La mai puțin de o săptămână, am mai întreprins o mică excursie în Kuta, în sudul insulei Lombok. Între timp, începusem niște discutții pe mail cu o baza de scufundări din Gili Air, care mă acceptase la un internship de 3 luni, deci nu mai aveam gânduri vis-a-vis de mutatul în chirie în Kuta. Ne-au plăcut plajele și ne-am propus să mai mergem încă o dată să explorăm locuri noi din împrejurimi.
Și de data aceasta am obținut un preț de cazare foarte mic, cu condiția să nu mai spunem nimănui, dar mai ales șefului băiatului cu care am discutat la homestay, că ar fi avea probleme. Poți rezolva multe în ceea ce privește prețul unui produs sau serviciu, dar trebuie să ai răbdare, să crezi în ceea ce îți dorești, să întrebi în mai multe locuri și evident, să pastrezi secretul. Secretomania e o cutumă, probabil ca la noi, la sat sau la bloc, caracteristică oamenilor care nu au ocupați și care încearcă să își umple timpul cu procese de gândire legate de cei din jur, aparent fără nici un scop palpabil. Să nu afle nimeni ce faci tu, dar să știi tot ce face vecinul. De multe ori, aveam senzația că eram prinși și noi în vraja asta a micilor secrete sau bârfe, care nu au importanță în eternitate, pentru că așa era toată lumea, atât indonezienii cât și oamenii albi sau „bule”. Ne mai trezeam uneori, în încercarea de a funcționa după regulile cu care eram obișnuiți de acasă.
În prima zi, ne-am plimbat la Est de Kuta, la fel ca și în mica excursie din weekend-ul anterior. Ne-am bucurat să revedem plaja de la Tanjung Aan și ne-am relaxat în natură până la lăsarea nopții.
Am vizitat apoi vestul stațiunii, pentru că pe acolo am plănuit să ne întoarcem în Matarm. O altă rută, mai alambicată, pe care am început-o cu o cafeluță pe terasa unui restaurant, cu vedere spre Kuta și plajele pe care ne plimbaserăm în ziua anterioară. Ne imaginam că drumul până acasă ne va lua mai mult decât estimăm, chiar dacă pe hartă părea de maximum 3 ore. Am constatat apoi că șoseaua ne duce când pe litoral, când prin pădurea deasă, prin locuri nelocuite, pe drumuri neasfaltate, prin sate mici, pe care nu le găseam pe hartă. Mai întrebam pe unii sau pe alții de direcții, dar de cele mai multe ori localnicii nu știau ce se află la 5km distanță.
Am preferat să facem o pauză de masă la plaja Selong Blanak, care probabil este cea mai frumoasă pe care am fost până acum. E suficient de largă încât să ofere o perspectivă spectaculoasă a împrejurimilor, cu nisip alb și valuri aproape identice, care se succed ritmic. Pe partea dreaptă vedeam dealuri abrupte ca niște munți, împădurite, la baza cărora puteam să ghicesc după linia alb-gălbuie că am fi putut găsi alte plaje secrete, cel puțin la fel de frumoase… un peisaj ecuatorial de vis. De la Selong Blanak, am condus fără opriri, nici măcar pentru fotografii, până în apropiere de Mataram, unde cunoșteam cât de cât locurile. După ce s-a înoptat, ne-am oprit la un „warung” pe care îl știam. Am contemplat amândoi asupra plajelor secrete pe care le-am văzut și asupra locurilor pe care urma să le mai vizităm, în timp ce mâncam un „martabak” fierbinte (un fel de plăcintă împăturată, umplută cu ou, carne și verdețuri, care se servește cu bucațele mici de castravete murat-dulce și chilli).
Despre Gili Air și pe unde ne-au mai dus pașii prin Indonezia, vă invităm să țineți aproape și să aflați mai multe în noul an. La Multi Ani 2014!
