Plimbare la vulcanul Bromo și într-un sat liniștit, la o oră de Probolinggo

Ne era puțin groază de drum, dar am ales să mergem în timpul zilei în speranța că nu va mai fi așa de obositor. Într-o conversație pe Couchsurfing, un baiat care studia în

Continue reading

Batik – metoda tradițională indoneziană de vopsire a țesăturilor

Am aflat de la un cubanez care stătea în același hotel cu noi, că foarte aproape, tot în zona Prawirotaman din Yogyakarta, există o fabrică de batik, care se poate vizita. În schimbul a 5$/pers., am vizitat și noi această făbricuță. Ne ușurasem deja de sume frumoase la Prambanan și Borobudur, așa că ce mai contau 10$, într-un loc în care măcar am interacționat cu muncitorii și am învățat despre tehnica de vopsire cu ceară a țesăturilor.

Continue reading

Hinduism la Prambanan și budism la Borobudur

Aproape orice circuit turistic prin Jawa, cuprinde o vizită la templul Prambanan și o vizită la templul Borobudur. Primul este hindus, iar al doilea este budist. Fiind în Yogyakarta, ne-am spus că nu putem veni în Indonezia fără să le vizităm. Ar fi ca și cum am fi mers în Atena, fără să vizităm Acropolele. De la agențiile de turism din Prawirotaman, puteam alege orice tip de vizitare a templelor (transport simplu cu autobusul, transport cu autocar cu aer condiționat, transport cu taxi-ul, transport cu ghid, transport cu taxa de intrare la temple inclusă, vizită la răsărit, vizită la apus sau orice alta variantă). Noi aveam scuterul deja închiriat, oricum ne doream să ne plimbăm pe cont propriu, să nu depindem de un program prestabilit sau alte persoane, deci planul nostru era să mergm în momentul în care pe Ioana nu o mai durea așa tare umărul. Nu aveam nici dispoziția morală și nici nu ne puteam orienta atât de bine încât să încercăm să le vedem pe ambele într-o singură zi.

Continue reading

Detensionare și cultură în Yogyakarta

Am călătorit toată noaptea cu trenul din Bandung. Lăsam în urmă mii de luminițe, unele aproape, altele mai îndepărtate, pe măsură ce ne apropiam de Yogyakarta. Ne părea rău că mergeam cu trenul de noapte și că nu vedeam mai nimic. Aerul condiționat sufla puternic și chiar dacă ne-am înghesuit pe banchetele înguste și incomode, la un moment dat a fost nevoie să ne îmbrăcăm. La fiecare stație urcau vânzători ambulanți care își anunțau marfa zgomotos: cafea, ceai, alune, supă instant sau alte preparate. Până la 5 dimineață, când trenul a ajuns în gara din Yogyakarta, acumulasem multă oboseală. Aveam doar într-un mesaj pe telefon, indicațiile de a ajunge la o gazdă, de care am aflat abia pe tren, în noaptea aceea.

Continue reading