Kapo-Kapo – un sat uitat de lume, pe insula Cubadak

Nu am refuzat ocazia de a mai merge pe încă o inulă. De data asta am ales Kapo-Kapo, care este de fapt un sat mic, în partea vestică a insulei Cubadak, din Pesisir Selatan, Sumatra de Vest. Multă lume îi spune insula Kapo-Kapo, dar practic, e vorba de insula Cubadak. Am mers cu scuterul până în Mandeh, portul în care am ajuns foarte oficial, cu alai, acum o lună și ceva. Vremea nu a fost cu noi, dar nu ne-a speriat ploaia. Am fost uzi din cap până în picioare când am ajuns în port. Unul dintre băieți vorbise înainte cu cineva care să ne ducă cu barca. Pentru că s-a scumpit recent benzina, prețul bărcii mari era de aproximativ 70$, dus-întors. Cu cât am fi fost mai 

Barca ne-a dus printre mangrove, pe un canal îngust, până la o limbă de pământ care desparte partea estică de plaja din vest. Satul, care de fapt sunt câteva case, în jurul unei moschei, e chiar la capătul acelui canal. E destul de izolat, iar condițiile sunt minimaliste, cu curent de la generatorul moscheii. Pentru o contribuție opțională la moschee, ne-au pus la dispoziție o casă din lemn pe piloni, doar cu pardoseală, uși și ferestre, în care am putut să stăm de ploaie. Ne-a prins bine pentru că toată noaptea a plouat mărunt. Lumina ne-am asigurat-o cu lanterne agățate din tavan. Am întins sfori printr-o încăpere, pe care ne-am întins hainele la uscat. Nu am mai apucat să facem baie pentru că era deja seară când am ajuns. Ne-am mulțumit cu povești la foc și o șeptică indoneziană la lumină de lanternă.

Dimineața cerul se limpezise de nori. Câțiva copii din sat, au stat permanent în preajma noastră, tăcuți, timizi, dar suficient de curioși încât să zâmbească ocazional. Nu cred că au văzut bule (străini albi) foarte des, pentru că nu e genul de destinație turistică, populară publicului larg. Mă gândeam de multe ori, ce copilărie frumoasă trebuie să aibă: pe malul mării, la un pas de mangrove și la doi pași de junglă, într-o climă ce îți permite să dormi afară în orice moment al anului.

Am intrat în mare la snorkeling și m-am bucurat să găsesc o sumedenie de pești. Apa era mai rece, probabil alimentată de un curent constant din larg. Coralii nu erau așa de impresionanți. Mulți dintre ei erau înnălbiți la extremități (semn de sănătate precară a recifului) sau rupți, poate de la pescuitul cu dinamită, o practică de pescuit larg răspândită până nu de mult în Indonezia. Într-o oră jumătate cât am stat în apă am văzut bancuri de pești multicolori, un banc de sepii, trei broaște țestoase, dintre care una care m-a lăsat să o privesc de aproape și un rechin de recif (black tip reef shark), la doar câțiva metri de mine. Pot spune că e cel mai frumos loc de snorkeling pe care l-am găsit până acum aproape de Padang. Sper să nu rămână așa pentru mult timp, iar anul viitor să găsesc locuri și mai bune.

După exemplul unui prieten am încercat să curăț singur o nucă de cocos găsită pe sub cocotierii din jurul căsuței. Am crăpat-o din greșală, înainte să îi îndepărtez coaja fibroasă din exterior și am pierdut lichidul, dar măcar am mâncat niște cocos. Prietenii noștri au gătit pește prins din mare, cât se poate de rustic. Au întins sosul de ardei iute cu niște rămurele cu frunze, înanite de a-l pune pe jar. În asta constă viața simplă aproape de natură.

M-am plimbat puțin pe lângă mangrove. Crabii colorați se ascundeau prin mici vizuine săpate în noroiul descoperit de retragerea mareei.  Mulți fluturi zburau de la o floare la alta, iar cântece de păsări se amestecau cu zgomotul valurilor. Briza sufla aproape constant. Ne atrage tot mai mult simplitatea și viața fără griji, dar poate ne lipsește curajul de a adopta un astfel de stil de viață.

A doua zi dupămasă ne-am întors spre Mandeh. Ploaia a început în momentul în care am pus piciorul în port. Nu s-a mai oprit până am ajuns acasă, vreo 2-3 ore mai târziu. În apropiere de Padang, traficul era îngreunat din cauza unei alunecări de teren care blocase drumul. În sezonul ploios, e un lucru normal și oamenii sunt pregătiți. Imediat după alunecarea terenului, cei care locuiesc în apropiere, ies în stradă, chiar dacă încă mai plouă și încearcă să degajeze drumul de pietriș, noroi și copaci. Uneori, există vreo două persoane în mijlocul drumului, care adună bani într-o găleată sau cutie de carton, de la cei care trec prin locul respectiv. Chiar și așa, e ceva nobil în solidaritatea indonezienilor, care nu așteaptă să vină președintele, guvernul sau armata să elibereze drumul, la un cinzeci, la barul din sat, în apă până la brâu.

22-Nov-2014 11:46
22-Nov-2014 12:17
 
22-Nov-2014 12:17
22-Nov-2014 12:18
22-Nov-2014 12:18
 
22-Nov-2014 12:18
22-Nov-2014 12:19
22-Nov-2014 12:21
 
22-Nov-2014 12:23
22-Nov-2014 12:25
22-Nov-2014 12:28
 
22-Nov-2014 12:28
22-Nov-2014 12:29
22-Nov-2014 12:29
 
22-Nov-2014 12:29
22-Nov-2014 12:30
22-Nov-2014 12:33
 
22-Nov-2014 12:36
22-Nov-2014 12:47
22-Nov-2014 12:49
 
22-Nov-2014 12:50
22-Nov-2014 12:50
22-Nov-2014 15:47
 
23-Nov-2014 02:41
23-Nov-2014 02:41
23-Nov-2014 02:43
 
23-Nov-2014 02:49
23-Nov-2014 02:55
23-Nov-2014 05:05
 
23-Nov-2014 05:06
23-Nov-2014 05:07
23-Nov-2014 05:08
 
23-Nov-2014 05:11
23-Nov-2014 06:01
23-Nov-2014 06:08
 
23-Nov-2014 06:10
23-Nov-2014 06:12
23-Nov-2014 06:12
 
23-Nov-2014 06:13
23-Nov-2014 06:16
23-Nov-2014 06:17
 
23-Nov-2014 06:28
23-Nov-2014 06:38
23-Nov-2014 06:39
 
23-Nov-2014 06:40
23-Nov-2014 06:44
23-Nov-2014 06:44
 
23-Nov-2014 06:46
23-Nov-2014 06:48
23-Nov-2014 06:52
 
23-Nov-2014 06:54
23-Nov-2014 06:54
23-Nov-2014 07:00
 
23-Nov-2014 07:04
23-Nov-2014 08:41
23-Nov-2014 08:42
 
23-Nov-2014 08:42
23-Nov-2014 08:43
23-Nov-2014 08:45
 
23-Nov-2014 08:45
23-Nov-2014 10:42
23-Nov-2014 10:44
 
23-Nov-2014 10:49
23-Nov-2014 10:51
23-Nov-2014 11:22
 
23-Nov-2014 11:23
23-Nov-2014 11:25
23-Nov-2014 11:26
 
23-Nov-2014 11:26
23-Nov-2014 11:27
23-Nov-2014 11:28
 
23-Nov-2014 11:38
23-Nov-2014 11:39
23-Nov-2014 11:39
 
23-Nov-2014 11:41
23-Nov-2014 11:57
23-Nov-2014 11:57
 
07-Sep-2014 21:39
 

Leave a Reply