A nu se confunda cu Templul Gunug Kawi, din Sebatu. Pentru a ajunge în Tampaksiring, în principiu, trebuie urmat drumul care urcă din Gianyar spre Danau (Lacul) Batur, iar intrarea principală este pe partea stângă a drumului. Mergând spre templu cu GPS-ul de pe telefon, am ajuns la o intrare secundară, de pe un drum îngust, mai puțin circulat ce se ingusta brusc la niște plantații de orez.
Intrând în vorbă cu cetățenii, doi dintre ei s-au oferit să ne ducă până la templu (evident, pe bani). Am tăiat-o frumos printre terasele de orez, iar apoi printre copaci și în vreo 15minute am ajus în vale, lângă râul Pakerisan. Gunung Kawi este construit pe ambele maluri ale râului. Început în secolul al 11-lea, în perioada pre-hindusă, complexul cuprinde 10 altare înalte de 7m, sculptate în fațada stâncoasă, dispuse câte 5, față în față, pe fiecare mal al râului. Altarele reprezintă monumente funerare (nu morminte) a regelui Wungsu din dinastia Udayana. Pe un mal, 5 altare (sau temple) sunt ale regelui, reginei principale și a celor 3 fii ai lor, iar pe partea opusă sunt altare dedicate celorlaltor regine sau concubine secundare. S-a gândit și la ele, dar le-a pus pe celălalt mal.
Pe lângă cele 10 altare principale, mai sunt cateva încăperi, ca niște cavouri, dar mai mari, deasemenea săpate în stâncă, care deserveau diverse ceremonii și ritualuri din vremea respectivă. Complexul include câteva bazine cu apă de izvor pentru ritualuri de purificare, alte câteva altare de rugăciune hinduse și magazine cu suveniruri, care nu au nici legătura cu templul. Am petrecut vreo 2 ore plimbându-ne pe alei și făcand fotografii pentru că locul încă are un aer antic, ce te duce cu gândul în vremurile acelea. La plecare, fetele au urcat scările spre intrarea, respectiv ieșirea principală, iar băieții ne-am întors spre mașină, împreună cu ghizii, ca să rezolvăm și obligațiile lumești față de aceștia.
Valea râului Pakerisan din Tampaksiring e plină de temple, grupate strategic pe lângă izvoarele și afluenții acestuia. Apa râului e considerată sacră, cu proprietăți spirituale. Din acest motiv este numită și Valea Regilor. Foarte aproape, puțin mai în amonte, se găsește Templul Tirta Empul care, la fel ca Tirta Dawa Gunung Kawi Sebatu, are bazine pentru ritualul de purificare în incintă. Nu am mai apucat să îl vizităm, deci notat pentru data viitoare când vom merge în Bali.
Revenind spre Denpasar, am poposit puțin la o piață de noapte (pasar malam). În Bali sunt foarte polulare. Practic vânzătorii încep să se adune înainte de apus și stau până seara târziu. Găsești de la haine noi sau second hand, până la mâncare tradițională balineză cu preparate din porc. Personal, gustul mâncărurilor cu carne de porc din Bali nu este nici pe departe la fel de complex sau încântător ca și ce gasești acasă în România.
În alte locuri din Indonezia, piețele sunt deschise de la primele ore ale dimineții până dupămasă, înainte de apus. Nu rabzi foame oricum, pentru că la fiecare colț de stradă e câte un warung, iar dacă nu vrei să ieși din perimetrul casei, pe străzi se plimbă vânzători ambulanți care vând de la plasticuri, vase, baloane, rechizite, sucuri, supe, prăjeli, prăjituri și alte feluri de mâncare. În timpul Ramadanului e altă poveste. Pe străzi e agitație mare pentru că apusul soarelui e momentul în care se dă dezlegare la potol.
Foarte frumos. Destinatia este cu adevarat deosebita si merita vizitata. Felicitari petru alegere si pentru articol!