9 Iunie: Ketambe – Takengon
Drumul din Ketambe spre Blagkejeren (aproximativ 75km) e pitoresc și m-a obligat să opresc de mai multe ori pentru fotografii. Era rupt de alunecări de tereni în mai multe locuri, dar se poate trece destul de ușor. Așa se întâmplă când se taie pădurea. Terenul e mult mai instabil, iar la clima din Indonezia, din cauza ploilor frecvente, deși natura se regenerează mai rapid, alunecările de teren sunt la ordinea zilei.
6 Iunie: Parapat – Berastagi
Am plecat relativ devreme de la Liberta Homestay. Mă înmuiasem prea tare și în cele 5 zile petrecute acolo, m-am dezobișnuit de trezirea cu alarmă. În Tomoc, la îmbarcare, era forfotă. Mașinile îmbarcate stăteua înghesuite ca sardelele. Unii șoferi nu opreau motorul după îmbarcare, ca să le meargă AC-ul în mașină, deși afară era răcoare. Vânzătoarele de nimicuri se împingeau printre călători. Pentru 1000 de rupii de la călătorii plictisiți, niște copii din sat săreau în apă de pe balustrada vaporașului – o formă de divertisment pe care nu o înțeleg decât din punctul de vedere al copiilor. Scaunele erau rupte, mizerie peste tot, praf, noxe, iar plecarea bărcii a fost întârziată.
După aproape un an de stat în Indonezia prin Bursa Darmasiswa, a venit vremea pregătirilor pentru plecare. Festivitatea de încheiere pentru generația 2014-2015 a avut loc tocmai în Sumatra de Vest și a fost organizată de UNAND (universitatea la care studiam eu) și ISI Padang-Panjang (sau Institutul de Arte, din Padang-Panjang).
Ne-am decis să întreprindem o mică excursie la Lacul (Danau) Batur, din Bali și am ales să mergem în timpul săptămânii ca să fie mai aerisit. Eram oricum în afara sezonului de vârf așa că nicăieri nu era aglomerație. Ne-am luat cu noi un rucsac mic, câteva haine, printre care și haine mai groase, ne-am urcat pe scuter și am pornit spre lac. Drumul cel mai cunoscut este din Ubud sau Gianyar, spre Penelokan, pe marginea craterului Muntelui (Gunung) Batur. Tocmai pe acest motiv, noi am ales drumul care urcă din Klungkung, mai spre Est.
Despre insula Gili Air din Indonezia, am mai vorbit acum un an, când am stat 3 luni și am făcut un curs de scufundări. Situată aproape de Lombok, împreună cu Gili Meno și Gili Trawangan au devenit una dintre cele mai căutate destinații turistice din Indonezia.
:: EPISODUL ANTERIOR ::
Primul lucru pe care l-am făcut dimineață a fost să schimbăm abordarea problemei: în loc de 250-300km, ne-am propus să facem zilnic 200-250km, iar dacă suntem foarte obosiți, să facem câte o pauză de o zi, în care să apucăm să ne odihnim. Două ore mai târziu, am ajuns în Kota Bengkulu. Nu ne-am grăbit pentru că era zi de odihnă, conform noului plan. Ne-am propus să ne relaxăm, să căutăm un loc cât de cât decent, unde să avem semnal pentru internetul pe mobil, să putem să dăm de veste celor interesați, că suntem întregi. Ne-am învârtit de câteva ori prin centrul orașului până am găsit un hotel aproape abandonat (Hotel Pantai Panjang). Pentru aproximativ 10$/noapte, am găsit o căsută de lemn ce stătea să cadă pe noi, dar cu personalitate.
Am luat trenul spre București, de unde am zburat cu Wizz Air spre Dubai. Afară din aeroport, căldura ne-a lovit ca din cuptor, chiar dacă se însera. Pe drumul dintre aeroportul pe care am aterizat și aeroportul internațional, de unde trebuia să ne îmbarcăm spre Jakarta, a doua zi dimineață, aproape că ne-am topit. Nu plănuiam să dormim la hotel, dar aveam nevoie măcar de un duș li câteva ore de somn. Ioana a cătuat o cazare decentă la una din agențiile din aeroport și pentru aproximativ 70Euro am rezervat o cameră cu mic dejun și transport inclus de la și spre aeroport. Acesta e începutul unei călătorii de cel puțin un an, în Indonezia.
3. Abundență de turiști în Kuta și maimuțele de la Templul Uluwatu
25 iunie – Ne-am luat adio de la Lili, am încărcat din nou scuterul și am pornit spre Kuta. Am reușit să mă încalț cu o amendă, după ce am trecut pe roșu la o intersecție. De cele mai multe ori semaforul e doar un obiect de decor, mai ales pentru scutere și motociclete, dar înca nu ne bronzasem suficient de tare încât să fim confundați cu localnicii, deci am fost observați de un polițist care ne-a urmărit cu motocicleta.
Am călătorit toată noaptea cu trenul din Bandung. Lăsam în urmă mii de luminițe, unele aproape, altele mai îndepărtate, pe măsură ce ne apropiam de Yogyakarta. Ne părea rău că mergeam cu trenul de noapte și că nu vedeam mai nimic. Aerul condiționat sufla puternic și chiar dacă ne-am înghesuit pe banchetele înguste și incomode, la un moment dat a fost nevoie să ne îmbrăcăm. La fiecare stație urcau vânzători ambulanți care își anunțau marfa zgomotos: cafea, ceai, alune, supă instant sau alte preparate. Până la 5 dimineață, când trenul a ajuns în gara din Yogyakarta, acumulasem multă oboseală. Aveam doar într-un mesaj pe telefon, indicațiile de a ajunge la o gazdă, de care am aflat abia pe tren, în noaptea aceea.
Un prieten m-a întrebat recent cum ar fi mai bine sa facă. Să meargă în Grecia cu mașina sau cu avionul? Știa că am fost cu mașina câte 2 sau 3 săptămâni în mai multe locuri din Europa, inclusiv în Grecia. Mersul cu mașina în excursie, reprezintă o succesiune de factori pro și contra:
Shashin Error:
No photos found for specified shortcode