Culturi de ceai și două lacuri gemene (Lacul Dibawah și Lacul Diatas)

Plecând din Padang, am urcat spre Sitinjau Lawik, acel punct panoramic despre care am mai amintit aici, în direcția Kabupaten (sub-provincia) Solok. Drumul se bifurcă apoi. Spre stânga se merge spre Lacul Singarak, pe unde am mai fost în trecere, iar la dreapta spre Sud, spre cele două lacuri și respectiv vulcanul Kerinci (3805m). Eram singur, deci aveam tot timpul din lume să opresc și să fotografiez tot ce îmi doream.

Continue reading

4 zile pe drumuri în Sumatra: din Bandar Lampung în Seblat, Bengkulu – 700km

Am pornit devreme spre Krui. M-am încurcat cu direcțiile și am pierdut o ora prin oraș. La începutul zilei era destul de răcoare și cerul era înnorat, dar după vreo oră de mers, a ieșit soarele și am scăpat totuși neplouat. Tocmai când simțeam nevoia de pauză, am surprins un alai de nuntă, într-un sat de pe drum. Am oprit să fac câteva fotografii. M-au invitat la masă, dar am refuzat politicos. Nu îmi era foame, dar încercam să ajung cât mai repede la destinație, mai ales că plănuisem o oprire la Cascada Way Lalaan, undeva la mijlocul distanței.

Continue reading

Excursie prin craterul unui vulcan, în jurul Lacului Batur din Bali

Ne-am decis să întreprindem o mică excursie la Lacul (Danau) Batur, din Bali și am ales să mergem în timpul săptămânii ca să fie mai aerisit. Eram oricum în afara sezonului de vârf așa că nicăieri nu era aglomerație. Ne-am luat cu noi un rucsac mic, câteva haine, printre care și haine mai groase, ne-am urcat pe scuter și am pornit spre lac. Drumul cel mai cunoscut este din Ubud sau Gianyar, spre Penelokan, pe marginea craterului Muntelui (Gunung) Batur. Tocmai pe acest motiv, noi am ales drumul care urcă din Klungkung, mai spre Est.

Continue reading

Culturi sau terase de orez la Jatiluwih – Bali

În Indonezia, doar 8 obiective sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Ca sa vă faceți o idee despre ce înseamnă asta, în Romania, care e de aproape 8 ori mai mică, sunt 7 obiective. Pe de-o parte e trist, pentru că această stare de fapt reflectă atenția redusă a statului Indonezian față de patrimoniul cultural și natural de pe teritoriul său, iar pe de altă parte, dacă ajungeți în vacanță în Bali, iată un motiv în plus să mergeți la culturile sau terasele de orez de la Jatiluwih.

Continue reading

Escală de 5 zile în Italia – Lacul Como şi Milano

Puteam să legăm și mai repede zborul spre Indonezia (Milano – Jakarta, în 27 Mai 2013), dar înainte ne-am decis că înainte de a ajunge în Asia, nu ne-ar strica o mini-vacanță de cîteva zile în Italia. Am ajuns destul de târziu la gazda noastră din Lecco, din cauza unei greșeli (greșala mea) de organizare. De la aeroportul din Bergamo am luat trenul spre Milano și abia apoi spre Lecco, în loc să mergem la gara din Bergamo, de unde am fi avut tren direct spre destinație. Cel puțin, am aruncat o privire în gara Milano Centrale, o clădire al cărei hol principal parcă e desprins din filme SF vechi. Dacă aș fi avut obiectiv superangular sigur reușeam să fac niște fotografii mai reușite. Marcel ne-a iertat că am ajuns aproape de miezul nopții, a venit după noi la gara din Lecco și nu am stat mult la povești înainte să ne punem la somn, pe la 12:30 noaptea.

Continue reading

Efecte foto

M-am entuziasmat ieri când am dat peste un site care aplică efect “tilt shift” fotografiilor upload-ate. Cu alte cuvinte, mă scutește de mult timp petrecut în Photoshop,  unde sunt începător, sau mă scutește de achiziționarea unui obiectiv ce mi-a plăcut înca de prima oară când am văzut fotografii realizate cu această tehnică.

Continue reading