Poate din lipsă de inspirație, sau poate prevestind viitorul, Kuta din Lombok, arată foarte diferit de Kuta din Bali, cel puțin deocamdată. Accesibilă cu orice mijloc de transport terestru, la vreo oră jumătate de Mataram, Kuta este un mic sat din sudul insulei, unde de câțiva ani, vin tot mai mulți turiști. Are acel aer hippie de locație nemarcată pe hartă, de punct terminus sau loc rural neatins de degetele de pianist (nu mă refer la sensul muzical al termenului) ale civilizației. Coasta sudică a insulei e expusă valurilor și soarelui așa că nu e de mirare că a devenit un loc de pelerinaj pentru surferi.
Noi am ajuns pe scuter, fără placă de surf, cu câteva haine în rucsac, în căutarea unui loc unde să ne mutăm. În acel moment istoric, încă mai plănuiam să găsim o zonă retrasă și liniștită, unde să căutăm un bungalow sau vreo cameră de închiriat, la un preț decent, unde urma să ne locuim pentru cel puțin o lună. Am stat peste noapte în două weekend-uri, câte o singură noapte, prima oară la un tip ce construise recent câteva bungalouri, cu care am avut niște neconcordanțe, la care vom reveni puțin mai târziu, iar a doua oară, la un hotel/pensiune sau homestay unde am negociat din nou un preț bun.
Primul weekend în Kuta Lombok
Plecasem târziu din Mataram și am ajuns în Kuta imediat înainte să se întunece. Știam de la o cunoștință de un tip care avea niște bungalouri noi, de închiriat, atâta doar că nu era localizat pe malul mării. Nu ne deranja pentru că prețul avea prioritate. Să plătim de 3-4 ori mai mult, doar să bată vântul mai puternic în ferestre, dar să vedem marea când ne ridicăm din pat, nu era pe lista noastră de obiective. Ne petrecem puțin timp în cameră oriunde am fi și credem că, în general, camera de hotel trebuie să își deservească scopul, acela de a te odihni peste noapte. Dacă diferența de preț ar fi fost mai mică, luam în considerare și acea idee.
L-am întrebat cât costă, ne-a spus 15$/noapte. I-am spus că e prea mult, ne-a întrebat cât vrem să plătim. I-am spus, mai mult în glumă 4$, am bătut palma. Surprinși de ușurința cu care am discutat și încurajați de faptul că vorbea cât de cât engleză, a doua zi l-am provocat la o discuție despre posibilitatea de a sta la el timp de o lună. De la 200$ a scăzut aproape singur până la 100, după care a acceptat varianta mea de 50$, dar să nu spun nimănui, mai ales franțuzoaicei care stătea într-un alt bungalow, cu 100$. A spus că îmi dă și scuter cu 40$/lună, deci mai ieftin decât cel pe care îl închiriasem din Bali. Era un târg bun. Urma să îi spun exact ziua în care venim, pentru că mai aveam câte ceva de rezolvat în Mataram, înainte să ne întoarcem cu toate bagajele. În dulcele stil indonezian, în care una vorbești față în față și alta se întâmplă la telefon, am primit peste două zile un sms în care mă ruga să îi dau 100$ pentru cazare și alți 40 pentru scuter. Ca să nu lungim povestea, am lăsat-o moartă, nu l-am mai sunat și după cum v-ați dat seama, nici nu am locuit o lună în Kuta Lombok.
În dimineața următoare am explorat împrejurimile, la est de Kuta, am verificat și alte oprțiuni de cazare și am stat puțin la plajă în Tanjung Aan. La momentul respectiv era cea mai frumoasă plajă pe care am văzut-o: întinsă, cu nisip alb și apă azurie. Chiar dacă erau turiști, am fost dezamăgiți de numărul mare de vânzători ambulanți care ne acostau pe scuter, pe bicicletă sau pe jos, la fiecare câteva minute.
Întorcându-ne spre Mataram, am oprit în Sade, unde am vizitat un fel de muzeu al satului (Sasak Village), cu case tradiționale sasak. În loc de bilet de intrare trebuia să facem o donație așa că am lăsat o bancnotă mică. Construcțiile din lemn erau reabilitate, iar aproape la fiecare casă găseam sarong-uri expuse pentru vânzare. Deși erau aceleași modele ca și la vânzătorii de pe plajă, în Sasak Village, cetățenii din Sade cereau mai mult. Mai mult decât atât, toți aveau aceeași poveste „De-aibia l-a țesut mama mea!”. După ce am văzut un grup de femei care se despăducheau pe prispa unei case, ne-am întors la scuter și am pornit spre casă.
