deschisă pentru noi. Îmi părea rău că făceam drumul spre Jawa în grabă, pentru că pentru timpul petrecut cu ei, ar fi meritat cu siguranță să stăm mai mult de o zi.

A fost ziua coincidențelor, prima oară cu nenea Anton, iar a doua oară cu doamna pe care am urmărit-o cu scuterul. Care erau șansele să ne intersectăm de două ori cu Anton în cele 24 de ore petrecute în Kota Bengkulu? Care erau șansele să ajungem tocmai în magazinul lui, în căutarea unui cauciuc? Și care erau șansele să ne intersectăm cu doamna aceea de la Pertamini, în drumul ei spre casă, când ea face drumul Manna-Tais (aprox. 100km), doar de 3 ori pe săptămână? Nu cred în coincidențe cu substrat spiritual, cum nu cred în destin, dar recunosc efectul euforic pe care îl dau potrivirile de situații – evident, dacă e vorba de coincidențe pozitive, precum acestea două. Dacă e vorba de gazela care merge să se adape la baltă tocmai când i se face sete tigrului, se cheamă ghinion sau neșansă. Nu a fost cazul nostru, însă!

05-Dec-2014 06:41
05-Dec-2014 06:42
 
05-Dec-2014 06:42
05-Dec-2014 07:03
05-Dec-2014 07:04
 
05-Dec-2014 07:05
05-Dec-2014 11:00
05-Dec-2014 11:06
 
05-Dec-2014 11:06
05-Dec-2014 13:00
05-Dec-2014 13:00
 
05-Dec-2014 13:01
05-Dec-2014 13:03
05-Dec-2014 13:24
 
05-Dec-2014 13:24
06-Dec-2014 02:07
06-Dec-2014 02:08
 
06-Dec-2014 03:02
06-Dec-2014 03:03
06-Dec-2014 03:42
 
06-Dec-2014 03:42
06-Dec-2014 03:44
06-Dec-2014 03:44
 
06-Dec-2014 03:45
06-Dec-2014 03:45
06-Dec-2014 03:45
 
06-Dec-2014 04:38
06-Dec-2014 06:11
06-Dec-2014 10:25
 
06-Dec-2014 10:25
06-Dec-2014 12:10
06-Dec-2014 13:16
 
07-Dec-2014 01:51
07-Dec-2014 01:52
07-Dec-2014 01:52
 
07-Dec-2014 02:15
07-Dec-2014 02:19
07-Dec-2014 02:20
 
07-Dec-2014 02:45
07-Dec-2014 02:45
07-Dec-2014 02:46
 
07-Dec-2014 02:47
07-Dec-2014 04:04
07-Dec-2014 04:06
 
07-Dec-2014 09:18
07-Dec-2014 09:18
07-Dec-2014 12:13
 
07-Dec-2014 12:18
07-Dec-2014 12:18
07-Dec-2014 12:19
 
07-Dec-2014 12:24
07-Dec-2014 12:27
07-Dec-2014 12:34
 
07-Dec-2014 12:35
07-Dec-2014 12:38
07-Dec-2014 12:39
 
07-Dec-2014 14:27
08-Dec-2014 07:10
 
08-Dec-2014 08:44
08-Dec-2014 08:46
08-Dec-2014 09:41
 
08-Dec-2014 12:43
08-Dec-2014 12:53
08-Dec-2014 12:55
 
08-Dec-2014 12:55
08-Dec-2014 12:56
08-Dec-2014 12:56
 
08-Dec-2014 12:57
08-Dec-2014 12:57
08-Dec-2014 12:57
 
08-Dec-2014 12:59
08-Dec-2014 13:01
08-Dec-2014 13:05
 
08-Dec-2014 13:05
08-Dec-2014 13:06
08-Dec-2014 13:09
 
08-Dec-2014 13:10
08-Dec-2014 13:10
08-Dec-2014 13:11
 
08-Dec-2014 13:16
08-Dec-2014 13:17
08-Dec-2014 13:17
 
08-Dec-2014 14:00
08-Dec-2014 14:01
09-Dec-2014 02:55
 
09-Dec-2014 02:56
09-Dec-2014 03:30
09-Dec-2014 03:30
 
09-Dec-2014 04:21
09-Dec-2014 04:21
09-Dec-2014 04:54
 
09-Dec-2014 04:54
09-Dec-2014 04:54
09-Dec-2014 04:56
 
09-Dec-2014 05:47
09-Dec-2014 05:47
09-Dec-2014 06:17
 
09-Dec-2014 06:17
09-Dec-2014 06:19
09-Dec-2014 07:07
 
09-Dec-2014 08:16
09-Dec-2014 08:16
09-Dec-2014 08:19
 
09-Dec-2014 08:19
09-Dec-2014 09:14
09-Dec-2014 09:14
 
09-Dec-2014 09:32
09-Dec-2014 09:32
09-Dec-2014 09:33
 
10-Dec-2014 01:56
10-Dec-2014 01:56
10-Dec-2014 03:15
 
10-Dec-2014 03:18
10-Dec-2014 03:18
10-Dec-2014 03:43
 
10-Dec-2014 03:51
10-Dec-2014 03:51
10-Dec-2014 04:19
 
10-Dec-2014 06:01
10-Dec-2014 06:19
10-Dec-2014 06:56
 
10-Dec-2014 07:14
10-Dec-2014 07:20
 
10-Dec-2014 10:29
10-Dec-2014 10:30
10-Dec-2014 10:32
 
10-Dec-2014 10:35
10-Dec-2014 11:17
10-Dec-2014 11:20
 
10-Dec-2014 11:36
10-Dec-2014 11:36
10-Dec-2014 12:40
 
11-Dec-2014 06:24
11-Dec-2014 07:28
11-Dec-2014 07:29
 
11-Dec-2014 07:46
11-Dec-2014 09:12
11-Dec-2014 09:26
 
11-Dec-2014 09:38
11-Dec-2014 09:43
11-Dec-2014 09:43
 
11-Dec-2014 10:31
11-Dec-2014 10:35
11-Dec-2014 10:36
 
11-Dec-2014 10:37
11-Dec-2014 10:38
11-Dec-2014 10:41
 
11-Dec-2014 10:49
11-Dec-2014 10:50
11-Dec-2014 10:51
 
11-Dec-2014 10:53
11-Dec-2014 12:15
11-Dec-2014 12:15
 
11-Dec-2014 12:17
11-Dec-2014 12:18
11-Dec-2014 12:21
 
11-Dec-2014 12:28
11-Dec-2014 12:30
11-Dec-2014 12:36
 
11-Dec-2014 12:37
11-Dec-2014 12:38
12-Dec-2014 05:08
 
12-Dec-2014 05:09
12-Dec-2014 05:55
12-Dec-2014 05:58
 
12-Dec-2014 06:00
12-Dec-2014 06:00
12-Dec-2014 14:11
 
13-Dec-2014 10:57
13-Dec-2014 11:23
14-Dec-2014 03:06
 
14-Dec-2014 03:43
14-Dec-2014 03:46
14-Dec-2014 04:35
 
14-Dec-2014 05:10
14-Dec-2014 07:26
 
 
 
 

:: va urma ::

Leave a Reply