Din Sumatra în Jawa, pe scuter – 1450km în 7 zile (6) – Krui – Bandar Lampung

:: EPISODUL ANTERIOR ::

10 Decembrie 2014: Krui – Bandar Lampung ~ 250km

Ne aștepta un drum lung până în Bandar Lampung, deci ne-am trezit devreme. Am băut cafeaua privind găinile și cocoșii din ograda homestay-ului. Am reușit să plecăm înainte de ora 8:00. Primii 30km au fost plini de gropi și noroi. Păcat că i-am dat o spălare Furiei Verzi de dimineață. Odată ce am dat de asfalt, nu am mai întâlnit porțiuni nasoale.

Vremea era bună, iar noi eram mai optimiști. Plajele pe care le vedeam printre palmieri, erau foarte lungi și cu nisip deschis la culoare. Drumul era excelent, cu ample porțiuni fără curbe, iar traficul era redus. Și-au făcut apariția primele case balineze, ușor de identificat după arhitectură și templele din curți, mai mult sau mai puțin colorate, în niște sate înșirate pe o parte și pe alta drumului. Am părăsit apoi litoralul, spre Est, urcând niște dealuri puțin abrupte, printre sate sărăcăcioase și diverse plantații. Știam de pe hartă că urcam primul din două mici lanțuri muntoase, din drumul spre Bandar Lampung.

La un moment dat, șoseaua a devenit din nou pustie, șerpuind prin junglă, ca în ziua anterioară. Ne-am întâlnit cu un băiat care spunea că și el merge spre Bandar Lampung și că jos, în vale, ar fi o zonă periculoasă. Am convenit să mergem unul după celălalt. Sus, aproape în curmătura muntelui, am trecut pe lângă o coadă de mașini de aproape 1,5km lungime, în direcția noastră de mers și încă pe-atât din sensul opus. Înanintând printre ele, am ajuns într-un final la locul motivul ambuteiajului. Un camion de tonaj mare era oprit transversal pe drum. Fața și spatele acestuia depășeau cu mult partea carosabilă. Doar motocicletele au putut trece, cu greu, ocolind obstrucția, pe o cărare adâncită prin noroi. Probabil camionul alunecase în curbă. Drumurile din Sumatra au unele porțiuni necruțătoare, cu pantă foarte abruptă, curbe extrem de înguste sau gropi ca după război. Chiar dacă a fost obositor, cazul ăsta ne-a amintit că alegând scuterul ca mijloc de transport, am luat o decizie înțeleaptă. Nu vreau să îmi imaginez cât timp a durat  până la decongestionarea traficului în care erau blocate zeci de mașini, camioane sau autocare, cu atât mai mult cu cât pe drum până în Bandar Lampung, nu ne-am intersectat cu nici un utilaj care ar fi putut ajuta în sitația creată sus în munte.

Am coborât în vale și am trecut fără oprire prin satul în care noul coleg de călătorie ne-a spus, că pe timp de noapte ar mai fi încă șanse de jaf. Satul se numește Semaka, fără nici o legătură cu filmele lui Sergiu Nicolaescu. Pe măsură ce ne apropiam de destinație, se circula tot mai încet din cauza aglomerației. Era genul de trafic cu care ne-am mai întâlnit din Padang, de pe Bypas (șoseaua de centură a orașului). Era praf peste tot și ne-am murdărit destul de tare. Înainte de înserare am ajuns la casa colegilor din programul Darmasiswa.

Seara am stat în povești până târziu, chiar dacă știam că a doua zi va trebui fim matinali. Părerea de rău că nu stăm mai mult devenise un leit-motif al întregii călătorii, dar aveam un plan și ne doream să fim consecvenți.

05-Dec-2014 06:41
05-Dec-2014 06:42
 
05-Dec-2014 06:42
05-Dec-2014 07:03
05-Dec-2014 07:04
 
05-Dec-2014 07:05
05-Dec-2014 11:00
05-Dec-2014 11:06
 
05-Dec-2014 11:06
05-Dec-2014 13:00
05-Dec-2014 13:00
 
05-Dec-2014 13:01
05-Dec-2014 13:03
05-Dec-2014 13:24
 
05-Dec-2014 13:24
06-Dec-2014 02:07
06-Dec-2014 02:08
 
06-Dec-2014 03:02
06-Dec-2014 03:03
06-Dec-2014 03:42
 
06-Dec-2014 03:42
06-Dec-2014 03:44
06-Dec-2014 03:44
 
06-Dec-2014 03:45
06-Dec-2014 03:45
06-Dec-2014 03:45
 
06-Dec-2014 04:38
06-Dec-2014 06:11
06-Dec-2014 10:25
 
06-Dec-2014 10:25
06-Dec-2014 12:10
06-Dec-2014 13:16
 
07-Dec-2014 01:51
07-Dec-2014 01:52
07-Dec-2014 01:52
 
07-Dec-2014 02:15
07-Dec-2014 02:19
07-Dec-2014 02:20
 
07-Dec-2014 02:45
07-Dec-2014 02:45
07-Dec-2014 02:46
 
07-Dec-2014 02:47
07-Dec-2014 04:04
07-Dec-2014 04:06
 
07-Dec-2014 09:18
07-Dec-2014 09:18
07-Dec-2014 12:13
 
07-Dec-2014 12:18
07-Dec-2014 12:18
07-Dec-2014 12:19
 
07-Dec-2014 12:24
07-Dec-2014 12:27
07-Dec-2014 12:34
 
07-Dec-2014 12:35
07-Dec-2014 12:38
07-Dec-2014 12:39
 
07-Dec-2014 14:27
08-Dec-2014 07:10
 
08-Dec-2014 08:44
08-Dec-2014 08:46
08-Dec-2014 09:41
 
08-Dec-2014 12:43
08-Dec-2014 12:53
08-Dec-2014 12:55
 
08-Dec-2014 12:55
08-Dec-2014 12:56
08-Dec-2014 12:56
 
08-Dec-2014 12:57
08-Dec-2014 12:57
08-Dec-2014 12:57
 
08-Dec-2014 12:59
08-Dec-2014 13:01
08-Dec-2014 13:05
 
08-Dec-2014 13:05
08-Dec-2014 13:06
08-Dec-2014 13:09
 
08-Dec-2014 13:10
08-Dec-2014 13:10
08-Dec-2014 13:11
 
08-Dec-2014 13:16
08-Dec-2014 13:17
08-Dec-2014 13:17
 
08-Dec-2014 14:00
08-Dec-2014 14:01
09-Dec-2014 02:55
 
09-Dec-2014 02:56
09-Dec-2014 03:30
09-Dec-2014 03:30
 
09-Dec-2014 04:21
09-Dec-2014 04:21
09-Dec-2014 04:54
 
09-Dec-2014 04:54
09-Dec-2014 04:54
09-Dec-2014 04:56
 
09-Dec-2014 05:47
09-Dec-2014 05:47
09-Dec-2014 06:17
 
09-Dec-2014 06:17
09-Dec-2014 06:19
09-Dec-2014 07:07
 
09-Dec-2014 08:16
09-Dec-2014 08:16
09-Dec-2014 08:19
 
09-Dec-2014 08:19
09-Dec-2014 09:14
09-Dec-2014 09:14
 
09-Dec-2014 09:32
09-Dec-2014 09:32
09-Dec-2014 09:33
 
10-Dec-2014 01:56
10-Dec-2014 01:56
10-Dec-2014 03:15
 
10-Dec-2014 03:18
10-Dec-2014 03:18
10-Dec-2014 03:43
 
10-Dec-2014 03:51
10-Dec-2014 03:51
10-Dec-2014 04:19
 
10-Dec-2014 06:01
10-Dec-2014 06:19
10-Dec-2014 06:56
 
10-Dec-2014 07:14
10-Dec-2014 07:20
 
10-Dec-2014 10:29
10-Dec-2014 10:30
10-Dec-2014 10:32
 
10-Dec-2014 10:35
10-Dec-2014 11:17
10-Dec-2014 11:20
 
10-Dec-2014 11:36
10-Dec-2014 11:36
10-Dec-2014 12:40
 
11-Dec-2014 06:24
11-Dec-2014 07:28
11-Dec-2014 07:29
 
11-Dec-2014 07:46
11-Dec-2014 09:12
11-Dec-2014 09:26
 
11-Dec-2014 09:38
11-Dec-2014 09:43
11-Dec-2014 09:43
 
11-Dec-2014 10:31
11-Dec-2014 10:35
11-Dec-2014 10:36
 
11-Dec-2014 10:37
11-Dec-2014 10:38
11-Dec-2014 10:41
 
11-Dec-2014 10:49
11-Dec-2014 10:50
11-Dec-2014 10:51
 
11-Dec-2014 10:53
11-Dec-2014 12:15
11-Dec-2014 12:15
 
11-Dec-2014 12:17
11-Dec-2014 12:18
11-Dec-2014 12:21
 
11-Dec-2014 12:28
11-Dec-2014 12:30
11-Dec-2014 12:36
 
11-Dec-2014 12:37
11-Dec-2014 12:38
12-Dec-2014 05:08
 
12-Dec-2014 05:09
12-Dec-2014 05:55
12-Dec-2014 05:58
 
12-Dec-2014 06:00
12-Dec-2014 06:00
12-Dec-2014 14:11
 
13-Dec-2014 10:57
13-Dec-2014 11:23
14-Dec-2014 03:06
 
14-Dec-2014 03:43
14-Dec-2014 03:46
14-Dec-2014 04:35
 
14-Dec-2014 05:10
14-Dec-2014 07:26
 
 
 
 

:: EPISODUL URMĂTOR ::

Atenţie SUMATRA! Am pus cap la cap locurile prin care am trecut, cu linkuri spre articolele din blog corespondente:

PlecatiDeparte youtube channel

Playlist filme SUMATRA

Leave a Reply