După aproape un an de stat în Indonezia prin Bursa Darmasiswa, a venit vremea pregătirilor pentru plecare. Festivitatea de încheiere pentru generația 2014-2015 a avut loc tocmai în Sumatra de Vest și a fost organizată de UNAND (universitatea la care studiam eu) și ISI Padang-Panjang (sau Institutul de Arte, din Padang-Panjang).
Pe parcursul primei zile, o mare parte dintre cei mai bine de 600 de oameni, din aproape toate colțurile lumii, studenți în cadrul programului Darmasiswa, au aterizat, în grupuri, împreună cu câte un însoțitor din partea universității la care au studiat. Autobuzele i-au adus pe rând în Bukittinggi, unde am stat la hotelul The Hills. Pe lângă faptul că este un hotel de 4 stele, are și o priveliște pe măsură, spre vulcanul Singgalang și canionul Sianok. La primele ore ale dimineții am vizitat în grup, grădina zoologică din oraș, unde am văzut pentru prima oară doi urangutani triști. Fac o paranteză ca să menționez că intreaga festivitate a durat 3 zile, în care organizatorii au înghesuit atât de multe activități încât s-au decalat din prima zi. Și dacă doreai să participi la toate nu puteai, iar de cele mai multe ori, orele de odihnă erau prea puține ca să poți face față întregului desfășurător. Probabil am avut cu toții speranța că organizatorii vor planifica lucrurile altfel decât în stil indonezian. Ei pot dormi oriunde și oricand. Noi am avut un an să învățăm asta, deci de unde asteptări de ordin practic?
Deschiderea oficială a avut loc la ISI Padang-Panjang, aproape de Bukittinggi, unde studenții indonezieni au pregătit un program atractiv de dansuri, muzică și alte evenimente care au stimulat publicul să participe mai activ decât la restul ceremoniei. Din punctul meu de vedere a fost cea mai interactivă și mai frumoasă parte a întregii festivități. Seara au avut loc demostrațiile studenților străini. Cei care au pregătit un moment, anume muzică tradițională, dans, wayang (teatru de păpuși javanez) sau orice altă formă de manifestare artistică, l-au prezentat pe scenă, în fața unei sălii pline.
Pe la miezul nopții, ne-am urcat în auobuzele care ne-au dus în Padang, și abia pe la 2:30, am putut să ne luăm camerele în primire. Eram în picioare de la 6 dimineța, iar în ziua următoare ne-am trezit la fel de matinal. La orele de somn se rezuma decalarea evenimentelor cuprinse în program și mulți au renunțat la anumite părți, ca să îți refacă somnul sau pur și simplu să facă altceva.
Eram cazați la Inna Muara, un alt hotel de 4 stele, în Cartierul Chinezesc (Pondok). Când mă gândesc la cele două hoteluri în care am stat pe perioada festivității, îmi vine în minte un singur lucru: apă caldă! E interesant cum ajungi să apreciezi lucrurile mărunte, atunci când nu le ai. În acea a 3-a zi, cel puțin autocarul în care eram și eu, a fost escortat de o mașină de poliție, ca VIP-urile. Am susținut un examen din limba indoneziană, la care nici până azi nu am primit rezultatele. De la amiază până spre finalul zilei, a avut loc un concurs unde cei care au dorit să participe, au pregătit un discurs cu tema „Iubesc Indonezia”, în limba indoneziană. Câțiva au avut speach-uri interesante, interactive, dar câștigătoarea, a fost monotonă ca o zi de luni. Probabil i-a impresionat pe membrii juriului purtând hijab.
Seara, la casa guvernatorului provinciei, a avut loc un ultim eveniment plin de fast, unde trebuia să vină și guvernatorul (a anunțat în ultima clipă că nu poate participa). Trebuia să am și eu un moment pe scenă, anume să fiu prezentator. Pregătind festivitatea, împreună cu o colegă din Coreea de Sud, am fost de câteva ori la ore de dicție, într-un birou al primăriei, unde o doamnă specializată în organizare de evenimente, ne-a pregătit textul și ne-a învățat să îl citim. V-am mai spus că indonezienilor le place să se oficializeze ori de câte ori au ocazia, nu? Îmbrăcați în costum tradițional, pregătiți să intrăm în acțiune, cu 20 de minute înainte de începere, am fost anunțați că s-a făcut o schimbare și că vom fi înlocuiți cu alte două persoane venite de la o firmă de organizări de evenimente. În timp ce reprezentanții universității la care am studiat au dus tratative cu niște oficiali de la Jakarta, fără să mai așteptăm alte scuze sau decizii, ne-am dezbrăcat de costume și ne-am alăturat colegilor care găsiseră o scară ce urca pe clădire.
Acolo sus, am venit cu propunerea de a ieși în seara aceea în oraș, pentru că nu știam când și unde ne vom revedea din nou. Am mers la Bat & Arrow, acel bar cochet în care ieșeam aproape de fiecare dată când sărbătoream ceva. Am stat până la ora închiderii, după care ne-am întors la hotel.
În dimineața următoare colegii de pe alte insule, au mers la aeroport să prindă avionul. O mică parte, mai temerari au rămas în Sumatra pentru a vizita câteva obiective turistice, că vorba aia, nu ajungi oricând în Sumatra. Am păstrat legătura cu ei, pentru că toți se îndreptau spre partea nordică a insulei și mă puteau ajuta cu informații de la fața locului. Eu nu o văzusem încă, dar pregăteam o excursie de o lună cu scuterul, despre care veți putea citi în postările viitoare.
Atenţie SUMATRA! Am pus cap la cap locurile prin care am trecut, cu linkuri spre articolele din blog corespondente:
