Snorkeling și terase pe Gili Air

Am mers zilnic la plajă. Apa era cel mult până la genunchi în primii 100m de la mal, adică până la limita exterioară a recifului de corali. Nu puteam umbla pentru că resturile de corali și alte pietre sunt ascuțite și ne-am fi tăiat la picioare. Ca să ajungem în larg, trebuia să combinăm mersul târâș cu înotul în apă mică. Acolo unde apa se adâncește brusc este și locul unde se sparge valurile, dar nu am avut ghinionul să nimerim oceanul agitat, deci valurile nu ne-au făcut probleme. Dincolo de valuri, apa se răcea puțin. Uneori simțeam curentul cum ne mișcă în lateral, dar bogăția de viețuitoare ne-a lăsat fără cuvinte.

Am revăzut corali și pești pe care i-am mai văzut din Amed, dar de fiecare dată descopeream ceva nou, precum sepii, murene, crustacei sau nudibranch (melci de mare fără cochilie). Puteam sta la snorkeling chiar și o oră jumătate fără să ne plictisim. Inevitabil ne-a prins soarele. La umbră ne bucuram de cocktailuri sau bere, de ciripitul păsărelelor care se ascundeau prin palmieri, de lipsa scuterelor sau de cântecul greierilor noaptea. În timpul zilei am văzut de două ori niște șăpârle de cel puțin un metru lungime, rezidente permanente ale insulei, înrudite cu Varanul de Komodo. Sunt impunătoare, dar timide. Am reușit să o fotografiez pe cea mai mică, după ce s-a urcat în viteză într-un palmier. Pe Ioana o speria gândul că ar putea să o atace vreo șopârlă din tufișuri, ori de câte ori încercam să o asigur asta nu se va întâmpla niciodată.

De regulă seara, mergeam la una din multele terase de pe malul mării, să mâncăm mâncare occidentală, să bem o bere, un cocktail, un fresh sau pur și simplu să ne plimbăm. Chelnerii indonezieni ne spuneau că au marijuana sau ciuperci, mai des decât să ne spună de oferta de la happy-hour. Multe terase aveau tăblițe pe care informau amatorii de senzații moi despre varietatea de halucinogene disponibile, ca în Amsterdam.

Savuram relaxarea pe malul mării, trup și suflet. Aveam nevoie de odihnă după atâtea zile de mutări dintr-o parte în alta. Venisem pregătiți să stăm 2 zile, dar până la urmă am rămas aproape o săptămână. Ne trezeam cel mai târziu la ora 9:30, fără ceas. Uneori mâncam, alteori nu, dar cafeaua și țigara ni le savuram pe terasă. Stăteam într-o cameră mai mare decât era nevoie, aveam frigider pe care nu l-am folosit niciodată, nici măcar pentru a răci apa de băut (ne-am obișnuit să o bem la temperatura camerei), dar abia așteptam să ieșim, să mergem la plajă, la snorkeling. E ca la noi la țară, doar că aveam oceanul la 5 minute.

Leave a Reply