Satul Rimetea & Piatra Secuiului din Munții Apuseni – obiective și trasee. De ce merita vizitate?

Satul Rimetea și Piatra Secuiului sunt atracții turistice principale în județul Alba. Rîmetea este un sat secuiesc (unguresc) de la poalele stâncilor Colții Trascăului. Dacă schițezi un traseu turistic în Râmeta, merită să stai cel puțin două zile. Satul în sine este o atracție turistică, dar vei găsi și alte obiective de vizitat în împrejurimi. În urma vizitei noastre, am realizat un film în satul Rîmetea (Torocko – denumirea în maghiară). Am încercat să abordăm aproape toate obiectivele turistice din Râmetea, inclusiv Piatra Secuiului.

Traseul turistic satul Rîmetea – Piatra Secuiului (Colții Trascăului)

Traseul Piatra Secuiului este un circuit cam de 4 ore. Cărarea urcă din Rimetea pe masivul Colții Trascăului, urmând marcajul Cruce Albastră. Ajuns in curmătură, spre dreapta poți merge pe traseul de creastă până în Colțești, satul învecinat. Vârful Piatra Secuiului (1128m) e spre stânga și ajungi cam in 15minute din curmătură. De acolo, urmând traseul Dungă Roșie, se coboară prin pădure, până înapoi în satul Rîmetea. Noi am parcurs acest traseu vara, în iunie, când vegetația era înflorită, ca în povești. Cei mai experimentați sau mai aventuroși, pot urca Piatra Secuiului și iarna.

Rimetea Alba, Coltii Trascaului, Piatra Secuiului, Rimetea, Rametea, Muntii Apuseni, Muntii Trascaului, traseu Piatra Secuiului, traseu Rimetea, Rimetea excursie, traseu usor Rimetea, traseu usor Piatra Secuiului

Despre valoarea cultural-istorică a satului Rîmetea

În trecut, Rîmetea, Râmetea sau Torocko (denumirea secuiască) era un oraș minier. Influențele mineritului au rămas imprimate pe arhitectura caselor. O mare parte dintre case sunt vopsite în alb și au o intrare în pivniță, din stradă. Această intrare era folosită la descărcarea minereului de fier sau a turtelor de fier (fier brut, cam de dimensiunea unui pepene roșu, obținut din prelucrarea minereului în topitorii, pregătit pentru vânzare).

Satul Rimetea vazut de pe Coltii Trascaului, satul Rimetea, Rimetea Alba, Coltii Trascaului, Piatra Secuiului, Rimetea, Rametea, Muntii Apuseni, Muntii Trascaului, traseu Piatra Secuiului, traseu Rimetea, Rimetea excursie, traseu usor Rimetea, traseu usor Piatra Secuiului

Până în 1876, Rîmetea era unul dintre cele 7 scaune secuiești din Ardeal, anume Scaunul Secuiesc al Arieșului. Casele albe sunt în mare parte adunate în jurul pieței centrale, în două șiruri: Șirul de Sus și Șirul de Jos. Acestea, dar și alte construcții și case din sat (ex: casele iobăgești), au fost restaurate cu sprijinul Fundației Transylvania Trust. Astfel, în 1999, satul Rimetea a primit distincția Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Pe anumite case se poate observa medalia care atestă construcțiile care au contribuit la obținerea acestui premiu.

Casele albe din Rimetea, au fost reconstruite după un incendiu din 1870. În urma acestuia, localnicii au construit Casa Pompierilor, în spatele Bisericii Unitariene. Pe unele porți se mai văd plăcuțe înfățișând diverse obiecte (scară, găleată, topor, furcă sau butoi), cu care respectivă gospodărie contribuia la efortul colectiv în caz de incendiu.

Dealuri inflorite in luna iuni in Rimetea, flori de camp, camp cu flori, Rimetea Alba, Coltii Trascaului, Piatra Secuiului, Rimetea, Rametea, Muntii Apuseni, Muntii Trascaului, traseu Piatra Secuiului, traseu Rimetea, Rimetea excursie, traseu usor Rimetea, traseu usor Piatra Secuiului, flora Romania

Aproximativ 200 de clădiri (case, grajduri, ateliere etc.) reprezintă moștenirea cultural-istorică a satului Rimetea. Stilul lor arhitectural este un amestec dintre stil secuiesc și german, tipic Ardealului. Aproape toate se pot vizita. Cel mai sănătos este să folosiți o hartă, precum cea de mai jos, într-o plimbare pe ulițele satului. Astfel veți găsi cea mai veche moară de apă funcțională, din Munții Apuseni, construită în 1752, cea mai veche casă iobăgească, construită în 1668 și restaurată în 2004, bazine de apă (vaioare) folosite pentru adăparea animalelor și în gospodării, izvoare și canale, Biserica Unitariană și Muzeul Etnografic din Rimetea.

Harta Rimetea, case vechi Rimetea, Harta Turistica Rimetea, harta obiective Rimetea, Coltii Trascaului, Piatra Secuiului, Rimetea, Rametea, Muntii Apuseni, Muntii Trascaului, traseu Piatra Secuiului, traseu Rimetea, Rimetea excursie, traseu usor Rimetea, traseu usor Piatra Secuiului

În Rîmetea soarele răsare de 2 ori

O particularitate a satului Rîmetea este faptul că aici „soarele răsare de 2 ori”. Privit din centru satului, după răsărit, soarele se ascunde temporar în spatele vârfului Piatra Secuiului. Ceva mai târziu, el reapare în curmătura prin care se urcă dacă mergi pe traseul de care vorbeam mai devreme.

Biserica Ortodoxa Rimetea, soarele rasare de 2 ori, rasarit dublu Rimetea, Rimetea Alba, Coltii Trascaului, Piatra Secuiului, Rimetea, Rametea, Muntii Apuseni, Muntii Trascaului, traseu Piatra Secuiului, traseu Rimetea, Rimetea excursie, traseu usor Rimetea, traseu usor Piatra Secuiului

Cu ce rămâi după ce vizitezi satul Rîmetea și Piatra Secuiului?

Noi am stat 2 nopți, prima la o pensiune, iar a doua în gazdă pentru că nu erau camere disponibile (nu am făcut rezervare în avans). Mâncarea a fost foarte gustoasă, suficientă pentru cei mai înfometați călători, iar prețurile decente. Astăzi, majoritatea localnicilor trăiesc din turism, deci ca și număr de camere raportat la populație, Rîmetea stă foarte bine. Cu toate acestea, numărul de turiști care vin anual aici este în creștere, iar în perioadele de concedii și zile libere, sunt șanse să nu găsiți cazare în Rimetea. Dacă plănuiți să rămâneți peste noapte, ar fi indicat să vă asigurați că sunt suficiente locuri de cazare și chiar să vă faceți rezervare, pentru că este destul de aglomerat. Ca și opțiuni secundare de cazare există opțiuni în Colțești sau la ieșirea din Rimetea spre Buru.

Gandac verde pe floare roz in rimetea, Muntii Apuseni, Romania

Pentru noi, satul Rîmetea și Piatra Secuiului este un loc pitoresc și boem, încărcat de cultură și istorie, în care vom reveni cu plăcere, chiar și pentru perioade mai scurte. Voi ați fost in Rîmetea? Ce v-a plăcut și ce nu v-a plăcut? Scrieți răspunsul într-un comentariu mai jos.

Fotografiile din albumul: 2019.06.07-11 – Rimetea & Scarisoara

PlecatiDeparte youtube channel

Playlist filme ROMÂNIA

Leave a Reply