Reluând povestea de unde am lăsat-o, adormisem pe ploaie. De fapt, adormisem în timp ce îmi puneam pe hârtie întâmplarile din ziua respectivă. Dimineață cerul era în continuare înnorat, iar în curtea din fața casei, apa băltea după ploaie. Din când în când mai trecea câte un scuter pe stradă. Ascunși, de sub acoperișul unei locuințe de pe partea cealaltă a drumului, mă urmăreau din când în când câțiva oameni.
Am pornit devreme spre Krui. M-am încurcat cu direcțiile și am pierdut o ora prin oraș. La începutul zilei era destul de răcoare și cerul era înnorat, dar după vreo oră de mers, a ieșit soarele și am scăpat totuși neplouat. Tocmai când simțeam nevoia de pauză, am surprins un alai de nuntă, într-un sat de pe drum. Am oprit să fac câteva fotografii. M-au invitat la masă, dar am refuzat politicos. Nu îmi era foame, dar încercam să ajung cât mai repede la destinație, mai ales că plănuisem o oprire la Cascada Way Lalaan, undeva la mijlocul distanței.
:: EPISODUL ANTERIOR ::
I-am dat prea mult credit doamnei cu care ne-am intersectat în ziua anterioară, cea care ne-e condus până lângă Manna. Dimineața, când eu încă dormeam, a întrebat-o pe Ioana dacă îi poate da niște bani, pentru familia la care stăm și pentru că ne-a ajutat cu cazarea. În momentul abordării, la Pertamini, ne-a spus de la început că putem sta gratis și oricum apucasem să îi cunosc pe bătrâni și știam că nu au pretenții de ordin material. În măsura în care am putut, am încercat să întoarcem gestul cumpărând niște dulciuri pentru copiii din casă, la scurt timp după ce le-am călcat pragul și cu asta am considerat că suntem chit.
:: EPISODUL ANTERIOR ::
Înainte de masă, am mers la un service unde am făcut un schimb de ulei, iar apoi mi-am pus un cauciuc tubeless și pe roata din spate, ca să fim acoperiți împotriva pericolelor ascuțite de pe carosabil. Am umplut cauciucul din spate cu silicon, ca în caz de înțepătură să nu se dezumfle roata. Înainte de plecare ne-a abordat un domn (nene), pe nume Anton. Ne văzuse ieri la un restaurant unde am mâncat, înainte să găsim locul de cazare. Dintr-o coincidență banală (ca orice coincidență, de altfel), în timp ce căutam cauciucul am ajuns tocmai la el în magazin. Ne-a invitat la el acasă, dar am fost nevoiți să îl refuzăm pentru că trebuia să ne continuăm drumul spre Jawa.
:: EPISODUL ANTERIOR ::
La 6:32 dimineață am ieșit din curtea motelului călare pe Furia Verde, deci am fost foarte matinali. În scurt timp peisajul a fost dominat de plantații de palmieri (kelapa sawit). Nu cocotieri, ci palmieri, din aceia pentru obținerea uleiului de palmier. Pe la jumătatea zilei eram deja plictisiți de monotonia drumului. Drumul nu era chiar pe litoral așa cum arătau hărțile ci se împădurea între palmieri, uneori pentru câteva ore. Doar dacă urca pe un câte un vârf de deal și aveam noroc să se vadă ceva printre copaci, puteam întrezări munții din depărtare.
