Singapore, 3 ore în aeroportul Changi

Zborul de la Milano la Singapore era de vreo 11 ore. Eram odihniți la plecare așa că pe avion ne-am ocupat timpul cu filme, mâncare și alte forme de divertisment asigurate de Singapore Airlines. Mai bine dormeam pentru că ne-a prins somnul cu puțin timp înainte de aterizare. La coborâre am urmărit niște fulgere, undeva în larg față de oraș și multitudinea de vapoare de toate dimensiunile, care roia spre portul din Singapore.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Aveam 3 ore între zboruri și ca să le umplem eficient, nu am luat trenulețul care făcea legătura între cele 3 terminale, ci ne-am plimbat pe jos. Cred ca vreo 45 de minute îi ia unei persoane să parcrurgă aeroportul Changi dintr-un capăt în altul. Treceam prin houri lungi, pe lângă zeci de magazine și restaurante și mi-am dat seama că ne aflam pe unul din cele 3 niveluri ale aeroportului. Am găsit zone pentru fumători (cu vedere spre aeroport), zone unde te puteai întinde pe șezlonguri (fără să închiriezi șezlongul), mici oaze cu plante și cascade artificiale, zone cu calculatoare unde putei să îți verifici mailul (în tot aeroportul exista și internet wireless), sală pentru rugaciune, săli de așteptare unde anumite scaune erau cu priză pentru alimentarea laptop-ului, dulapuri cu mai multe sertare pentru încărcarea oricărui tip de telefon, dușuri și toalete impecabile. M-a surprins că la ieșirea din fiecare toaletă era un ecran unde puteai da o notă (de la 1 la 5), pentru a aprecia curățenia din spațiul respectiv. Eu am dat noata 5. La punctele de informare se vorbea limba engleză și primeai indicații spre cel mai apropiat obiectiv care te interesa (în cazul nostru, locul pentru fumători). Toate acestea se întâmplau în zona liberă, acolo unde aștepți legătura pentru alt zbor, sau unde ajungi după ce treci de porâile de control, dacă plecarea e din Singapore.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Concluzia este că am rămași surprinși  și plăcut impresinaâi de aeroportul Changi din Singapore, iar în viitor, dacă vom mai călca pe acolo, nu ne vom feri să facem o escală mai lungă.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode
27-May-2013 11:26
27-May-2013 12:13
28-May-2013 00:23
 
28-May-2013 00:24
28-May-2013 00:36
28-May-2013 00:37
 
28-May-2013 00:49
28-May-2013 00:56
28-May-2013 01:00
 
28-May-2013 01:09
28-May-2013 01:25
28-May-2013 01:51
 
28-May-2013 02:02
 
... distribuie dacă îți place! (share if you Like this!)
Share on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on TumblrShare on StumbleUponDigg thisShare on RedditEmail this to someone

One thought on “Singapore, 3 ore în aeroportul Changi

  1. Pingback: Ce merită să vezi în 2-3 zile prin Singapore? | PlecațiDeparte.ro

Leave a Reply