Ce faci dacă ți se fură scuterul în Indonezia?

Închiriasem scuterul din Lovina, din nordul insulei Bali și de atunci oriunde aveam de mers, ne-a servit cu stoicism. Urma să îl predăm înainte de a pleca pe Gili Air și ne gândeam la cea mai bună strategie de a-l trimite înapoi. Ori mergeam noi într-o excursie obositoare dus-întors cu vaporul din Mataram în Bali, care ne-ar fi luat probabil vreo zi, ori ne sincronizam cu cineva care avea drum spre Bali și îl trimiteam cu ei. Până la urmă nu a mai fost nevoie să ne batem capul cu strategii de returnare pentru că ni s-a furat într-una din ieșirile la plajă, lângă Sekotong. Cu două zile înainte de predare, după ce am mâncat un pește proaspăt cu sos picant, la un warung, înainte să mergem spre casă, ne-am hotărât să mai rămânem o jumătate de oră, să facem o baie și să privim apusul soarelui în mare. Am parcat pe marginea drumului, în spatele unor boscheți, chiar lângă mal. I-am blocat ghidounul cu cheia, și ne-am așezat la cel mult 5 metri de locul unde l-am lăsat. Am intrat în apă cu masca, iar Ioana a rămas afară, la soare. În cele 10-15 minute cât am stat în apă, scuterul dispăruse.

Continue reading

Ce găsești la Sud de Matarm, pe insula Lombok, în Indonezia?

La sud de Mataram și respectiv de portul Lembar, văzusem încă de pe feribot, mai multe insule mici pe care ne doream să le vedem mai de aproape. Odată ce am trecut de port, drumul se îngustează, e mai prost întreținut, dar cel puțin traficul, e mai liniștit. Fiind zonă rurală în toată prorpria putere a cuvântului, cu case construtie din lemn și stuf, printre plantații de orez și palmieri, ne-am bucurat să regăsim marea pe partea dreaptă a drumului. Mai multe insule mici stateau răsfirate în bătaia soarelui de amiază, relativ aproape de mal, echilibrând peisajul montan, de pe partea stângă a șoselei, într-un mod plăcut privirii.

Continue reading

Mai bine de o lună în Mataram, reședința insulei Lombok

Împreună cu Yati, soția sa, și cei 3 copii, Gunawan locuiește într-o zonă mai liniștită a orașului. Sunt o familie de protestanți, deci într-o oarecare măsură, comunicarea era mai lejeră. Înainte să fie profesor la o școală din apropiere, o bună perioadă de timp a lucrat ca și taximetrist, lucru care i-a permis să învețe engleză, mult peste nivelul indonezianului de rând. Era bucuros să ne primească în casa lui pentru că putea să mai exerseze engleza, iar noi eram bucuroși că aveam o cameră unde să dormim, o baie și internet wireless (lucru rar, mai ales acasă la cineva). Discuțiile despre Indonezia și România au durat până noaptea târziu. Eram la fel de curioși unii despre alții. Am avut ocazia să petrecem o lună de zile în compania lor și ne-am apropiat destul de mult de ei. Am dormit sub același acoperiș, am mâncat aceeași mâncare și întotdeauna vom păstra aproape de inimă.

Continue reading