Sibolga e mai puțin conservator decât orașele prin care am trecut în zilele anteriaore. Populația e 50% islamică, 50% creștină, localnicii sunt un amestec de batak și minangkabau, iar limba vorbită e un dialect minangkabau. La intrarea în oraș, pe mare, în larg, se puteau vedea bărci de pescuit, dar lumina era deja prea slabă ca să mai pot face fotografii.
După aproape 6 luni prin Indonezia, am epuizat bugetul propus pentru 2-3 luni și ne pregăteam de mers spre casă. Ne-am luat adio de la familia lui Gunawan dimineața devreme pentru că ei urmau să meargă la muncă și respectiv la școală. Rucsacul golit de tricouri lăsate amintire la cei de la baza de scufundări din Gili Air, era gata împachetat cu câteva haine subțiri, sarong-uri, haine groase pentru cele câteva zile pe care urma să le petrecem în Paris (era noiembrie, deci trebuia să avem și ceva haine mai groase), diverse cadouri primite, suveniruri, țigări cu cuișoare, câteva lanțuri cu perle, scoici și corali uscați culeși de noi de pe malul mării, condimente și alte câteva mici obiecte care ne aduceau aminte de locurile prin care am umblat.
