Un alt sfârșit de săptămână – o altă excursie cu cei de la UNAND. De data asta cei de la biroul de relații internaționale au avut inițiativa. Deși am mai fost o dată în Pariaman și pe insula Angso Duo, în urmă cu vreo 3 săptămâni, scopul acestei excursii era participarea la festivalul Tabuik.
Am plecat plecat dimineața, cu un alt autobuz al veseliei spre Pariaman. Pe drum am vizitat moscheea Ulakan, locul unde este înmormântat cel care a adus islamul în Sumatra de Vest, respectiv în cultura Minangkabau, în secolul al 17-lea. Locul arată ca și cum nimeni nu ar fi trecut pe-acolo, de-atunci. Era ceva pitoresc în tristețea curții interioare, a pustietății și a oamenilor care treceau pe-acolo, așa că am făcut mai multe fotografii.
În Pariaman era mult mai aglomerat ca data trecută. Organizatorii excursiei au discutat cu un individ cu barcă și am trecut din nou pe insula Angso Duo. Era o zi insorită, așa cum ne doream. Am fost norocoși. Apa în schimb, era la fel de tulbure. Din neatenție, m-a urzicat o meduză pe antebraț-ul stâng. Mi-a dat de m-a julit! Am simțit arsura pentru vreo oră, după care a început să scadă în intensitate. Nu am avut oțet, ca remediu, dar nu se moare dintr-atât. După câteva zile a început să se retragă roșata, iar peste trei săptămâni, aproape că nu se mai vedea nimic.
Ne-am întors pe plaja din Pariaman, la timp pentru a vedea sărbătoarea pentru care am venit. Tabuik-ul (Tabot, sau Tabut) este o procesiune musulmană în care una sau mai multe (în acest an doar două) instalații din lemn, hârtie și ratan, mai înalte de 10m, sunt aruncate în mare. Sunt replici ale Chivotului Legământului, prezent în majoritatea religiilor creștine, islam și iudaism. Ritualuri similare încă mai au loc și în alte orașe din Sumatra, în Iran, India sau Etiopia.
Încă dinainte de a fi aruncate în mare, multă lume încearcă să se cațere pe tabuik pentru a rupe o bucată ca amintire și simbol al norocului în anul care urmează. Chiar și la o oră de la terminarea spectacolului, mai vedeam câte un om sau copil, ținând în mână o bucată de lemn colorat smulsă din tabuik. Noi am privit doar momentul final. Poate era interesant să vedem întreagul ritual de dimineață, dar nici nu ne pare rău că ne-am reîntros pe insulă. Am așteptat vreo oră să se elibereze drumurile din oraș, pentru ca autobuzul să poată părăsi parcarea și să ne întreptăm spre casă.
Atenţie SUMATRA! Am pus cap la cap locurile prin care am trecut, cu linkuri spre articolele din blog corespondente:
