Jakarta – primul contact cu Indonezia

Avionul a aterizat de la Singapore pe la ora 12. Primul lucru pe care a trebuit să îl facem după debarcare a fost să stăm la o coadă care avansa foarte greu, pentru a primi ștampila în pașaport. Apoi ne-am recuperate bagajele, după care am ieșit să ne întâlnim cu Sisca, o fată cu care am discutat în prealabil pe internet și care s-a oferit să ne ajute cu cazarea în zona capitalei.

Ne-am urcat într-un taxi și am pornit spre locul de cazare. De aproape 8$ ne-a dus cu mașina printr-un trafic cu care va trebui să ne obișnuim, aproape o oră. Când voi vorbi de prețuri, ca să nu folosesc multe zerouri nu le voi exprima în rupii indoneziene. Paritatea este aproximativ 10.000 rupii indoneziene la 1$. Aveam experiența conversiei rapide de la schimbarea leului vechi cu cel nou, așa că ne vine destul de ușor să evaluam prețurile. Apartamentul este de fapt o garsonieră, cu baie, frigider, televizor, birou, dulap și aer condiționat, ceea ce pare foarte decent față de ce alte condiții ar fi putut să fie. Eram rupți de oboseală pentru că nu am dormit deloc în ultimele aproape 20 de ore așa că am apucat să furăm un somn de vreo 2 ore, înainte de a ne reîntâlni cu Sisca.

Ne-am dat seama rapid că dacă nu era ea nu știu cum ne-am fi descurcat și pe unde am fi ajuns. Străzile sunt permanent aglomerate cu mașini, scutere, motociclete și alte mijloace de transport noi pentru noi, precum angkot sau becak. Se circură ca în Anglia sau Irlanda, pe partea stângă bară la bară, dar vehiculele sunt tot timpul în mișcare și trebuie să recunosc, că din moment ce nu am văzut încă accidente, am senzația că șoferii sunt mai buni decât în alte locuri și culmea, în tot haosul ăsta nici un șofer nu era nervos. Străzile, oricât de mici și înghesuite ar fi, sunt ticsite de warung-uri, adică niște tonete mobile în care se vând lichide, mâncare sau fructe (cred că și țigări am văzut la un moment dat).

În acea dupămasă, la sugestia prieteni noastre indoneziene, am mers la film, la mall-ul din apropiere, la 10 minute de mers pe jos de unde stăteam. Din două surse sigure am aflat că în Jakarta sunt undeva în jur de 120 de mall-uri, asta ca să avem o idee cam cât de mare este orașul. Sisca ne-a așteptat la colțul unei străzi din apropiere, de unde am luat un ankot (un fel de dubiță, cam ca o Dacie Papuc, cu o intrare mică din lateral, în care încap, pe verificate, chiar și 13 persoane) până la mall. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să schimbăm niște bani la o casă de schimb valutar. În schimbul a 115Euro am primit 1.432.000 rupii indoneziene, adică un teanc de bani. Am văzut Fast and Furious 6. Nu vreau să comentez cât de mult mi-a plăcut, dar în următorul, pentru că va fi un următorul, va juca și Jason Statham. Ne-am mai cumpărat și niște apă la sticlă de 1,5litri (0,3-0,2$ sticla). Apa de la robinet din indonezia nu este potabilă și toată lumea ne-a spus să ne ferim de ea și să nu o folosim nici când o folosim la cafea sau ceai. Seara am stat la o poveste în curtea din fața blocului în care am locuit. Căldură, umezeală, aglomerație – cam astea sunt primele 3 lucruri pe care le-am observat în prima zi.

Conform planului, a doua zi, după ce ne-am trezit cu greu la 8 dimineața, ne-am reîntâlnit cu Sisca și am pornit spre centrul Jakartei, la vreo 25 de km distanță de unde stăteam. Zona în care stăteam se cheamă Lippo Village, în Karawaci, în Tangerang. Am luat un angkot-ul alb (cel albastru este pentru distanțe foarte scurte) și ne-am dat jos undeva unde am așteptat un alt autobus mare, albastru, asemănător cu cele cu care se făcea cursa pe sate la noi în urmă nu cu mult timp. Cel puțin avea aer condiționat, că altfel ne-am fi scurs prin scaune aproape o oră cât am mers cu el. Prețul biletului diferă de la un mijloc de transport la altul (angkot albastru 0,2$; angkot alb 0,2$, autobusul albastru 0,6$), deci pentru distanțele parcurse, cred că prețurile sunt mai mici decât la noi. După zeci de claxoane ți un ambuteiaj, ne-am dat jos undeva între zgârie nori, am băut o cafea și am luat alt autobus albastru până aproape de Monas (Monument Nasional), unul din cele mai cele mai celebre obiective din Jakarta. Era un chin să umblăm prin soare și cred că și din cauza poluării căldura era mai greu de suportat decât în acasă în Karawaci. Pe deasupra am mai stat aproape o oră la coadă la unicul lift care urca până în turn, cu vreo 10 oameni înghesuiți, odată. Îmi era milă de liftier. Sus bătea vântul, deci haine transpirate aroape că s-au uscat pe noi. Am făcut fotografii în toate direcțiile și doar spre mare puteam vedea capătul Jakartei. Sisca ne spunea că are 8 milioane de locuitori, dar o sursă mai bine informată, care pune la socoteală și acea jumătate de populație care nu e înregistrată, ne spunea că are peste 20 de milioane. Tind să cred că a doua sursă are dreptate.

În timp ce fumam o țigară în turn, cineva m-a abordat cu rugamintea de a-i face o fotografie. Așa am crezut eu, pentru că de fapt dorea să își facă o fotografie cu noi. Apoi încă cineva și încă un grup și tot așa, am stat la cel puțin 20 de fotografii. Erau din afara Jakartei și întâlnirea cu omul alb („bule”, după cum îl numesc ei) provoacă fel de fel de reacții printre indonezieni, de la saluturi precum „Hello mister” (chiar și pentru femei), claxoane pe stradă, priviri îndelungi și repetate, un zâmbet cald și înclinatul capului, până la rugămintea de a face o poză împreună cu ei. Ne-a plăcut celebritatea și am pozat pe rând cu toți cei care ne-au cerut. Păcat că încă nu cunoaștem limba să schimbăm două vorbe cu ei și că nici ei nu prea cunosc engleza să schimbe două vorbe cu noi.

Eram destul de obosiți din cauza căldurii, a umezelii și a lipsei de somn. Ne era și foame și ne-am oprit într-o zonă plină de warung-uri cu tot felul de preparate („sota” = supă, „nasi goreng” = orez prăjit, uneori cu puțin ou, condimentat, dar nu aș putea spune cu ce anume și alte chestii pe care încă nu le cunosc). Orezul prăjit e decent și poate constitui o masă sănătoasă. După ce am terminat o farfurie, abia am mai putut lua câteva linguri de supă, nu numai pentru că era foarte picantă, dar simțeam că sunt plin. Era foarte bună și ce m-a surprins plăcut este că legumele nu sunt fierte complet, poate sunt aruncate în tigaia cu ulei să se călească superficial. Am observat că aici mâncăm mult mai puțin decât acasa, respectiv o singură masă normală, în rest mai ronțăim câte un biscuite sau mâncăm fructe. Țările ecuatoriale precum Indonezia sunt paradisul iubitorilor de fructe. Deja am mâncat fruct-dragon, fruct-stea, un fel de mandarine, lebeniță galbenă și pomelo și cred că pe măsură ce vom încerca și altele vom reveni cu completări pe tema mâncării.

Seara, după plimnarea de câteva ore prin oraș, ne-am întors la apartament epuizați. Poate mai mult decât oboseala acumulată, ne-a solicitat traficul și haosul cu mijloacele de transport (stațiile inexistente, lumea urca și coboara oricând, chiar și în mijlocul drumului, la două benzi distanță de trotuarul îngust, niciun ghid cu rutele autobuzelor. Din nou trebuie să recunosc că fără Sisca ne-am fi descurcat foarte greu.

A urmat o zi de relaxare totală, de revenire. Am dormit până la ora 14 și am renunțat la vizitarea Kampung-ului, o zonă europenizată, unde ies oamenii albi. Spre seară am mers din nou în mall să prindem niște wireless la vreo cafenea., ne-am mai cumpărat una alta și am stat pe terasa din fața blocului la povești și sfaturi de la un bulgar care lucrează în Indonezia din 2010. La sfârșit ne-a dăruit un ghid de conversație de bază pentru „bahasa indonesia”, adică limba indoneziană – exact ce căutam. În a patra zi de ședere, la ora 12:00 aveam microbuzul spre Bandung, următoarea noastră destinație. Un drum de 3-4ore pe o distanță de vreo 150km, care ne-a costat echivalentul a vreo 9$ de persoană. Evident, de teama că nu ne vom descurca să alegem angkot-ul potrivit, am plecat devreme și am ajuns cu o oră mai devreme în autogara, care oricum nu era departe de apartament.

28-May-2013 11:09
28-May-2013 16:51
28-May-2013 17:54
 
28-May-2013 18:31
29-May-2013 04:24
29-May-2013 04:28
 
29-May-2013 04:36
29-May-2013 04:37
29-May-2013 04:50
 
29-May-2013 04:52
29-May-2013 07:07
29-May-2013 07:07
 
29-May-2013 07:37
29-May-2013 07:43
29-May-2013 07:45
 
29-May-2013 07:46
29-May-2013 07:48
29-May-2013 07:50
 
29-May-2013 07:51
29-May-2013 07:54
29-May-2013 08:04
 
29-May-2013 08:10
29-May-2013 08:15
29-May-2013 08:28
 
29-May-2013 08:32
29-May-2013 09:19
29-May-2013 09:21
 
29-May-2013 09:21
29-May-2013 09:23
29-May-2013 09:24
 
29-May-2013 09:25
29-May-2013 09:27
29-May-2013 09:30
 
29-May-2013 09:31
30-May-2013 11:59
30-May-2013 12:05
 
30-May-2013 12:11
30-May-2013 12:17
30-May-2013 12:19
 

2 thoughts on “Jakarta – primul contact cu Indonezia

  1. Frumos :). Ti-as sugera sa incerci bandrek, bansus (bandrek susu), sekoteng- astea la bauturi si mancare sunda (Bandung e capitala javei de Vest si a populatiei sunda). Iar la mancare…sa cauti karedok-salata sunda, un fel de gado gado.

Leave a Reply