Road trip prin Munții Mehedinți – iulie 2011

Ca să nu încep pesimist și acest articol și pentru că am forțe proaspete nemaiscriind de atâta vreme, menționez că, per ansamblu, orice ieșire pe care am întreprins-o, mai mult mi-a priit decât să nu îmi placă. Indiferent de vreme, anturaj, lumea întlânită, probleme, lipsuri sau surplusuri, singurul factor comun negativ este că timpul e prea scurt. Mi-am dat seama (mai demult, nu acum) că indiferent cât timp aș avea la dispoziție pentru calatorii, tot nu este de ajuns. Poate de aceea tind sa fug dintr-o parte în alta, să văd cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Poate de aceea de câțiva ani încoace concediile nici nu mi le mai petrec într-un singur loc. Și nu în ultimul rând, poate de aceea călătoresc mereu în compania altor persoane.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Revenind la excursie, am plecat de vineri si am condus aproape încontinuu până la Băile Herculane. Am găsit o pensiune, chirpită de-a lungul timpului cu fel de fel de camere și holuri, dar care era la un preț rezonabil mai ales că începea sezonul estival. A doua zi, ne-am plimbat puțin prin stațiune. Deși este atestată documentar de aproape 2000 de ani, partea veche a stațiunii este în plin proces de dezagregare. Majoritatea construcțiilor vechi sunt închise. rugina contasteaza cu culorile ultimelor straturi de tencuiala care se desprind de pe ele si din unele crăpături cresc în voie copaci sau arbuști. Turiștii se plimbă prin partea nouă a orașului, acolo unde răsar mărețe hoteluri, pensiuni multicolore, pizzerii și tonete cu aceleași produse din plastica viu colorat, pe care le gasești în orice punct de interes turistic din țară. E normal, din moment ce turismul balnear în România înseamnă bilete prin sindicat sau la ofertă, persoane cu posibilități aproape reduse de cheltuială, pasionate de kitch, mici si tiribombe. Cel mai bine a sintetizat în câteva cuvinte un individ, pe podul din fața Bailor Neptun, îmbrăcat atât de clasic, cu pantaloni de stofă maro, ridicați până peste buric, cu vedere la sandalele cu șosete. Un clasic personaj de la parterul blocului, care strigă după copiii care se joacă în fața geamului, care își bate nevasta in mod regulat, care urmează aceeași rutină de cand are drept de vot, care își tăia porcul lângă scara blocului sau care iese la picnic lângă autostradă. Acest clasic, văzându-ne, într-un exces de sinceritate simțind din adâncul ființei sale că trebuie să mărturisească ceva cu voce tare, a spus acru: ”Asta-i România după 20 de ani!” I-a răspuns nevastă-sa peste umăr: ”Hai odată!”

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Era deprimant și după ce am făcut câteva fotografii, am pornit la drum, pe Valea Cernei în sus. După ce s-a împuținat numărul de turiști, am găsit un loc mai retras unde am făcut o baie si am mâncat puțin. M-a surprins plăcut numărul ridicat de fluturi. Încă din Băile Herculane, oriunde întorceai privirea puteai să vezi mici grupuri de fluturi survolând flori de pe marginea râului.

Am continuat traseul pe care ni l-am propus, spre Comuna Ponoare, unde se află unul din cele trei poduri naturale, Podul lui Dumnezeu. O fi a lui dumnezeu, dar din punctul meu de vedere este supra-apreciat, iar dumnezeu a închis ochii cel puțin în acea zi, cand in fața barului de pe partea dreaptă a podului erau opriți niște localnici la o bere, langă mașina lăsată cu ușile larg deschise, din care sunau cu veselie sunete de manele. La insistențele barmaniței și după ce au înjurat-o de căteva ori, au schimbat pe muzică populară. Ne-am mai plimbat puțin pe dealurile din apropiere, însoțiți de un câine căruia i-am răsplătit deranjul cu niste sărățele.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

În Baia de Aramă, am cauta singurul restaurant, unde aș mai putea scrie o poveste despre lipsa de ospitalitate a chelneriței. Pe drumul spre Cheile Sohodolului, pe care le-am vizitat în ziua următoare, am oprit la Mănăstirea Tismana. Am fost plăcut impresionat de curațenie și de felul în care erau aranjate și întreținute spațiile exterioare. Mă întreb de ce nu pot oamenii să creeze lucruri de bun gust și pentru ei, nu numai pentru o entitate superioară pe care nici nu au vazut-o?

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Seara târziu am găsit o pensiune unde mai aveau locuri, nu chiar aproape de chei, la un individ care în același loc avea păstrăvărie, pensiune, magazin alimentar, camping și bar. La recomandarea barmaniței, l-am acostat pe patron în bar, unde se uita la meci împreună cu niște localnici beți, nemulțumiți de rezulatat. Mirosea (duhnea/puțea) a alcool. L-am salutat și am întrebat dacă are locuri libere. S-a întors spre noi și ștergându-și transpirația, prin frecarea repetată a mâinii prin parul de pe piept, ne-a întrebat: ”Vreți să dormiți la mine?”. Sperând ca e o figură de stil și ca nu își dorește să ne ținem în brațe, am răspuns afirmativ și am fsot conduși spre capătul (ca să nu zic fundul) curții unde am primt o cameră în cea mai noua construcție a lu’ șefu’. Cel mai mult mi-a placut un perete din hol, unde o fotografie decolorata cu o tipă dezbracată era pazit la stânga de un goblen făcut cu picioarele, iar la dreapta de un pitic de gradină pe pervazul geamului.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

A doua zi am plecat spre Cheile Sohodolului. Nu am gasit un loc liniștit unde să mâncam ceva pe păturică așa că după câteva fotografii am continuat să urcăm în amonte în speranța ca vom găsi ce căutăm. Toate poienițele erau ocupate de diverși cetățeni, dintre care cel mai mult mi-au plăcut cei cu lanțuri de aur groase, rezemate pe burtă. Abia după ce s-a terminat asfaltul a început să se împuțineze populația și am gasit un loc drăguț, pe niște pietre lângă râu. Am mâncat conservă de fasole cu cârnăciori încălzită la foc, am făcut o băiță în apa rece, am facut încă niște fotografii, iar după câteva ore de leneveală am pornit spre casa, cu o pază scurtă în Târgu Jiu, dar fără sa zăbovim prin Defileul Jiului. Apusul l-am prins undeva între Deva și Orăștie, si evident, am ajus acasă seara târziu.

08-Jul-2011 19:08
09-Jul-2011 09:44
09-Jul-2011 09:46
 
09-Jul-2011 09:47
09-Jul-2011 09:48
09-Jul-2011 09:50
 
09-Jul-2011 09:51
09-Jul-2011 09:52
09-Jul-2011 10:01
 
09-Jul-2011 10:03
09-Jul-2011 10:26
09-Jul-2011 10:31
 
09-Jul-2011 10:35
09-Jul-2011 10:54
09-Jul-2011 12:00
 
09-Jul-2011 12:01
09-Jul-2011 12:22
09-Jul-2011 12:39
 
09-Jul-2011 12:39
09-Jul-2011 13:07
09-Jul-2011 13:28
 
09-Jul-2011 13:43
09-Jul-2011 15:30
09-Jul-2011 17:18
 
09-Jul-2011 17:24
09-Jul-2011 17:26
09-Jul-2011 17:27
 
09-Jul-2011 17:29
09-Jul-2011 17:32
09-Jul-2011 17:37
 
09-Jul-2011 17:38
09-Jul-2011 17:48
09-Jul-2011 18:45
 
09-Jul-2011 18:49
09-Jul-2011 18:51
09-Jul-2011 18:53
 
09-Jul-2011 18:57
09-Jul-2011 18:58
09-Jul-2011 18:59
 
09-Jul-2011 19:00
09-Jul-2011 19:01
09-Jul-2011 19:13
 
09-Jul-2011 19:13
09-Jul-2011 19:13
09-Jul-2011 21:10
 
10-Jul-2011 07:31
10-Jul-2011 07:32
10-Jul-2011 09:08
 
10-Jul-2011 09:09
10-Jul-2011 09:11
10-Jul-2011 09:12
 
10-Jul-2011 09:31
10-Jul-2011 10:10
10-Jul-2011 11:17
 
10-Jul-2011 11:18
10-Jul-2011 11:21
10-Jul-2011 11:26
 
10-Jul-2011 11:32
10-Jul-2011 11:41
10-Jul-2011 11:42
 
10-Jul-2011 11:45
10-Jul-2011 11:57
10-Jul-2011 11:59
 
10-Jul-2011 14:43
10-Jul-2011 14:47
10-Jul-2011 14:50
 
10-Jul-2011 14:55
10-Jul-2011 17:23
10-Jul-2011 20:07
 
10-Jul-2011 20:09
 

PlecatiDeparte youtube channel

Playlist filme ROMÂNIA

3 thoughts on “Road trip prin Munții Mehedinți – iulie 2011

Leave a Reply