Am mai petrecut încă o seară împreună cu colegii din excursia pe care am câștigat-o, să ne revenim după Camino Inca și Machu Picchu. Am văzut împreună o bună parte din principalele obiective turistice din Peru și am rămas pe cont propriu pentru încă vreo două săptămâni. După ce m-am odihnit, am căutat informații pe la agenții și am mai vorbit cu turiștii pe care i-am întâlnit în hostelul din Cusco, încercâd să găsesc o variantă mai ieftină și mai puțin turistică de a ajunge în jungla amazoniană. Așa am auzit de Iquitos, Tarapoto, Yurimaguas și Rezervația Națională Pacaya-Samiria, în nordul țării. Alternativele mai apropiate de Cusco, dar mai frecventate de turiști, erau Parcul Național Manu sau Rezervația Madre de Dios.
Tarapoto – oraș cu aeroport, aproape de jungla amazoniană
Îmi găsisem un contact pe CouchSurfing (denumit în continuare CS), dar care era plecat din Tarapoto în următoarele zile. Ca să îmi umplu timpul, m-am plimbat destul de mult prin Cusco, având timp să vizitez alte obiective din oraș (le găsiți aici). După mai bine de o săptămână de vegetare am ajuns să mă plictisesc și am decis să iau avionul spre Tarapoto. Zborul a avut escală în Lima, dar prețul a fost decent. Cealaltă alternativă era tot prin Lima, dar cu autocarul, care făcea 56 de ore, în cel mai fericit caz.
7 ore mai târziu, am aterizat în Tarapoto, la 360C și umiditate ridicată, un orășel mai puțin cunoscut decât Iquitos, dincolo de Anzi, unde începe Bazinul Amazonului. Un mototaxi (motocicletă cu 3 roți, șoferul + 2 pasageri în spate) m-a dus până în Plaza de Armas, în centrul orașului. Am mâncat o înghețată până l-am așteptat pe Alex, gazda de pe CS. Am mers la el acasa, am primit o cheie și mi-a spus că pot să vin și să plec oricând. El lucra, dar dacă avea timp liber și aveam dispoziție, puteam merge împreună prin centru sau împrejurimi.
Tarapoto e un oraș modest, cu câteva străzi asfaltate în zona centrală, iar în rest cu pământ, gropi și eventual rigole pe marginea drumurilor. Mi se părea foarte asemănător cu ce eram obișnuit din Indonezia. Casa lui Alex era la 4km de centru. Uneori mergeam pe jos, alteori luam câte un mototaxi.
La 3km de Plaza de Armas, pe o străduță prăfuită, am găsit două obiective care mi s-au părut foarte interesante: Orquideario Amazonico și Centrul Urku. Primul este un mic parc botanic unde am văzut mai multe specii de orhidee, majoritatea indigene și alte plante din pădurea amazoniană. Pe trunchiul unui copac am surprins o echipă de omide viu colorate. Ceva mai în față am găsit niște papagali verzi, care nu s-au sfiit în fața obiectivului foto. Mi s-a părut foarte relaxant, mai ales că am prins vreme bună. Era începutul sezonului ploios, deci mă așteptam la ploi sănătoase.
Centrul de Salvare a Animalelor Urku (sau Urkus) e la 500m mai în față pe acel drumul prăfuit. Acolo am văzut o parte infimă din fauna amazoniană: pacarana (una dintre cele mai mari rozătoare din lume), tapirul (mistrețul cu trompa mică), maimuță-păianjen cu capul negru, broaște veninoase viu colorate și nu în ultimul rând maimuță-veveriță (jucăușă și simpatică, încât îmi venea să o iau acasă) Deși aparent, condițiile în care stau animalele sunt ca într-o grădină zoologică din România, adică mediocre spre triste, acel loc e doar un domiciliu temporar pentru animale salvate din ghearele braconajului. Prețul intrării susține lupta pentru salvarea acestor animale și conservare speciilor pe cale de dispariție.
În ziua următoare am mers la Cascada Ahuashiyaku, localizată la 14km nord-vest de orașul Tarapoto, în Aria de Conservare Regionala Cordilliera Escalera. Nu am fost impresionat, dar asta probabil din cauză că am standardele prea ridicate la cascade, în special după Indonezia și cascade precum Tiga Tingkat, din Sumatra.
La întoarcere, am intrat pe la Jardin Vivero Las Cattleyas, grădină ce poartă numele genului de orhidee care se găsește în America de Sud. E unul dintre locurile din care se poate cumpăra Cattleya Maxima, o specie care se găsește doar în Peru și Venezuela, în pădurile mai uscate, până la 2000m altitudine. Am adus și eu una la întoarcerea în țară, pentru un prieten pasionat de orhidee. Am plimbat-o prin aeroporturi, prin Peru și Olanda, iar astăzi, încă trăiește în pace, în Grădina Botanică din Cluj-Napoca.
Prin împrejurimile orașului sunt mai multe parcuri similare, cascade, un muzeu al ciocolatei și alte obiective, dar timpul nu mi-a permis să le văd decât pe cele de mai sus. Urma să merg cu un autobuz în Yurimaguas, pentru a începe o excursie de 3 zile în jungla amazoniană, în Rezervația Națională Pacaya-Samiria.
Yurimaguas – de aici spre junglă, nu mai sunt drumuri terestre
Orășelul Yurimaguas e situat pe malul râului Huallaga, un afluent ce compune Amazonul. Huallaga e lat cât Dunărea, deci văzut din Europa ar trebui să se numească fluviu, nu râu. M-am cazat la Yacuruna, un fel de baracă din lemn, chiar pe malul râului, cu 20soles/noapte (25lei).
Am avut niște notițe în telefon, depre Yurimaguas, dar le-am pierdut odată cu moartea telefonului. Cert este că în afară de o plimbare prin oraș, o cafea la Hotel Rio de Huallaga, și cîteva fotografii (așa cum s-a putut, de la distanță) cu delfinii de râu, nu prea am găsit cu ce să îmi umplu timpul. M-am odihnit, adică m-am pus devreme la somn, pentru că urma să mă trezesc la 2:30 noaptea pentru a lua barca spre Lagunas.
Yurimaguas e cel mai îndepărtat punct din zona amazoniană în care se poate ajunge pe șosea. De acolo, singurele mijloace de transport pentru a ajunge în Lagunas sau Nauta (puncte de intrate în Pacaya-Samiria) sunt niște bărci rapide. Dacă mergeam în Iquitos, în loc de Tarapoto, aș fi intrat în rezervație dinspre vest, prin Nauta. Mă documentasem în prealabil despre Iquitos, care e ceva mai popular printre turiști. E un loc unde călătorii merg pentru petreceri, droguri și poate în ultimul rând abia, pentru jungla amazoniană, iar prețurile de acces sunt ceva mai mari.
Prețuri transport:
Tarapoto – Yurimaguas (autobuz 3ore) – 20 soles
Yurimaguas – Lagunas (barcă 6-7ore) – 40 soles
Click aici pentru a vedea fotografiile din albumul: 2015.11.26-29 – Tarapoto
