Plecând din Padang, am urcat spre Sitinjau Lawik, acel punct panoramic despre care am mai amintit aici, în direcția Kabupaten (sub-provincia) Solok. Drumul se bifurcă apoi. Spre stânga se merge spre Lacul Singarak, pe unde am mai fost în trecere, iar la dreapta spre Sud, spre cele două lacuri și respectiv vulcanul Kerinci (3805m). Eram singur, deci aveam tot timpul din lume să opresc și să fotografiez tot ce îmi doream.
Știam că prima parte a drumului urma să fie nasoală, cel puțin până la șoseaua principală din Putri Hijau (Seblat), așa că m-am trezit devreme să îmi beau cafeau în tihnă. Dacă am ocazia, prefer să stau mai mult la prima cafea, chiar dacă se întâmplă să o beau singur, ca să îmi umplu sau să îmi golesc mintea de gânduri. După ce am văzut elefanții sumatrezi, direcția era clară, anume spre Padang. Mai aveam două zile.
În Indonezia, doar 8 obiective sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Ca sa vă faceți o idee despre ce înseamnă asta, în Romania, care e de aproape 8 ori mai mică, sunt 7 obiective. Pe de-o parte e trist, pentru că această stare de fapt reflectă atenția redusă a statului Indonezian față de patrimoniul cultural și natural de pe teritoriul său, iar pe de altă parte, dacă ajungeți în vacanță în Bali, iată un motiv în plus să mergeți la culturile sau terasele de orez de la Jatiluwih.
Într-un mesaj de la gazda noastră din Bandung aveam indicațiile cum să ajungem la locul unde urma să stăm câteva zile. Se înnoptase deja așa că ne grăbeam să ajungem cît mai repede. Nu vedeam nici o diferență față de Jakarta: aceeași densitate pe centimetru patrat, praf, sute de scutere, trafic infernal, angkot-uri, autobuze, camioane și pietoni care treceau strada, la limita accidentului.