Machu Picchu sau Orașul Pierdut al Incașilor este considerat una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. Situat la 2.430m altitudine, abandonat în 1572 și redescoperit în 1911, este cel mai important obiectiv din Valea Sacră și face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Machu Picchu (Muntele Vechi, tradus din limba quechuană) e un loc spectaculos, fără egal pe Pământ și nu vorbesc pompos când afirm asta. Una dintre căile de acces la Machu Picchu este Inca Trail.

Drumul Incaș (Inca Trail sau Camino Inca) este una dintre cele mai frumoase rute de plimbare pe munte din lume. E un traseu de 43km lungime, cu diferență de nivel maximă de 1765m, care se parcurge în 4 zile și se încheie la Machu Picchu. Cărarea trece prin mai multe tipuri de vegetație (de la junglă subtropicală la tundră aplină), pe drumuri pietruite, printre vechi așezări incașe și te răsplătește cu peiseje de neuitat.

Organizarea călătoriei și CÂT COSTĂ?

O vizită la Machu Picchu trebuie planificată cu cel puțin câteva luni în avans. Numărul de vizitatori a crescut de la an la an și s-au luat măsuri tot mai restrictive pentru turiști. Nu se vând bilete la intrare ci doar prin pre-rezervare online, în funcție de disponibilitate. Lunile de vârf sunt mai și iunie, iar cele mai bune luni de vizitare sunt mai și octombrie, când e cald și secetos. Eu am fost în decembrie și am avut parte de vreme foarte bună. Biletele la Machu Picchu sunt de două ori mai scumpe dacă ești străin, iar timpul maxim de vizitare este de 4 ore. Prețurile pentru o vizită la Machu Picchu sunt cuprinse între 65-85$. Costurile variază în funcție de agenție și ce anume vrei să vizitezi (doar cetatea Machu Picchu, Huayana Picchu, muntele Machu Picchu sau muzeul). Accesul se face în trei intervale orare, în fiecare zi.

Ca să vizitezi ruinele de la Machu Picchu, e foarte important să te asiguri că ai cu ce să ajungi acolo și cu ce să te întorci. Prima variantă și cea mai populară este trenul din Ollantaytambo în Aguas Calientes (3 ore jumătate și costă 89$). A doua variantă este închirierea unui microbuz din Cusco până la Hidroelectrica (rută alternativă, ceva mai ieftină, adică 8-12$), iar apoi fie cu trenul (45min), fie 2-3 ore pe jos până în Aguas Calientes. Din Aguas Calientes trebuie să urci pe un drum șerpuit până la intrarea în Machu Picchu, pe jos în 2 ore, sau cu autobus în 30min (24$, preț dus-întors). Dacă alegi cele mai ieftine rute spre Machu Picchu sau vrei să mergi cât mai mult pe jos pentru a economisi bani, ține cont că s-ar putea să ai nevoie de cazare în Aguas Calientes, unde prețurile sunt mari. Acestea sunt costuri care se adaugă la prețul biletului de intrare la Macchu Picchu și e aproape imposibil să ieși sub 100-130$.

Pentru Inca Trail sau Camino Inca, situația este și mai exclusivistă. Ca să limiteze impactul negativ adus de turism, din 2016 guvernul peruvian eliberează maximum 500 de permise/zi (aproximativ 200 de vizitatori, 300 ghizi, porteri, sau bucătari). Accesul pe cont propriu este total interzis.

Prețurile pentru Inca Trail (inclusiv accesul la Machu Picchu) sunt între 620-1000$, în funcție de agenție, servicii incluse (mâncare, echipament pus la dispoziție, transport din Aguas Calientes, Ollantaytambo sau Cusco).

Excursia mea pe Inca Trail și la Machu Picchu

Înainte de a merge spre Pisac și Ollantaytambo, am stat până noaptea târziu să pregătesc bagajul pentru 5 zile. Cei de la G Adventures (organizatorii excursiei pe care am câștigat-o) pun la dispoziția turiștilor cărăuși sau porteri. Ei cară 6kg de bagaj/persoană, incluzând sacul de dormit și un izolir, asigurate de organizatori. Dacă știi cum să îți împachetezi bagajul eficient și nu ești prea comod să îți cari singur bagajul, nici nu ai avea nevoie porteri. Echipa lor oricum cară cortul, mâncarea și alte lucruri necesare întregului grup. Eu am făcut schimb de rucsaci de tură cu o colegă ce urma să meagră pe circuitul Lares și astfel nici nu m-am apropiat de limita de 6kg. Îmi place să am lucrurile la îndemână și chiar dacă rucsacul meu era mai greu ca al altora, mi l-am cărat singur.

Împreună cu alte două persoane din grup, acea colegă urma să meargă pe Traseul Lares. Acesta este alternativă oferită celor care din diverse motive nu aleg Inca Trail. Pe Lares, cărările urcă mai sus decât pe Drumul Incaș, adică la aproape 5.000m, ajunge în zone înzăpezite, cu ghețari, iar la sfârșit turiștii sunt transportați cu trenul și cu autobuzul la poarta de intrare în Machu Picchu.

Dacă dacă citiți acest articol ca să vă documentați despre Camino Inca sau Lares Trek, în albumul foto găsiți o hartă a celor două trasee, unde sunt evidențiate principalele puncte de interes și altitudinile.

G Adventures organizează ture pentru persoane de toate vârstele și capacitățile motrice. Am fost surprins de cât de eficienți erau în menținerea omogenă a grupului. Primul ghid (făceau cu schimbul), mergea în ritmul celor mai rapizi din grup, al doilea la mijlocul grupului, iar al treilea era la sfârșit încurajându-i pe cei mai leneși. De multe ori eram eu la sfârșit, pentru că mă opream des pentru fotografii sau filmulețe. Porterii, chiar dacă aveau spre 30kg în spate, erau antrenați și aproape tot timpul erau primii care ajungeau la punctele de întâlnire.

Ziua 1 – 11km

Pe la 8 am ieșit din hotelul în care am fost cazați din Ollantaytambo și în mai puțin de o oră cu microbuzul am ajuns la punctul de plecare pe Camino Inca, la Km 82. Am primit bilete și ni s-a pus o viză în pașaport. Cred ca de la viză, nivelul de entuziasm al grupului a crecut cu 50%. Era nevoie de entuziasm, mai ales pentru a doua jumătate a zilei. Ca să semene mai mult cu o acțiune demnă de forțele speciale, ghizii au strivit câteva insecte Coccoideea și ne-au tras câteva linii pe față, cu coșenila astfel obținută. E acel colorant natural despre care am mai vorbit aici.

După pod, cărarea urcă puțin, după care însoțește râul Urubamba, în aval. De la cetatea Llactapata, pe care am observat-o de la distanță, undeva sub noi, drumul se îndepărtează de râu și coboară lin spre satul Tarayoc. Am înțeles atunci de ce porterii aveau rucsacii așa de mari. Pe lângă o parte din echipament, aceștia transportă tot ce ține de dormit și de luat masa (mâncarea, farfurii, căni, oale, tacâmuri, butelii pentru încălzit etc.)

Deși aveam încălțăminte de munte, m-am simțit mult mai confortabil să umblu în șlapi, și din Tarayok m-am mai încălțat cu bocancii doar în pauze, seara sau dacă s-ar fi stricat cărarea. De acolo, au urmat cam 2 ore de urcuș relativ ușor, până în Wayllabamba, unde urma să înnoptăm.

Locul de campare era deja pregătit, porterii fiind mai iuți de picior ca noi. Corturile erau instalate în curtea unei localnice. Înainte de apus cerul s-a limpezit, astfel în direcția din care am venit se vedeau ghețarii din jurul vârfului Nevado Veronica (5.882m), pe malul opus al râului Urubamba. Ocazional, și alte vârfuri ieșeau dintre nori. Wayllabamba e un sat mic, unde traseul își schimbă direcția din nou, spre vest. E un sat liniștit, departe de șosele, unde nu se auzea altceva decât diverse păsărele care se ascundeau prin tufișuri sau copaci.

Ziua 2 – 12km

Pe la 7:30 am plecat din locul de campare, în ceea ce ghizii ne pregătiseră că ar fi cea mai solicitantă zi, pentru că  Porterii au rămas să strângă corturile și deși am avut cam o jumătate de oră avans, ne-au depășit rând pe rând, iar la următorul popas mai mare, ajunseseră înaintea noastră. Ne-au depășit în primele 3 ore, deși cărau câte 25kg fiecare, adică cel puțin dublu față de turiști.

Chiar și pentru mine, ascensiunea a fost destul de grea, pentru că nu mai am condiția fizică de altă dată. În linii mari, au fost 3 etape a câte 2 ore fiecare. Se răcea treptat, dar temperatura nu a scăzut sub 10⁰C. Pe măsură ce urcam priveliștea devenea din ce în ce mai interesantă. Fie datorită frunzelor de coca, fie pentru că aveam rucsac mai ușor, această urcare mi s-a părut mai tolerabilă decât vulcanul Marapi din Sumatra.

Mă bucuram prematur, deoarece partea finală, înainte de a ajunge în Pasul Femeii Moarte (Dead Woman’s Pass – 4.215m), a fost foarte obositoare pentru mine. Cu toate că eram deja aclimatizat, de când am ajuns la Lacul Titicaca, ultimele 30 de minute, înainte de culme, a fost aproape un chin. Totuși m-am bucurat să ajung la cel mai înalt punct la care am fost în viața mea, care în același timp era cel mai înalt punct al traseului.

Din valea în care am coborât, norii urcau constant și până la locul de campare din Pacaymayo (3600m) a plouat mărunt. Nu mi-am mai luat pelerina de ploaie, ci doar bocancii, pentru că alunecam pe pietrele ude. Am văzut multe păsări colibri, zburând rapid dintr-o parte în alta, dar am reușit să fotografiez doar una, care am surprins-o nemișcată în timp ce mânca dintr-o floare. După cină am adormit ca un prunc.

Ziua 3 – 15km

De data asta am plecat la 6:30 din locul de campare, pe o pantă destul de abruptă, dar după ce am mestecat niște frunze de coca, n-am mai resimțit efortul. Nici acum nu pot spune cu mâna pe inimă dacă a fost efectul frunzelor sau autosugestia, dar cert este că după o sesiune de mestecat, am urcat mai ușor. Abia după ce am trecut de Pasul Runkuracay s-au mai risipit norii și am început să fotografiez mai mult. Potecile sunt pietruite de pe vremea incașilor. În mare parte, s-au păstrat până astăzi, după jumătate de mileniu. Pe anumite porțiuni au fost restaruate de către guvernul peruan, deși sunt foarte izolate de „civilizație”. Să nu uităm că Machu Picchu a fost pierdut din istorie, până în 1911.

Nu am stat constant prin preajma ghizilor, deci cu siguranță am pierdut multe informații. La fiecare pauză mai lungă de 5 minute ne explicau câte ceva despre incași sau quechuani. Ne-au povestit despre mesagerii (chasqui), care erau poziționați din 20 în 20 de km, în stații poștale, probabil niște așezări precum Sayacmarca, pe vasta rețea de drumuri, din întreg Imperiul Incaș. Mesajele (quipu) pe care le pasau mai departe, ca la ștafetă, erau sub forma unor noduri pe sfori, de diverse dimensiuni și culori, atârnate de un băț. Se spune că tradiția acestor mesaje e mai veche de 5000 de ani, cu mult înanite de existența quechuanilor. Alergătorii erau oameni de rând, care nu știau să decodifice mesajele, poate și din rațiuni de securitate, iar înainte de sosirea în câte un punct intermediar, îți anunțau prezența fluierând într-un corn. Decodificatorii (quipu camayo), descifrau sau compuneau mesajele. În vremea quechuanilor și mai apoi a incașilor nu a existat alfabet scris, doar aceste noduri. Conținutul lor era confidențial, iar cititorii de mesaje erau constant sub protecția liderilor orașelor.

Metoda incașă a fost un mijloc foarte eficient de transmitere a mesajelor. Spre exemplu, în cazul în care erau prinși de dușmani, mesagerii nu știau să interpreteze mesajul pe care îl transportau. Astfel, din Cusco, împăratul știa tot ce se întâmplă în imperiul său, care se spune că număra cam 12milioane de locuitori. Timpul ca o veste să ajungă din Ecuador-ul de astăzi până Cusco, era de maximum 7 zile. Menționez că întreaga rețea de drumuri incașe  avea o lungime totală de 40.000 km, prin zone muntoase, foarte greu accesibile, nu pe câmpie!

După prânz, am coborât aproape 1000m în altitudine, de la Puyupatamarca (3600m), până la Winaywayna (2650m). Puteam identifica vizual valea în care ne aștepta Machu Picchu. Ne mai despărțea doar un versant. În pădurea din jurul locului de campare, zgomotele îmi aminteau de jungla din Sumatra.

Personal, mi-a plăcut cel mai mult traseul din a 3-a zi. A fost cel mai complex, din toate punctele de vedere. Anumite porțiuni de coborâre sau urcare au fost zidite sau sculptate în stâncă. Etajele de vegetație s-au succedat de la sub-alpin la pădure sub-tropicală. De asemenea, poteca ne-a dus pe lângă două lacuri naturale și 5 situri incașe: Runkuracay, Sayacmarca, Puyupatamarca, Winaywayna și Intipata. Le puteți vedea în fotografiile din album sau în filmări.

Ziua 4 – 5km & Machu Picchu

Trezirea a fost militărească, la 3:30 dimineață (noaptea, ar fi mai potrivit, de fapt). Vremea era atipică pentru noiembrie. Trebuia să plouă mai mult, dar se pare că am fost norocoși. Ne-am dat din nou cu cremă de protecție solară și soluție antițânțari. Am trecut pe la o altă casă de bilete unde am mai primit o ștampilă în pașaport. Era umiditate în aer, dar pe măsură ce ne apropiam, ceața se risipea. Am ajuns la Poarta Soarelui (Inti Punku sau Sun Gate), parcă sincronizați cu soarele, atunci când se ridica și acesta de după munții care înconjoară bătrânul oraș. Pe vremuri, aceasta era intrarea principală în oraș.

Strategic așezat între munți, protejat de relief și de junglă, pe malul stâng al râului Urubamba, acest fost centru religios incaș este foarte bine ascuns. Machu Picchu nu este vizibil de jos, din vale, deoarece muntele pe care a fost construit are pante abrupte, aproape verticale, cu diferență de nivel de 450m, pe trei părți. Așezarea a fost necunoscută spaniolilor pe timpul ocupației. Chiar și după căderea Imperiului Incaș în 1532, au mai trecut încă 30 de ani până orașul a fost abandonat complet, odată cu executarea lui Tupac Amaru, ultimul conducător al regatului Vilcabamba, retras în munți după executarea lui Atahualpa (ultimul împărat încaș). Abia în 1911 a fost redescoperită așa târziu, în 1911, înghițită de vegetație, o adevărată comoară din vremurile incașilor.

Machu Picchu este un nume atribuit recent. Nici în zilele noastre nu se cunoaște numele original. Astăzi e cel mai important obiectiv turistic din Peru și una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii Moderne.

Construcția a fost inițiată de Pachakuti, primul împărat incaș, de la bază spre vârf, iar mai apoi a fost continuată de fiul său, succesor pe tron. Pe sub clădiri, Machu Picchu beneficiază de un sistem de drenaj eficient, care permite scurgerea la vale a apelor, oricât de mult ar ploua. Apa potabilă era asigurată de un izvor captat de lângă Poarta Soarelui. Zidurile sunt construite cu acceași precizie ca și în Cusco sau Ollantaytambo, din blocuri mari de granit, sculptate pe toate părțile, care se îmbină perfect, fără nici un liant. Numărul ridicat de temple și structuri religioase a indicat faptul că Machu Picchu a fost un loc de rugăciune și ceremonii.

Nu vreau să citez informații de pe alte site-uri sau cărți de istorie. Dacă sunteți interesați, găsiți pe net foarte multe informații despre fiecare zonă în parte, istoria, descoperirea și structura sitului. Complexitatea așezării nu e depășită decât de exotismul și pitorestul ei, la fața locului. E unul dintre puținele locuri, care arată mai bine în realitate decât în fotografii.

Am fost norocos că am intrat prin Poarta Soarelui, pentru că acolo este cea mai frumoasă vedere panoramică a sitului. Am coborât apoi în cetate și după selfie-uri și fotografii de grup în locul special amenajat pentru turiști, m-am plimbat printre ruine pâna la ora reîntâlnirii la ieșire. Podul Inca (Inca Bridge) nu este așa de impresionant, dar oferă o priveliște spre intrarea vestică spre Machu Picchu, adică spre Hidroelectrica, în vale.

Am coborât cu toții în Aguas Calientes, un orășel turistic care s-a dezvoltat datorită creșterii fluxului de turiști la Machu Picchu. E plin de locuri de cazare și restaurante, iar trenul care merge din Ollantaytambo spre Hidroelectrica sau invers, trece chiar prin mijocul stațiunii, rpintre clădiri. Am luat masa și am băut o binemeritată bere Cusqueña, după care am luat trenul cu ferestre în tavan, înapoi spre Ollantaytambo și microbuzul spre Cusco.

Aș vrea să spun câteva vorbe de duh, dar nu îmi place să vorbesc prin citate. Pentru mine Inca Trail și Machu Picchu au fost într-adevăr unele dintre cele mai intense și frumoase zile petrecute vreodată. Spun asta știind că nu am dus lipsă de clipe de neuitat în călătorii. Este un loc unic, în care dacă vă permiteți să mergeți (pentru că nu e o excursie ieftină), nu ar trebui să ezitați deloc. Machu Picchu e doar picătura de pe tort. Uitându-mă în urmă, cred că sunt norocos că am avut ocazia să fac și traseul Camino Inca. Folosind analogia alimentară, consider că dacă mănânci doar cireașa de pe tort, fără să guști tortul, ai pierdut 80% din întreaga experiență.

Click aici pentru a vedea toate fotografiile din albumul: 2015.11.15-19 – Inca Trail & Machu Picchu

Dacă ați citit întregul text, vă felicit și vă mulțumesc! Următoarele postări vor fi despre jungla amazoniană, așa că fiți cu ochii pe blog și pe Canalul PlecatiDeparte.ro!

Playlist filme PERU

• 
• 
• 
• 
•