După aproape 6 luni prin Indonezia, am epuizat bugetul propus pentru 2-3 luni și ne pregăteam de mers spre casă. Ne-am luat adio de la familia lui Gunawan dimineața devreme pentru că ei urmau să meargă la muncă și respectiv la școală. Rucsacul golit de tricouri lăsate amintire la cei de la baza de scufundări din Gili Air, era gata împachetat cu câteva haine subțiri, sarong-uri, haine groase pentru cele câteva zile pe care urma să le petrecem în Paris (era noiembrie, deci trebuia să avem și ceva haine mai groase), diverse cadouri primite, suveniruri, țigări cu cuișoare, câteva lanțuri cu perle, scoici și corali uscați culeși de noi de pe malul mării, condimente și alte câteva mici obiecte care ne aduceau aminte de locurile prin care am umblat.
Tag Archives: batik
Bali – salată turistică la prețuri umflate – partea 4
4. Ubud între tradiții și kitch
28 Iunie – Fixasem plecarea din Bali pe 30 iunie, împreună cu Dragoș și prietena lui, deci mai aveam la dispoziție două zile pline în care ne-am plănuit să mergem în Ubud. Acest orășel, la fel ca și Yogyakarta pentru Jawa, reprezintă centrul cultural al insulei. Încă dinainte să ajungem în Bali, am trimis câteva cereri pe Couchsurfing. Una dintre ele la un tip care spunea că stă foarte aproape de casa în care s-au filmat scenele din „Eat, Pray, Love”, cu Julia Roberts. Pe mine nu m-a dat pe spate filmul, dar Ioanei i-a plăcut și am vrut sa îi fac o surpriză. Din păcate nu am primit nici un raspuns de la baiatul acela, ci de la o tipă bule.
Batik – metoda tradițională indoneziană de vopsire a țesăturilor
Am aflat de la un cubanez care stătea în același hotel cu noi, că foarte aproape, tot în zona Prawirotaman din Yogyakarta, există o fabrică de batik, care se poate vizita. În schimbul a 5$/pers., am vizitat și noi această făbricuță. Ne ușurasem deja de sume frumoase la Prambanan și Borobudur, așa că ce mai contau 10$, într-un loc în care măcar am interacționat cu muncitorii și am învățat despre tehnica de vopsire cu ceară a țesăturilor.
Detensionare și cultură în Yogyakarta
Am călătorit toată noaptea cu trenul din Bandung. Lăsam în urmă mii de luminițe, unele aproape, altele mai îndepărtate, pe măsură ce ne apropiam de Yogyakarta. Ne părea rău că mergeam cu trenul de noapte și că nu vedeam mai nimic. Aerul condiționat sufla puternic și chiar dacă ne-am înghesuit pe banchetele înguste și incomode, la un moment dat a fost nevoie să ne îmbrăcăm. La fiecare stație urcau vânzători ambulanți care își anunțau marfa zgomotos: cafea, ceai, alune, supă instant sau alte preparate. Până la 5 dimineață, când trenul a ajuns în gara din Yogyakarta, acumulasem multă oboseală. Aveam doar într-un mesaj pe telefon, indicațiile de a ajunge la o gazdă, de care am aflat abia pe tren, în noaptea aceea.