Detensionare și cultură în Yogyakarta

Am călătorit toată noaptea cu trenul din Bandung. Lăsam în urmă mii de luminițe, unele aproape, altele mai îndepărtate, pe măsură ce ne apropiam de Yogyakarta. Ne părea rău că mergeam cu trenul de noapte și că nu vedeam mai nimic. Aerul condiționat sufla puternic și chiar dacă ne-am înghesuit pe banchetele înguste și incomode, la un moment dat a fost nevoie să ne îmbrăcăm. La fiecare stație urcau vânzători ambulanți care își anunțau marfa zgomotos: cafea, ceai, alune, supă instant sau alte preparate. Până la 5 dimineață, când trenul a ajuns în gara din Yogyakarta, acumulasem multă oboseală. Aveam doar într-un mesaj pe telefon, indicațiile de a ajunge la o gazdă, de care am aflat abia pe tren, în noaptea aceea.

Continue reading

5 zile în, și în jurul Bandungului

Într-un mesaj de la gazda noastră din Bandung aveam indicațiile cum să ajungem la locul unde urma să stăm câteva zile. Se înnoptase deja așa că ne grăbeam să ajungem cît mai repede. Nu vedeam nici o diferență față de Jakarta: aceeași densitate pe centimetru patrat, praf, sute de scutere, trafic infernal, angkot-uri, autobuze, camioane și pietoni care treceau strada, la limita accidentului.

Continue reading

Jakarta – primul contact cu Indonezia

Avionul a aterizat de la Singapore pe la ora 12. Primul lucru pe care a trebuit să îl facem după debarcare a fost să stăm la o coadă care avansa foarte greu, pentru a primi ștampila în pașaport. Apoi ne-am recuperat bagajele, după care am ieșit să ne întâlnim cu Sisca, o fată cu care am discutat în prealabil pe internet și care s-a oferit să ne ajute cu cazarea în zona capitalei.

Continue reading

Singapore, 3 ore în aeroportul Changi

Zborul de la Milano la Singapore era de vreo 11 ore. Eram odihniți la plecare așa că pe avion ne-am ocupat timpul cu filme, mâncare și alte forme de divertisment asigurate de Singapore Airlines. Mai bine dormeam pentru că ne-a prins somnul cu puțin timp înainte de aterizare. La coborâre am urmărit niște fulgere, undeva în larg față de oraș și multitudinea de vapoare de toate dimensiunile, care roia spre portul din Singapore.

Continue reading

Snowboard în Austria și shopping în Deva – februarie 2013

Am rezeravat locurile la un hostel din Salzburg după o discuție cu prietenii la o cafea, cam cu o lună înainte de pleacare. 7 oameni în 2 mașini, dintre care mașina noatră, un Opel Corsa mai vechi, dar care încă mai are mulți kilometri de realizat înainte de pensie.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Continue reading

O zi in Bergamo, Italia

S-a ivit o oportunitate să merg până în Italia. Adică, am mers cu avionul dus-întors să duc un cățel pentru cineva care îl ținuse la noi în pensiune. Câinele nu poate zbura ca și colet așa că a avut nevoie de un însoțitor de zbor și aici am intrat eu în joc. Trebuia să merg până la Milano (Tarom și Alitalia), să mă întâlnesc cu persoana de legatură, să îmi caut cazare in Bergamo, iar a doua zi să mă întorc acasă (Wizz Air). Cam ca o misiune din filme cu Chuck Norris, sau alege tu un alt actor – intri, lași pachetul și pleci. Am ales să accept misiunea ca să mai ies puțin din cotidian.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Continue reading

Oradea – februarie 2011

Protagonisti in ordine alfabetica: Adi, Andreea, Cristi, Iulia, Jolt (corect scris: Zsolt), Lucia, Mircea, Tudor, Vasi (+Doris) si cu mine.

Am plecat sambata dimineata (culmea, m-am putut trezi desi am iesit in oras in seara precedenta), in ideea de a petrece 2 zile in afara Clujului, cu buget redus. Adica fara ski, snowboard, inchiriat de yachturi, casinouri, sampanii scumpe, petreceri cu VIP-urile, avioane private, shopping in Dubai, cum as fi facut de obicei in februarie. Deja la primul popas, dupa ce am vazut ca nu au păjâtulăă, mi s-a legat o bere de mana. Imi place berea! E o bautura buna care nu cere tratament nobil ca vinul, care pe langa faptul ca te trimite repede si des la toaleta, are si alte puteri magice precum: e efervescenta, se bea in cantitati mari, nu da dureri de cap daca este bauta cu cap, se asorteaza cu multe feluri de mancare dar si tine de foame.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Continue reading