Ultimele zile pe scuter, înainte de părăsirea Sumatrei

:: continuare de aici ::

Sibolga e mai puțin conservator decât orașele prin care am trecut în zilele anteriaore. Populația e 50% islamică, 50% creștină, localnicii sunt un amestec de batak și minangkabau, iar limba vorbită e un dialect minangkabau. La intrarea în oraș, pe mare, în larg, se puteau vedea bărci de pescuit, dar lumina era deja prea slabă ca să mai pot face fotografii.

Continue reading

Drumul pe coasta de Vest a provinciei Aceh

:: continuare de aici ::

17 Iunie: Banda Aceh – Meulaboh

Aveam la dispoziție 6 ore până la apus, pentru a parcurge 240km. Cu Furia Verde, în Sumatra, e mai greu decât pare. Peisajele din primii 80km, până în Lamno, mi-au luat respirația. Pe partea stângă, munții sunt împăduriți și crestați de văi răcoroase prin care râuri mai mici sau mai mariîși fac drum spre mare. Pe partea dreaptă, plajele cu nisip alb sunt largi, încadrate de stânci cu vegetație. Valuri mari se sparg aproape de mal, iar în larg mici insule răsar din apa azurie. Am orpit de mai multe ori să fac fotografii, cu riscul de a nu ajunge în Meulaboh, acolo unde mi-am propus să înnoptez.

Continue reading

Insula Weh – odihnă, scufundări, plimbări și vicii

:: continuare de aici ::

12 Iunie: Insula Weh – sosirea

Din portul Ulee Lheue, din Banda Aceh, pleacă 3 bărci pe zi, dimineața, la amiază și seara. Am ajuns între două plecări, deci am așteptat vreo 3 ore până la 13:00. Am mâncat, am băut a 3-a cafea, mi-am luat biletul (aproape 4$), după care m-am învârtit pe barcă să îmi găsesc un loc. Drumul durează vreo 2 ore și pentru că la scurt timp soarele a intrat în nori, am rămas afară pe punte, cu căștile în urechi. Agitația de pe punte m-a trezit din gândurile în care eram afundat. O echipă de delfini ne însoțea, sărind în valurile create de barcă.

Continue reading

Tărâmul Gayo: cafeaua arabica din Sumatra și birocrația din Bireuen

:: continuare de aici ::

9 Iunie: Ketambe – Takengon

Drumul din Ketambe spre Blagkejeren (aproximativ 75km) e pitoresc și m-a obligat să opresc de mai multe ori pentru fotografii. Era rupt de alunecări de tereni în mai multe locuri, dar se poate trece destul de ușor. Așa se întâmplă când se taie pădurea. Terenul e mult mai instabil, iar la clima din Indonezia, din cauza ploilor frecvente, deși natura se regenerează mai rapid, alunecările de teren sunt la ordinea zilei.

Continue reading

Urangutanii din Ketambe – un loc mai puțin comercial din Sumatra de Nord

:: continuare de aici ::

6 Iunie: Parapat – Berastagi

Am plecat relativ devreme de la Liberta Homestay. Mă înmuiasem prea tare și în cele 5 zile petrecute acolo, m-am dezobișnuit de trezirea cu alarmă. În Tomoc, la îmbarcare, era forfotă. Mașinile îmbarcate stăteua înghesuite ca sardelele. Unii șoferi nu opreau motorul după îmbarcare, ca să le meargă AC-ul în mașină, deși afară era răcoare. Vânzătoarele de nimicuri se împingeau printre călători. Pentru 1000 de rupii de la călătorii plictisiți, niște copii din sat săreau în apă de pe balustrada vaporașului – o formă de divertisment pe care nu o înțeleg decât din punctul de vedere al copiilor. Scaunele erau rupte, mizerie peste tot, praf, noxe, iar plecarea bărcii a fost întârziată.

Continue reading

Lacul Toba și etnia Batak

:: continuare de aici ::

31 Mai: Padang Sidimpuan – Balige. Un ghinion nu vine niciodată singur

Nu aveam timp de fotografii. Nici chef. Plecasem cu întârziere din cauza incidentului cu telefonul. La o benzinărie, m-am oprit să îmi schimb parolele de la conturile Yahoo, Google și Facebook. Drumul a fost mediocru pentru că oscila dintr-o extremă în alta, fie bun, fie oribil. M-am oprit să mănânc înainte de Tarutung, la 100km de la plecarea din Padang Sidimpuan. La warung aveau două feluri de preparate din porc: Babi saksang (un fel de tocană cu bucăți de carne de porc, gătită în sânge de porc, cu numeroase condimente) și Babi Panggang (felii subțiri de carne la grătar, cârnăcior și un fel de caltaboș, servite cu unul sau mai multe sosuri). Le-am gustat pe ambele, dar primul mi s-a părut extraordinar.

Continue reading

Din nou pe drumuri, visând, mai ceva ca în copilărie, dar în Sumatra

Înainte de a pleca definitiv din Sumatra, îmi doream să întreprind o excursie mai lungă. Pentru că s-a nimerit să fiu singur, mi-am plănuit doar datele plecarii și a întoarcerii, o rută aproximativă și câteva puncte de interes în care doream să ajung. Restul urmau să se rezolve din mers. Durata totală a excursiei a fost de aproape o lună, în care am parcurs 3840km. Datorită complexității nu pot restrânge toate experiențele într-o singură postare, deci dacă v-am trezit interesul vă invit de pe-acum să urmăriți blogul în continuare.


Continue reading

Culturi de ceai și două lacuri gemene (Lacul Dibawah și Lacul Diatas)

Plecând din Padang, am urcat spre Sitinjau Lawik, acel punct panoramic despre care am mai amintit aici, în direcția Kabupaten (sub-provincia) Solok. Drumul se bifurcă apoi. Spre stânga se merge spre Lacul Singarak, pe unde am mai fost în trecere, iar la dreapta spre Sud, spre cele două lacuri și respectiv vulcanul Kerinci (3805m). Eram singur, deci aveam tot timpul din lume să opresc și să fotografiez tot ce îmi doream.

Continue reading

O cascadă cu comori din Sumatra de Vest – Pancuran Tujuh (7 Trepte)

Încercând să ajungem în cât mai multe locuri, în timpul ce ne rămăsese în Sumatra, într-una din zilele fără cursuri, am plecat la Cascada Pancuran Tujuh (7 Trepte), împreună cu o mână de prieteni. E relativ aproape de orașul Padang, pe una dintre văile ce intră spre munți. Practic, mergând pe Jalan Bypass (șoseaua de centură) spre Aeroport, e a doua sau a treia ieșire spre dreapta, după drumul care duce spre Lubuk Tempurung (acel iaz la care am fost la începutul șederii). Găsiți locația pe harta cu punctele de interes din Sumatra.

Continue reading

Bukittinggi și Valea Harau, din Sumatra de Vest

Plouase în munți, iar seara, când am ajuns în Bukittinggi, ne-am căutat rapid o cazare unde am putut negocia destul de mult prețul. Orașul se poate vizita rapid. În afară de piața și parcul din jurul orologiului (Jam Gadang) mai sunt niște tuneluri japoneze de pe vremea Celui de-al 2-lea Război Mondial. Orice indonezian ți-ar recomanda să vezi orologiul, probabil pentru însemnătatea lui istorico-culturală, nu pentru altceva. A fost construit în 1926, în timpul colonizării olandeze, fiind un cadou din partea reginei pentru cel mai înalt funcționar al orașului. După dobândirea independenței (1945), cocoșul din vârful turnului a fost înlocuit cu un acoperiș tradițional Minangkabau (populația indigenă din Sumatra de Vest). Astăzi, parcul e loc de întâlnire pentru localnici și turiști deopotrivă.

Continue reading