Primele zile în Sumatra de Nord. Două cascade și un telefon furat

:: continuare de aici ::

30Mai: cascade și drumuri secundare pe lângă Padang Sidempuan

În Padang Sidempuan, am dormit într-un kos unde stăteau în chirie tinerii care m-au întâmpinat în seara anterioară. Era destul de înghesuit, chiar și pentru gustul meu, obișnuit cu compromisurile. Doar o ușă ruptă sau o perdea separau garajul de cele două dormitoare, iar în baie, în loc de chiuvetă era doar un furtun care venea de la o țeavă ce atârna pe lângă buda turcească. Pe un butoi jumătate plin cu apă (cada de duș), stăteau spânzurate niște haine ude, iar pe jos, într-un colț, zăceau alte haine, parcă așteptau de prea de mult timp să le spele cineva.

Continue reading