Sibolga e mai puțin conservator decât orașele prin care am trecut în zilele anteriaore. Populația e 50% islamică, 50% creștină, localnicii sunt un amestec de batak și minangkabau, iar limba vorbită e un dialect minangkabau. La intrarea în oraș, pe mare, în larg, se puteau vedea bărci de pescuit, dar lumina era deja prea slabă ca să mai pot face fotografii.
Plouase în munți, iar seara, când am ajuns în Bukittinggi, ne-am căutat rapid o cazare unde am putut negocia destul de mult prețul. Orașul se poate vizita rapid. În afară de piața și parcul din jurul orologiului (Jam Gadang) mai sunt niște tuneluri japoneze de pe vremea Celui de-al 2-lea Război Mondial. Orice indonezian ți-ar recomanda să vezi orologiul, probabil pentru însemnătatea lui istorico-culturală, nu pentru altceva. A fost construit în 1926, în timpul colonizării olandeze, fiind un cadou din partea reginei pentru cel mai înalt funcționar al orașului. După dobândirea independenței (1945), cocoșul din vârful turnului a fost înlocuit cu un acoperiș tradițional Minangkabau (populația indigenă din Sumatra de Vest). Astăzi, parcul e loc de întâlnire pentru localnici și turiști deopotrivă.
