Mai multă lume îmi arătase fotografii cu această cascadă, dar am avut ocazia să o vizitez abia spre sfârșitul șederii în Sumatra. Ca și cu alte ocazii, ne-am organizat o mână de oameni, iar într-o minunată zi de joi, ne-am pornit cu scuterele spre locație. În drumul spre Bukittinggi, imediat după este bifurcația cu drumul principal spre Pariaman (simpang ikan, sau intersecția cu pește, de la o statuie ce reprezintă un fel de pește-spadă mai supărat), spre dreapta, am mers pe un drum secundar prin Loeboekaloeng (sau Lubukalung), până la parcarea de unde începea traseul pe jos.
Tag Archives: carare
Cascada Sarasah din Sumatra de Vest
Eram în jungla de lângă campus, când niște prieteni ne-au propus să mergem în ziua următoare, la cascada Sarasah (care înseamnă de fapt, cascadă în limba Minangkabau), aproape de Padang. Deși eram focusați pe pregătirile de plecare, pentru că urma să întreprindem o călătorie mai lungă spre locuri mai îndepărtate din Indonezia, am acceptat invitația. Era vorba de o parte din gașca cu care am fost la Kapo-Kapo, pe insula Cubadak, în urmă cu o săptămână.
Cea mai frumoasă cascadă – Air Terjun Tiga Tingkat
Unul dintre motivele pentru care am venit în Sumatra este caracterul neexplorat al insulei. Brațele lungi ale industiei turistice au ajuns recent pe această insulă. Astfel, poți găsi multe locuri neumbalte, dar în același timp, informațiile despre acestea sunt greu de aflat. Vorbind cu băieții de la MAPALA (un fel de asociație studențească, prezentă în aproape toate universitățile din Indonezia, care adună tineri iubitori ai naturii și călătoriilor), ne-am dat seama că pentru a afla locurile neatinse pe care le căutăm, e nevoie să stăm aproape de ei, mai ales la sfarșit de săptămână.