Înapoi în Sumatra: Bandar Lampung și împrejurimile

Am pornit singur, înapoi din Bali spre Padang, pe jos, parasit de nevastă, cu copilul dat în adopție, fără carduri, îndatorat la străini și cu haine împrumutate… Glumesc! Singurul adevăr este că am pornit singur, deoarece drumul de 7 zile pe scuter, din luna Decembrie, din Padang în Jakarta, nu a fost ușor pentru Ioana. Ea urma să vină cu avionul aproape 2 săptămâni mai târziu. Aveam un termen limită, mai lung decât data trecută. Din Bali am zburat în Jakarta ca să îmi recuperez scuterul, iar în ziua următoare am pornit pe aceeași rută pe care venisem. Erau câteva lucruri care mi-au scăpat, sau locuri în care îmi doream să stau mai mult, iar scuterul a fost pretextul.

Feribotul din Merak (Jawa) spre Bakauheni (Sumatra) a stat vreo oră în larg, până a primit acceptul să intre în port. Ca norocul că era o formație (două fete și un tip la clape), care prestau dangdut (gen muzical din Indonezia, asemanator din mai multe puncte de vedere, cu manelele romanești), cu pasiune. Ca norocul, pentru indonezieni, că eu nu le duceam dorul.

Eram din nou în Sumatra și am pornit grăbit spre Bandar Lampung (prescurtat BL), să nu mă prindă noaptea pe drum. Degeaba însă, pentru că după ce a apus soarele, s-a întunecat rapid și a trebuit să merg ceva mai încet. Drumul din portul Bakauheni spre BL e plin de gropi. Am condus încă vreo 2 ore până am ajuns la casa colegului Darmasiswa, acolo unde am dormit și în Decembrie, când am mers din Padang în Jakarta. După o zi de mers, hainele nu mai erau la fel de murdare ca și data trecută. Colegul m-a dus la un warung din apropiere, unde am mâncat cea mai bună poție de Mie Goreng (taiței prăjiți) de până atunci, gătită cu legume proaspete, nu cu sosuri din plic. Pentru arhivă, am filmat cum se gătește Nasi Goreng (orez prăjit).

A doua zi dimineață, deși vremea era tristă, am plecat la plajă, cam la o oră de mers spre Sud, față de BL. A început ploaia, ne-am pus pelerinele și nu am mai putut admira pesiajul din jur. Norii coborâseră destul de jos și înghițiseră orizontul. Nici marea nu era la fel de colorată precum mă așteptam, dar mi-a plăcut și așa. Mai mult decât atât, m-a cucerit sunetul ploii care se apropie din larg. Eram în apă, într-o pauză dintre rafalele de ploaie și după ce am auzit zgomotul tot mai intes, am observat perdeaua de stropi câstigând teren în timp ce venea spre mine. Zece minute ma târziu era ca și cum n-ar fi fost. Cerul s-a mai limpezit puțin. Eram pe Pantai (plaja) Klara, lângă satul Ketapang, la aproximativ 35km de oraș.

La întoarcere am mai oprit în câteva locuri să fac fotografii, încercând să recuperez ce am pierdut mai devreme. Vânzătorii de pietre semiprețioase (sau batu cincin = pietre pentru inel) au început să îmi stârnească curiozitatea, care sunt răspândiți peste tot, la fel ca warungurile. La momentul în care scriu acest text, fenomenul a luat amploare și mai mare. Se pare că e o nouă modă în Indonezia. Aproape toți bărbații au ghiuluri, pandantive sau pietre bine păstrate în șervețel ori pungă de plastic, prin buzunare. Cei care se plictiseau și-au luat un polizor, sau l-au improvizat în vreun fel, iar acum șlefuiesc pietre. Există comercianții care înșiră seara lăzi cu pietre de diverse dimensiuni. Cei care taie pietrele cu flexul (tot timpul strâng din dinți când văd cât de aproape țin degetele de disc), cei care dau forma și șefuiesc pietrele (2 etape), cei care vând inele cadru, pe care vine pusa piatra, cei care vând pietrele finisate sau inele cu pietre și cei care fac mai multe activități din cele de mai sus. Indonezienii se adună seara pe lângă pietrari, la o șuetă, pentru un serviciu, pentru comparații sau pur și simplu ca să mai omoare timpul. Pietrele semiprețioase atrag mulți curioși, inclusiv pe mine. M-a prins febra și pe mine. Am tot întrebat detalii despre ele. Acum am cât de cât o idee ce se caută și știu câteva denumiri de pietre și zone din care provin. Am învățat câteva categorii în indoneziană, dar de multe ori nu am idee de numele lor în engleză sau română. Agat, fosilă, crisolit, ametist, jad, safir, jasp, opal sau smarald sunt câteva dintre ele, dar trebuie să mă uit într-un carnețel ca să văd care ce este în indoneziană. Apoi, în funcție de zonă, pietrele poartă denumiri mai mult sau mai puțin plastice: Levender (lavandă), Susu (lapte), Akik Madu (agat de miere), Red Rafflesia (după culoarea florii cu același nume), Lumut (mușchi), Batu Sultan (piatra sultanului), Badar Rambut (lună plină cu păr), Batu Raja (piatra regelui), Panca Warna (5 culori), American Star (steaua americii), Pecah Seribu (spart în 1000), Mata Dewa (ochiul zeului), Bulu Monyet (blană de maimuță) ș.a.m.d. Cu ce m-am ales din toate astea? Povestind cu lumea, am primit cadou câte o piatră și uite-așa s-au adunat deja mai bine de 25, într-o pungă de plastic din sertarul de la birou, dovezi minerale ale complexității naturii. Poate mi-am găsit un nou hobby.

Chiar dacă în BL nu am găsit diversitatea culinară din Bali (un mare atu al insulei), mâncarea a fost gustoasă și decentă ca și preț. În Indonezia, diferența de preț, uneori la câțiva metri distanță, poate fi frustrantă. Nu mă refer numai la mâncare. Pun aici toate produsele. Același obiect poate fi la jumătate de preț în magazinul alăturat și de cele mai multe ori diferența de preț se datorează faptului că ești bule (străin alb) și vor să te jumulească puțin.

Ca să mai fac o paranteză, salariul mimin variază între 95 și 200 $/lună, în funcție de regiune. În România este. 246$/lună. Raportat la nivelul de trai mâncarea și alimentele sunt ieftine în Indonezia. Sau sunt scumpe în România? Transportul în Indonezia e scump, chiar dacă prețul benzinei este de 3 ori mai mic decât la noi. Textilele sunt ieftine în Indonezia. Produsele electronice care sunt ieftine aici sunt de foarte slabă calitate. Produsele de calitate superioara sunt mai scumpe ca în Europa și se găsesc în Bali sau Jakarta. Cu unele, problema nu este prețul ci faptul că nu se găsesc (exemplu: absorbantele intime). Ca femeie, dacă vrei să vii în Indonezia, e bine să îți aduci rezerve.

Zilele următoare mi le-am petrecut pe drumuri, pe Furia Verde, în căutare de locuri mai puțin bătute de turiști, încercând să înțeleg mai bine locurile și oamenii împreună cu care împărțeam același aer. M-am abătut de la ruta inițială și în măsura în care timpul mi-a permis, am reușit să stau mai mult în locurile care mi-au stârnit interes. Dacă v-am stărnit vouă interesul, cu textul de mai sus, fiți cu ochii pe blog să aflați mai multe detalii.

11-Feb-2015 05:26
11-Feb-2015 05:26
11-Feb-2015 05:44
 
11-Feb-2015 05:44
11-Feb-2015 08:15
11-Feb-2015 09:39
 
11-Feb-2015 11:29
11-Feb-2015 12:06
11-Feb-2015 12:09
 
11-Feb-2015 13:06
12-Feb-2015 07:32
12-Feb-2015 08:18
 
12-Feb-2015 08:36
12-Feb-2015 08:36
12-Feb-2015 08:36
 
12-Feb-2015 10:05
12-Feb-2015 10:07
12-Feb-2015 10:08
 
12-Feb-2015 10:10
12-Feb-2015 10:10
12-Feb-2015 10:11
 
12-Feb-2015 10:12
12-Feb-2015 10:13
12-Feb-2015 10:15
 
12-Feb-2015 10:15
12-Feb-2015 10:16
12-Feb-2015 10:17
 
12-Feb-2015 11:26
12-Feb-2015 11:26
12-Feb-2015 11:27
 
12-Feb-2015 11:57
12-Feb-2015 13:19
 
12-Feb-2015 13:20
12-Feb-2015 13:20
12-Feb-2015 13:22
 
12-Feb-2015 16:02
12-Feb-2015 16:16
13-Feb-2015 13:38
 

Leave a Reply