9 Iunie: Ketambe – Takengon
Drumul din Ketambe spre Blagkejeren (aproximativ 75km) e pitoresc și m-a obligat să opresc de mai multe ori pentru fotografii. Era rupt de alunecări de tereni în mai multe locuri, dar se poate trece destul de ușor. Așa se întâmplă când se taie pădurea. Terenul e mult mai instabil, iar la clima din Indonezia, din cauza ploilor frecvente, deși natura se regenerează mai rapid, alunecările de teren sunt la ordinea zilei.
6 Iunie: Parapat – Berastagi
Am plecat relativ devreme de la Liberta Homestay. Mă înmuiasem prea tare și în cele 5 zile petrecute acolo, m-am dezobișnuit de trezirea cu alarmă. În Tomoc, la îmbarcare, era forfotă. Mașinile îmbarcate stăteua înghesuite ca sardelele. Unii șoferi nu opreau motorul după îmbarcare, ca să le meargă AC-ul în mașină, deși afară era răcoare. Vânzătoarele de nimicuri se împingeau printre călători. Pentru 1000 de rupii de la călătorii plictisiți, niște copii din sat săreau în apă de pe balustrada vaporașului – o formă de divertisment pe care nu o înțeleg decât din punctul de vedere al copiilor. Scaunele erau rupte, mizerie peste tot, praf, noxe, iar plecarea bărcii a fost întârziată.
Plouase în munți, iar seara, când am ajuns în Bukittinggi, ne-am căutat rapid o cazare unde am putut negocia destul de mult prețul. Orașul se poate vizita rapid. În afară de piața și parcul din jurul orologiului (Jam Gadang) mai sunt niște tuneluri japoneze de pe vremea Celui de-al 2-lea Război Mondial. Orice indonezian ți-ar recomanda să vezi orologiul, probabil pentru însemnătatea lui istorico-culturală, nu pentru altceva. A fost construit în 1926, în timpul colonizării olandeze, fiind un cadou din partea reginei pentru cel mai înalt funcționar al orașului. După dobândirea independenței (1945), cocoșul din vârful turnului a fost înlocuit cu un acoperiș tradițional Minangkabau (populația indigenă din Sumatra de Vest). Astăzi, parcul e loc de întâlnire pentru localnici și turiști deopotrivă.
Am pornit singur, înapoi din Bali spre Padang, pe jos, parasit de nevastă, cu copilul dat în adopție, fără carduri, îndatorat la străini și cu haine împrumutate… Glumesc! Singurul adevăr este că am pornit singur, deoarece drumul de 7 zile pe scuter, din luna Decembrie, din Padang în Jakarta, nu a fost ușor pentru Ioana. Ea urma să vină cu avionul aproape 2 săptămâni mai târziu. Aveam un termen limită, mai lung decât data trecută. Din Bali am zburat în Jakarta ca să îmi recuperez scuterul, iar în ziua următoare am pornit pe aceeași rută pe care venisem. Erau câteva lucruri care mi-au scăpat, sau locuri în care îmi doream să stau mai mult, iar scuterul a fost pretextul.
Despre Denpasar, capitala sau orașul-reședință a insulei Bali am mai scris aici, dar revin cu câteva completări. Când am ajuns a 3-a oară și ne-am decis să stăm o lună, ne-am găsit o garsonieră/casă (kos) drăguță, mobilată, cu terasă, baie și bucătărie, utilată cu aragaz, dulap pentru haine pat și ventilator. Aveam inclusiv frigider, care este un lux în Indonezia și o pisică vorbăreață. Kos-ul făcea parte dintr-un grup de clădiri, într-o curte plină de plante, de care avea grijă proprietarul. Avea doi iepuri pe care îi lăsa liberi prin curte. Recent, pe unul dintre ei, l-au omorât câinii din vecini.
În aceast articol vom vorbi despre 2 lucruri importante într-o călătorie în Indonezia: Primul sunt opțiunile de transport din Bali spre insulele Gili (Gili Air, Gili Meno, Gili Trawangan). Al doilea este cum cauți cazare în Gili Air. Informațiile sunt valabile pentre celelalte insule Gili, dar și pentru restul Indoneziei.
Știam de acum un an cum este în insula Gili Air (Insula Paradis, după cum o numește lumea). E unul dintre cele câteva locuri din Indonezia pe care le-am vizitat și în care ne doream să ne întoarcem. Din Denpasar, orașul-capitală a insulei Bali, am format un grup de 4 persoane. Cu 3 zile înainte de Crăciun, am pornit spre micuța insulă exotică, unde urma să ne petrecem o lună.
Ne-am întors în Bali după după 1 an și jumătate, de data asta, pe un traseu început din Sumatra și având ca punct terminus Gili Air. Eram sceptic și nu mă așteptam la foarte multe, mai ales că de data trecută am rămas cu un gust neutru, între dulce și amar. Aveam câțiva prieteni pe insulă, deci am cerut mai multe sfaturi despre noi atracții turistice ce ne-au scăpat în excursia anterioară.
:: EPISODUL ANTERIOR ::
I-am dat prea mult credit doamnei cu care ne-am intersectat în ziua anterioară, cea care ne-e condus până lângă Manna. Dimineața, când eu încă dormeam, a întrebat-o pe Ioana dacă îi poate da niște bani, pentru familia la care stăm și pentru că ne-a ajutat cu cazarea. În momentul abordării, la Pertamini, ne-a spus de la început că putem sta gratis și oricum apucasem să îi cunosc pe bătrâni și știam că nu au pretenții de ordin material. În măsura în care am putut, am încercat să întoarcem gestul cumpărând niște dulciuri pentru copiii din casă, la scurt timp după ce le-am călcat pragul și cu asta am considerat că suntem chit.
Nu am refuzat ocazia de a mai merge pe încă o inulă. De data asta am ales Kapo-Kapo, care este de fapt un sat mic, în partea vestică a insulei Cubadak, din Pesisir Selatan, Sumatra de Vest. Multă lume îi spune insula Kapo-Kapo, dar practic, e vorba de insula Cubadak. Am mers cu scuterul până în Mandeh, portul în care am ajuns foarte oficial, cu alai, acum o lună și ceva. Vremea nu a fost cu noi, dar nu ne-a speriat ploaia. Am fost uzi din cap până în picioare când am ajuns în port. Unul dintre băieți vorbise înainte cu cineva care să ne ducă cu barca. Pentru că s-a scumpit recent benzina, prețul bărcii mari era de aproximativ 70$, dus-întors. Cu cât am fi fost mai 
Am împrumutat un cort de la o cunoștință de-aici. Ne-am înscris la una din propunerile unui grup de noi prieteni de la Padang Backpacker Community, anume să mergem pe insula Pasumpahan, pentru două zile. Din Padang, am mers cu scuterul până în Sungai Pisang, un mic sat de pescari, 35km la Sud de Padang. Odată ce am ieșit din drumul principal, după Bungus la dreapta, am spus adio asfaltului. Ultimii 5km, înainte de a ajunge în sat au fost chiar dificili, cu gropi sau șanțuri mari și urcări și coborâri abrupte. N-aș vrea să ajungem acolo pe ploaie.
