Nu sunt multe de spus despre Bangsal. E un sat mic la Nord de Mataram, a cărui poveste, e strâns legată de cele trei Gili. E vorba de trei insule mici (Gili Air, Gili Meno și Gili Trawangan) aliniate spre vest, foarte aproape de Lombok. Foarte aproape însemnând că ajungi în vreo 20 de minute cu o barcă lentă, din cel mai apropiat punct, anume din Bangsal.
Într-una din excursiile pe scuter din jurul Mataramului, am văzut cum e portul, pentru că ne pregăteam să mergem spre Gili Air. Auzisem multe povești despre mafia bărcilor din Bangsal. Am vrut să vedem cu ochii noștri cum arată clădirea din care cumperi bilete pentru barca publică și dacă într-adevăr ești asaltat de rechini, care nu te lasă să îți cumperi bilet la preț normal. Practic, cum se făcea și la noi la cinematografe mai demult, sau la meciurile de fotbal, mai recent, când speculanții cumpărau multe sau toate biletele, să le vândă la supra-preț în ziua evenimentului. Poveștile spuneau că nu ești lăsat să intri la casa de bilete și cum că ești forțat să cumperi la supra-pret, deoarece ar fi o înțelegere între caserițe și barcagii. Speculanți sunt peste tot. Au fost, sunt și vor mai fi, chiar și în România. Ca norocul că nu ne-am născut în țări occidentale, să ne agățăm spranțele de tot ce zboară. Oricum nu putea fi mai rău decât în poveștile din Surabaya sau Probbolinggo. Și ca în orice poveste, realitatea a fost ma blândă cu noi. Am intrat în casa de bilete, am aflat cât costă biletul, ne-am interesat unde și cu cât putem parca scuterul dacă ar fi să mergem pe Gili Air, practic ne-am făcut temele pentru săptămâna următoare.
Am încheiat ziua culegând scoici, pe o pajă cu nisip alb, relativ aproape de port, de unde vedeam cum se aprind luminile la terasele de pe micuța insulă, în timp ce soarele se ascundea în spatele ei. Vom reveni cu mai multe povești din Gili Air.
