Fosta Iugoslavie și Grecia – septembrie 2011 (a 2-a parte: Muntenegru)

Continuarea de aici

Muntenegru

Candva, spre seară, am trecut granița din Serbia și abia pe la miezul nopții am gasit camera din Parcul Național Durmitor. După vegetația alpină mi-am dat seama că urcasem într-o zonă unde noaptea parea foarte asemănătoare cu noaptea pe platoul Padiș, dar cu drum asfaltat. Cabana era mai veche, dar din câte am observat, toate camerele erau utilate cu accesorii pentru bucătărie (chiuveta metalică, plită electrică, farfurii, tacâmuri), idee care m-ar bucura să o regăsesc și la noi la cabanele de la munte. Orășelul sau stațiunea Zabljak e situată la o altitudine de 1500 de metri, la intrare în parcul național, în apropiere de Crno Jezero (Lacul Negru), care numai negru nu era. Apa din lac era azurie, ca într-o mare tropicala, cu siguranță de la depunerile calcaroase de pe fund, stâncile șlefuite probabil de ghețari în trecut, ieșeau dintre brazi, completând peisajul în plan secund. Dimineață când am mers noi la lac, lumina străpungea norii și oferea privitorului schimbări de culori de la un minut la altul.

Continue reading

Fosta Iugoslavie și Grecia – prima parte: Serbia

Excursia: 16 zile, 4700km, 5 capitale, 5 parcuri naturale, 3 canioane, 1 insulă

Deja e mai bine de o jumatate de an de cand am fost în excursia despre care urmează să citiți. Timpul trece parcă tot mai repede, mă iau cu alte probleme mai puțin importante, și tot pe ultimul loc pun lucrurile pe care ar trebui să le pun pe primul. Scriind despre timp, realizez că am deja 30 de primăveri și mi-e dor de o nouă excursie. În fine, lăsând introspecția inutilă de duminică dimineața la o parte, să o luăm pe etape:

Continue reading

Road trip prin Munții Mehedinți – iulie 2011

Ca să nu încep pesimist și acest articol și pentru că am forțe proaspete nemaiscriind de atâta vreme, menționez că, per ansamblu, orice ieșire pe care am întreprins-o, mai mult mi-a priit decât să nu îmi placă. Indiferent de vreme, anturaj, lumea întlânită, probleme, lipsuri sau surplusuri, singurul factor comun negativ este că timpul e prea scurt. Mi-am dat seama (mai demult, nu acum) că indiferent cât timp aș avea la dispoziție pentru calatorii, tot nu este de ajuns. Poate de aceea tind sa fug dintr-o parte în alta, să văd cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Poate de aceea de câțiva ani încoace concediile nici nu mi le mai petrec într-un singur loc. Și nu în ultimul rând, poate de aceea călătoresc mereu în compania altor persoane.

Shashin Error:

No photos found for specified shortcode

Continue reading

Fotografii din călătorii

Unele fotografii din ultimii ani:

Da un click pe fiecare album in parte si se vor deschide in pagini separate. Am reusit in sfarsit sa le am pe-o pagina pe toate. Adevarul e ca mi-a luat ceva timp sa ma mobilizez sa incep un blog. Aceste albume pot fi vazute si in pagina Albume Foto.

Continue reading