Ucraina – septembrie 2012

Am adormit rapid și am dormit mult după întoarcerea din Turcia. A doua zi, pe la amiază, după ce ne-am băut cafeluța în intimitatea casei, am aruncat niște haine într-un rucsac, am îndesat sacii de dormit, izoprenele și cortul în portbagaj, după care am pornit cu încredere spre vama de la Sighetu Marmației.

Despre Ucraina nu am găsit multe informații. Căutasem vreo 2 ore câte ceva despre Munții Carpați (în prelungirea Carpaților românești) dar fără rezultate concludente. Cel mai util, dar departe de adevăratul sens al cuvântului, mi s-a părut site-ul oficial al Ucrainei, de unde am notat 4 obiective: orașul Rahiv, Centru Geografic al Europei, stațiunea Bukovel și Muzeul Ouălor de Paști din Kolomyia. Mi-am notat destinația din prima zi (orașul Rahiv) în litere chirilice, știind că la ei se scrie altfel, pe un bilețel de care speram să nu mai am nevoie după ce urma să cumpăr o hartă bilingvă engleză/ucraineană.

În Sighetu Marmației am oprit la o casă de schimb valutar să schimbăm niște euro în Grivne (moneda Ucraineană) și ca norocul că am intrat în vorbă cu cetățeanul de la ghișeu, că am aflat câteva informații prețioase. În primul rând, am învățat primul cuvânt „tradiția”, care înseamnă mită, șpagă, simte-te cu ceva, atenție, dreptul meu, partea mea sau pune ceva sub brad. În al doilea rând am aflat de magazinele care sunt la câțiva metri pe partea ucraineană de unde se aprovizionează mulți sigheteni cu ulei, bomboane, alte alimente, dar mai ales țigări (sunt la jumătate de preț comparativ cu Romania) și benzină. Mulți trec vama pe jos sau cu bicicleta ca să se aprovizioneze din cele câteva magazine de dincolo de vamă.

Ca să nu stricăm tradiția, ne-am pregătit sufletește cu vreo 10 bancnote de un leu, pentru trecerea prin vamă. 12 mașini erau în fața noastră la o micuță coadă, pe la ora 6 dupămasă. Ne gândeam că vom trece rapid, dar am aflat că ucrainienii se mișcă foarte încet la ștampilarea pașapoartelor. Pot spune că în 3 ore până am trecut dincolo de Tisa, am avut timp să mă gândesc la toate strategiile de mită posibile. Am vorbit cu cel care statea la coadă în fața noastră și am stabilit clar câți lei va trebui să dăm la fiecare din cele 4 locuri unde ne întreba cineva de sănătate: primul portar, sau barierist – zero lei, primul ghișeu – 5 lei, al doilea ghișeu – 2 lei, al doilea portar – 2 lei. Era noapte când am trecut podul spre vameșii ucrainieni și am procedat puțin altfel cu șpaga. L-am recompensat ca pe cățel pe primul portar cu 1 leu, la primul ghișeu am fost generos, zâmbitor și am lăsat 3 lei, la al doilea 2 lei, iar la ultimul, unde mai era un valutist la care am mai schimbat niște grivne la un curs mai bun decât la casa de schimb din Sighet, nu i-am dat nimic. Vameșii ucrainieni erau de o nesimțire de neimaginat astazi la români. Spun astăzi, pentru că la fel era și la noi până am intrat în spațiul Schenghen, anume vameși corupți, nesimțiți, aroganți pe care nu îi interesa să grăbească lucrurile decât dacă puneai ceva sub brad. Aveau un sertar special la birou, unde aruncau banii, pe care doar eu m-am străduit să îi împătur în două printre filele pașaportului. Alte persoane îi dădeau în văzul lumii – măcar erau transparenți.

Ne-am grăbit să alimentăm la benzinăria de care ne spunea cel care stătea la coadă în fața noastră și să cumpărăm o hartă. Am găsit doar hărți în litere chirilice și, gândindu-mă că erau destul de inutile, am decis să căutăm un loc de dormit și să ne gândim la strategii a doua zi, mai odihniți. Am mers vreo 50km pe drum, până în orășelul Rahiv, ca apoi să ne întoarcem la la cea mai puțin dubioasă pensiune de pe drum, undeva la mijlocul distanței dintre graniță și localitate, într-un loc unde un soldat și o barieră lăsată jos doar într-un sens de mers, marcau un fel de punct de control. Ne-a verificat pașapoartele și ca să nu îi vină idei cu tradiții, i-am făcut semn că vrem să dormim. Angajatele pensiunii (două doamne pe la vreo 50 de primăveri) erau afară în stradă, așteptau o mașină să le ia la ocazie pentru că deja era aproape miezul nopții. Probabil le ajuta soldatul să oprească o mașină rătăcită ce mergea în direcția din care veneam noi. Foarte amabile, ne-au deschis pensiunea și ne-au arătat drumul spre cameră. Nu era cine știe ce, era și rece, dar la cât de obosiți eram puteam dormi și într-un fotoliu.

A doua zi, după ce am băut o cafeluță pe balconul îngust și am mâncat ceva delicatese din bagaje, am pornit setați să căutăm hartă în limba engleză. Ne-am reîntors în Rahiv, ne-am plimbat puțin pe străzi să regăzim atmosfera dintr-un orașel montan românesc de acum 10-15 ani: oameni care vând alimnete de bază la colț de pod, mașini puține și vechi, drumuri străpunse de fisuri și gropi, clădiri nerenovate și ici-colo câte un magazin care nu ieșea în evidență cu nimic. Mi-am dat seama, din păcate, nivelul economic al Ucrainei este cel puțin cu o treaptă sub cel al Romaniei, cu toate problemele pe care le avem și noi. Văzând prețurile și convertind în lei cred că, în general, poți cumpăra mai multe bunuri în Ucraina decât în România cu aceeași sumă de bani. Nu am găsit hartă în litere latine, nici în librăria unde ne-a condus un băiat, după ce i-am explicat ce căutam. Am cumpărat una, aproape la întâmplare, am sperat să cuprindă toți Carpații ucrainieni, dar am aflat mai târziu că nu era decât o treime din aceștia. Cel mai tare ne-a surprins când am aflat că pensiunea la care dormisem era la 50 de metri de Centrul Geografic al Europei. Am decis că oricum în ziua următoare ne vom întoarce în țară pe același drum și că vom face un popas acolo, înainte să ieșim din Ucraina.

Bukovel era direcția noastră. Auzisem de stațiune, era aproape de noi, e la munte așa că trebuia să încercăm să găsim cazare pentru o noapte acolo. Pe drum, am oprit de câteva ori să facem câte o fotografie. Am văzut niște curci domestice într-un pom pe marginea drumului, ne-am oprit să le fotografiem și la scurt timp din curte a ieșit un cetățean. I-am spus că doar fac niște poze, în timp ce el se apropia relativ curios de mine. I-am zâmbit și l-am întrebat dacă nu pot să iau un măr pentru că arătau foarte bine și mi-a spus că da. Până am sărit după unul, el a fugit până în casă, a adus o botă și a lovit câteva mere din copac. Mi s-a părut un gest frumos din partea lui. La o altă pauză s-a apropiat de mașină un om care a inceput să vorbească cu noi în ucrainiană. Probabil ne-a văzut cu harta și s-a gândit că ne-am rătăcit. I-am spus că suntem ok, mergem spre Bukovel, iar el a continuat să ne explice gesticulând, pe unde trebuie să mergem (am identificat printre cuvinte numele unei alte localități). Foarte greu l-am oprit spunându-i mulțumesc în mai multe limbi. Mi-am dat seama că ucrainienii, poate nu toți, dar majoritatea pe care i-am întâlnit, sunt foarte amabili, o calitate parcă tot mai rară. Poate pe măsură ce ne civilizăm devenim tot mai reci unii cu alții.

Nu peste mult timp am ajuns în Bukovel. Discrepanța dintre ce văzusem până atunci și stațiunea montană era mare și nu mă refer la altitudine. Drumul șerpuia printre cabane moderne, mici și mari, trecea pe sub telescaune care legau toate vârfurile din jur, oamenii veniți în stațiune la sfârșit de săptămână erau mai bine îmbrăcați, conduceau mașini mai noi și totul părea ca într-o stațiune vestică. Am întrebat de cazare la Bukovel Hotel unde am primit o cameră cochetă cam de 3-4 stele, la un preț de 2 stele în România. Ni s-a explicat că în iarna, adică în sezonul de ski, prețul e mult mai mare. Ne interesam de iarnă pentru că ne-am gândit că, trecând peste cei peste 300 de km din Cluj și peste posibilele evenimente din vamă, ar fi interesant de mers la ski în Bukovel. Mâncarea de la restaurantele din stațiune era scumpă, dar măcar aveau meniu și în engleză. Oricum există magazin alimentar, deci asta ar fi o problemă minoră.

Dupămasă, după masă, ne-am decis să pornim spre Muzeul Ouălor de Paști din Kolomyia, la vreo 80 km distanță de stațiune. Nu ne-am mai oprit pe drum până nu s-a oprit ploaia, relativ aproape de Kolomyia, unde am văzut pe marginea drumului câșiva localnici care cărau dou brazi împodobiti cu ornamente albe. Probabil mergeau la o nuntă doarece Craciunul era prea îndepărtat. Kolomyia e un oraș în provincia Ivano-Frankivs’ka, care e celebru doar pentru muzeul pe care l-am vizitat. Un muzeu surprinzător de mic, dar simpatic pentru idee, pentru faptul că până și clădirea avea formă de ou și nu în ultimul rând pentru exponate. Caserițe bătrâne, bilete rupte la intrare, multe ouă încondeiate prin diverse tehnici, una mai creativă decât cealaltă și 20 de minute mai târziu stateam pe scările de la intrare întrebându-ne ce să mai facem. Ne-am relaxat la o terasă cu o cafea, un suc și ceva de mâncare, la un preț foarte mic – am reținut că a fost foarte ieftin, dar nu mai știu cât de ieftin, după care am pornit înapoi spre cazarea noastră din Bukovel și ne-am încheiat seara la căldurică.

Dimineață am pornit înapoi spre România, știind că am văzut o mică parte din această țară pe cât de aproape de noi, pe atât de necunoscută. La lumina zilei, am găsit Centrul Geografic al Europei, exact acolo unde am aflat că e, la doi pași de la pensiunea din prima seara. Erau mulți turiști, unii cu autocarul, alții cu mașina, cam ca la un punct de interes turistic românsec, de genul cascada Bâlea sau Pasul Urdele de pe Transalpina (aceste exemple sunt aleatoare și au legătură cu realitatea). Țigănia de la un punct de atracție turistică de la noi e mai mare, adică acolo nu am văzut tarabe cu mici și cârnați, manele, căciuli, morisți de grădină sau mingi colorate, dar să nu uităm că mizeriile astea vin cu civilizația și noi suntem puțin înaintea Ucrainei la capitoul ăsta. Nici la Centrul Geografic al Europei, nici în alte locuri unde am mai poposit în excursia noastră din Ucraina, nu am găsit un ghid turistic sau vreo hartă în engleză din care să fi citit despre atracțiile din jur sau să planific o alta excursie în Ucraina. Un singur ghid, ultimul de pe tarabă, avea mai multe imagini din Carpații Ucrainei ce mi-au stârnit curiozitatea, dar pe care nu l-am cumpărat într-un final. După două fotografii și o cafeluță, ne-am continuat drumul și am mai făcut o ultimă oprire în Bocicoiu Mare (denumirea românească a ultimului sat de pe partea ucrainiană, înainte de vamă) de unde ne-am mai cumpărat țigări, atât căt aveam voie să trecem la vamă, sosuri și maioneze ieftine care am descoperit că sunt și foarte bune, niște dulciuri și alte mărunțișuri ca să nu mergem acasă cu mâna goală.

Știam ce ne așteaptă la vamă, am schimbat înapoi puținele grivne ce ne-au rămas și am pregătit cate un leu pentru cele 2 ghișee unde trebuia să interacționam cu vemșii. La primul ghișeu am dat leul, iar doamna de la birou m-a întrebat ”Doar atat?”. Atâta am, i-am răsuns, la care mi-a spus cât credea ea că trebuie să pun sub brad ”5 lei!” Am dat din umeri, nu i-am dat nici un ban, mi-a dat actele, am mers la al doilea ghișeu unde din nou nu m-am simțit cu nimic, am urat în mașină și am trecut podul. Vameșul român era pus pe glume. După ce ne-a întrebat dacă nu mai avem și alte pachete de țigări ascunse prin portbagaj, ne pus să scoatem toate lucrurile, dar după ce am ridicat primul sac de dormit, ne-a zis ca e ok și că putem merge mai departe. Probabil că după ce a văzut rugina de pe capotă și plasa de rafie cu tigăi, farfurii și alte pungulițe și-a dat sema că nu suntem traficanți și nea scutit de verificări inutile. Din Sighetul Marmației drumul ne era cunoscut și spre seara am ajuns acasă.

Nu am pregătit nici o concluzie plină de cultură sau înțelepciune ci doar o dorință de a mai ajunge prin Ucraina, o țară care pe cât e de mare, pe atât de necunoscută.

14-Sep-2012 10:49
15-Sep-2012 07:55
15-Sep-2012 09:19
 
15-Sep-2012 09:40
15-Sep-2012 10:04
15-Sep-2012 10:04
 
15-Sep-2012 10:04
15-Sep-2012 10:09
15-Sep-2012 10:09
 
15-Sep-2012 10:11
15-Sep-2012 10:11
15-Sep-2012 10:41
 
15-Sep-2012 10:41
15-Sep-2012 10:43
15-Sep-2012 10:44
 
15-Sep-2012 10:47
15-Sep-2012 11:00
15-Sep-2012 11:12
 
15-Sep-2012 11:28
15-Sep-2012 11:29
15-Sep-2012 11:35
 
15-Sep-2012 13:00
15-Sep-2012 13:36
 
15-Sep-2012 13:38
15-Sep-2012 15:27
15-Sep-2012 15:44
 
15-Sep-2012 15:44
15-Sep-2012 16:31
15-Sep-2012 16:33
 
15-Sep-2012 16:36
15-Sep-2012 16:38
15-Sep-2012 16:39
 
15-Sep-2012 16:40
15-Sep-2012 16:43
15-Sep-2012 16:45
 
15-Sep-2012 16:46
15-Sep-2012 16:48
15-Sep-2012 16:49
 
15-Sep-2012 16:55
15-Sep-2012 16:58
15-Sep-2012 16:59
 
15-Sep-2012 17:03
15-Sep-2012 17:04
16-Sep-2012 08:36
 
16-Sep-2012 10:12
16-Sep-2012 10:25
16-Sep-2012 10:26
 
16-Sep-2012 11:33
16-Sep-2012 15:12
16-Sep-2012 15:12
 

PlecatiDeparte youtube channel

Playlist filme ROMÂNIA

One thought on “Ucraina – septembrie 2012

  1. Şi eu am observat că oamenii sunt mai reci cu cât ţara respectivă are un grad de civilizaţie mai ridicat. Am ajuns şi în zone mai sărace ale Serbiei, Turciei sau Bulgariei, dar oamenii, pe cât de simpli, pe atât de săritori au fost!

Leave a Reply