Aveam în plan să urcăm pe Muntele Singgalang, dar ne-am trezit într-o sâmbătă, fără chef de efort fizic. Dimineața am spălat niște haine, am băut liniștiți o cafea și ne-am decis să mergem la Lacul (Danau) Maninjau, unul dintre obiective turistice principale din Sumatra de Vest.
Din Padang se poate merge pe două rute: prin Pariaman, mergând pe malul mării până la un punct, sau prin Padang Panjang. Am ales a doua rută pentru că pe prima am fost în urmă cu o săptămână la Cascada Gadih Ranti, care e la câțiva kilometri de lac. Pe drum, privind spre Singgalang ne-am bucurat că am schimbat planul de weekend în ultimul moment, pentru că era destul de înnorat. Cât am mâncat la un warung de pe drum, aproape de Koto Baru și până ne-am apropiat de lac, a plouat mărunt, fără oprire.
În munți am putut să vedem mai multe construcții tradiționale Minangkabau (populația Sumatrei de Vest, despre care am mai scris aici). Nu e de mirare că odată ce am trecut de Padang Panjang, în drum spre Bukittingi, îmi venea să mă opresc la fiecare 100m, pentru a face fotografii caselor pe lângă care treceam pe scuter. Cel mai mult îmi plăceau casele din lemn, mici, cu balcon (dac aveau) îngust, cu perdele la geam, cu curtea acoperită de mușchi des, în loc de iarbă. Au un farmec aparte. Unele parcă sunt cabana ideală, fără excese, dar funcționale. Îmi doream să intru înauntru să văd cum este făcută compartimentarea. Cu această primă ocazie, nu am zăbovit prea mult, pentru că ne doream să ajungem la lac, înainte de lasarea nopții. Cine știa cât ne lua să găsim o cazare pe gustul nostru?
Mai nou, abia așteptam să mă opresc pe undeva, să intru în vorbă cu oamenii. Prima parte a convesației este aceeași: începe cu întrebările clasice (Unde mergi? Din ce sat ești? Unde e aia? E departe? Câti ani ai? Ești căsătorit?) și se termină cu mirare/confuzie, amestecată cu bururie, când le ziceam două cuvinte în limba Minang. Partea a doua este de decantare: ceva mai multă profunzime în vorbe, întrebari prin care pot intui dacă am parte de o conversația superficială sau nu. E momentul în care încep să pun și eu întrebări despre oameni și locuri, să vad dacă are rost să continui conversația sau o las să moară. Dacă interlocutorul s-a calificat, partea a treia e cea mai interesantă. Aflam și ne bucuram amândoi de pertinența întrebărilor și a răspunsurilor, povestim despre proverbe, poezii, politică, obiceiuri și încercăm să găsim diferențe și puncte comune ale culturilor din care facem parte, lucruri care să ne evidențieze sau care să ne apropie. Este ceea ce vrem să obținem într-o conversație și deveneam din ce în ce mai răbdători. Nu a fost și nu este ușor. Ca bule (străin), am fost mereu în centrul atenției, uneori agasați cu întrebarile curioșilor, mai ales că vorbeam în indoneziană, cu mai multe persoane deodată. Și când se repetau întrebările la câteva minute distanță era clar că nu discutăm cu cine trebuie. Dacă nu aveam răbdare, am fi putut să răspundem în engleză sau romană, că „nu înțelegem” și să încheiem conversația înainte să înceapă, de fapt. Dar asta nu se întampla decât în situații excepționale, pentru că, dacă e să mă auto-analizez, îmi facea mai multă plăcere să aflu informații noi, să ascult cu răbdare poveștile, să pun întrebari și să răspund la întrebări.
Am ajuns la Lacul Maninjau chiar înainte de apus și din două încercări, ne-am cazat la Muaro Beach Bungalows. Locația e ca din basme: liniștită, puțin ferită de restul satului, pe malul lacului, cu câteva căsuțe din lemn și un mic restaurant. Am dormit o noapte în cea mai frumoasă căsuță, iar dacă bine îmi amintesc, chiar atunci, nu mai era nimeni altcineva cazat în homestay așa că mai bine de atât nu se putea. Muaro Beach Bungalows este unul din locurile în care ai senzația că ești departe de agitație, de griji, unde ai un confort minim (printre scândurile căsuței în care am stat se vedea afară), dar dacă ești o persoană fără pretenții prea mari, îți va rămâne mereu în amintiri.
Am tras la o parte perdeaua anti-insecte și primul lucru pe care l-am făcut dimineașă a fost să ne comandăm o cafea. Am băut-o pe terasa căsuței, în timp ce priveam pisicile ce trăiau în ogradă, care îl urmăreau pe unul dintre angajați, la verificatul unei plase pentru pești. Doi cocoși mari și albi, neobișnuit de diferiți față de cocoșii negru cu picioare lungi din Indonezia, au urcat pe terasă să verifice dacă nu ne-au căzut ceva firimituri de biscuiți. Era liniștea pe care o căutam de mult și ne gândeam cum de ne-am hotărât să venim la Maninjau abia atunci, după 7 luni de când am ajuns în Padang. În spatele casuței, am observat o șopârlă-cu-creastă-verde (Bronchocela cristatella, sper că nu am greșit numele în românește), care mi-a permis să mă apropiu suficient de mult să îi fac o fotografie. Un grup de maimuțe sărea prin bambușii din spatele gardului iar din jur se auzeu fel de fel de păsărele cântând. Am făcut baie în lac și am stat la plajă. În scurt timp ne-am hotărât să mai revenim, să evadăm din agitația orașului, în oaza de liniște pe care am descoperit-o.
Dupămasă, am urcat pe același drum abrupt și șerpuit pe care am venit în seara anterioară. Drumul în sine este o altă atracție turistică a Sumatrei de Vest, anume Kelok 44 (44 de Curbe). Sunt numerotate, foarte strânse (uneori de 1800) și presărate cu puncte de belvedere spre lac. La unele dintre ele se poate servi un ceai, o cafea, un nasi goreng (orez prăjit), sau alte preparate specifice din Sumatra de Vest (masakan Padang). Norii se oglindeau în suprafața apei, iar de sus, puteam vedea câte o mică ploaie locală de pe malul opus al lacului.
Înainte de a porni spre casă, am mai făcut câte un scurt popas la 3 puncte panoramice, dintre care cel mai cunoscut, dar și cel mai aglomerat, este Puncak Lawang. Le găsiți pe toate pe harta cu punctele de interes sau obiectivele din Sumatra. Timpul pe care l-am avut la dispoziție a fost mult prea scurt, dar ne-a stârnit interesul să revenim peste 2 săptămâni. Despre aceea însă, vă invităm să aflați în postarea următoare.
Atenţie SUMATRA! Am pus cap la cap locurile prin care am trecut, cu linkuri spre articolele din blog corespondente:
Pingback: Lacul Maninjau – poate cea mai frumoasă locație din Sumatra de Vest – partea 1 | ..::BLOGURI.NET::..De la bloggeri adunate…