Fosta Iugoslavie și Grecia – septembrie 2011 (a 2-a parte: Muntenegru)

Continuarea de aici

Muntenegru

Candva, spre seară, am trecut granița din Serbia și abia pe la miezul nopții am gasit camera din Parcul Național Durmitor. După vegetația alpină mi-am dat seama că urcasem într-o zonă unde noaptea parea foarte asemănătoare cu noaptea pe platoul Padiș, dar cu drum asfaltat. Cabana era mai veche, dar din câte am observat, toate camerele erau utilate cu accesorii pentru bucătărie (chiuveta metalică, plită electrică, farfurii, tacâmuri), idee care m-ar bucura să o regăsesc și la noi la cabanele de la munte. Orășelul sau stațiunea Zabljak e situată la o altitudine de 1500 de metri, la intrare în parcul național, în apropiere de Crno Jezero (Lacul Negru), care numai negru nu era. Apa din lac era azurie, ca într-o mare tropicala, cu siguranță de la depunerile calcaroase de pe fund, stâncile șlefuite probabil de ghețari în trecut, ieșeau dintre brazi, completând peisajul în plan secund. Dimineață când am mers noi la lac, lumina străpungea norii și oferea privitorului schimbări de culori de la un minut la altul.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Continue reading