Culturi de ceai și două lacuri gemene (Lacul Dibawah și Lacul Diatas)

Plecând din Padang, am urcat spre Sitinjau Lawik, acel punct panoramic despre care am mai amintit aici, în direcția Kabupaten (sub-provincia) Solok. Drumul se bifurcă apoi. Spre stânga se merge spre Lacul Singarak, pe unde am mai fost în trecere, iar la dreapta spre Sud, spre cele două lacuri și respectiv vulcanul Kerinci (3805m). Eram singur, deci aveam tot timpul din lume să opresc și să fotografiez tot ce îmi doream.

Continue reading

Am făcut-o și pe asta!

Dacă scriu foarte mult despre Mifan Waterpark (indonezienii nu spun waterpark ci waterboom), am impresia ca pierd timp pretios, așa că voi încerca să sintetizez rapid. Parcul acvatic, se află la intrarea în Padang Panjang (în traducere liberă Câmpul Lung), care e un oraș din Sumatra de Vest, la 70km de Padang, în interiorul insulei. Am mers cu niște prieteni cu mașina lor și pe drum ne-am oprit câteva minute la cascada Lembah Anai. Când am văzut țâgănia de pe marginea drumului m-am bucurat că nu ne-am dedicat o zi întreagă pentru cascadă, așa cum aveam de gând până nu demult.

Continue reading