Bob, soțul proprietarei grădiniței la care preadam engleză când nu aveam cursuri la facultate, deține sau concesionase o insulă, unde am fost invitat la un sfârșit de săptămână. Ne-am întâlnit dimineață devreme, lângă podul Siti Nurbaya, de unde urma să mergem cu barca. Nu știam la început despre ce insulă era vorba, dar pe măsură ce ne apropiam, mi-am dat seama că era vorba de insula Sinyaru, sau Bob’s Island, după cum îmi ziceau ei, în glumă.
În a doua jumătate a anului în care am stat în Sumatra, aproape în fiecare sfârșit de săptămână pe undeva și încercam să nu ratez nici o ocazie. Un bun prieten organiza o excursie cu cortul pe o plajă din apropiere de Insula Pasumpahan, deci ne-am înhăitat și noi.
Ne-am întors în Bali după după 1 an și jumătate, de data asta, pe un traseu început din Sumatra și având ca punct terminus Gili Air. Eram sceptic și nu mă așteptam la foarte multe, mai ales că de data trecută am rămas cu un gust neutru, între dulce și amar. Aveam câțiva prieteni pe insulă, deci am cerut mai multe sfaturi despre noi atracții turistice ce ne-au scăpat în excursia anterioară.
Mandeh Joy Sailing trebuia sa fie un eveniment prin care autoritățile indoneziene și membri ai mediului de afaceri local și reporteri se întâlnesc și discută despre potențialul turistic al insulelor de la Sud de Padang, din sub-provincia (kabupaten) Pesisir Selatan. Noi nu am fost invitați pe criterii profesionale, ci pe criterii vizuale. La evenimentele indoneziene, precum nunți sau alte festivități, dă bine să inviți bule (oameni albi). Cu alte cuvinte, se vede că te descurci dacă ai bule printre oaspeți.
