Despre insula Gili Air din Indonezia, am mai vorbit acum un an, când am stat 3 luni și am făcut un curs de scufundări. Situată aproape de Lombok, împreună cu Gili Meno și Gili Trawangan au devenit una dintre cele mai căutate destinații turistice din Indonezia.
Numite și Insulele Paradisului sau Insulele Țestoaselor, fiecare dintre ele se pretează unei anumite categorii de călători (cel puțin teoretic): Gili Trawangan (party island) este pentru tinerii în căutare de petreceri sub clar de lună sau sub clar de soare, Gili Meno (honeymoon island) este cel mai puțin amenajată deci este pentru turiștii care caută liniște sau atmosferă romantică, iar Gili Air e undeva între cele două, zgomotoasă și liniștită în același timp. Toate trei insule sunt celebre pentru scufundări și snorkeling. Nu sunt cele mai bune locații din Indonezia, dar constituie una dintre puținele zone cu o paletă largă de baze de scufundări.
Insulele Gilis sunt la 35km pe mare de Bali, deja consacrată ca cea mai importantă insulă, din punct de vedere turistic, din Indonezia. Adică, dacă ești în vacanță în Bali și vrei să calci pe aceste insule, o poți face în maximum o zi, din Bali, urmând indicațiile despre transport din articolul precedent. În această călătorie, am stat în Gili Air pentru o lună, plecând din Sumatra, într-un concediu prelungit.
Primele zile ni le-am petrecut studiind ce s-a mai schimbat pe insulă într-un an. Se construise mult. Peste tot răsăriseră noi bungalow-uri, căsuțe sau chiar hoteluri. Case mai vechi s-au înălțat cu încă un nivel. În câteva zone, întregi resort-uri erau în lucru. Au apărut baruri noi, în special în partea nordică a insulei, unde acum sunt doar câteva fâșii scurte de drum pe lajă unde nu s-a construit nimic. O parte din drumul care mai demult era doar de pământ, acum este cimentat, dar la fel de prăfuit. S-a instalat rețea de apă dulce, adusă de pe Lombok. Au apărut scutere electrice (pentru moment doar electrice). Toby, singurul câine de pe insulă a dispărut, dar am văzut turiști veniți cu câinele.
Oamenii (localnicii) nu mai erau la fel de prietenoși cum erau și uneori sunt chiar obraznici, dar cu toate acestea am regăsit vechi prieteni și ne-am făcut prieteni noi. Insula era mai aglomerată, cel puțin în perioada sărbătorilor (Crăciun și Anul Nou). Discutând cu cei de la Dream Divers, am aflat că anul 2014 a fost un an aglomerat, în care au fost clienți aproape tot timpul. Cel mai puțin aglomerate luni sunt din Ianuarie până prin Mai. Fluxul mai mare de turiști și probabil scumpirea cu 30% a benzinei din toamna lui 2014 a generat creșterea prețurilor la orice. Mâncarea e mai scumpă, iar în locurile în care era belșug, porțiile sunt mai mici. Prețul terenului s-a dublat în decurs de un an, iar terenul în aceste insule este considerat în continuare o bună investiție imobiliară.
Noi am întreprins activitățile pentru care am venit. Am mers la plajă în orice moment al zilei. Am văzut câteva apusuri de soare memorabile. Am ieșit seara la terase și din când în cand la câte o petrecere. Unele baruri nu mai există, dar au apărut altele. În meniuri găsești băutură, marijuana sau ciuperci halucinogene. Cei care stau mai mult pe insulă știu că în anumite zile din săptămână este câte o petrecere la câte un bar. Proprietarii au convenit să organizeze petrecerile pe rând, în zile ale săptămânii diferite, ca să se asigure că fiecare are clienți.
Într-una dintre zile, am auzit agitație mare pe una din străduțe și crezând că e vorba de vreo nuntă, m-am ridicat de pe șezlong, cu aparatul foto în mână. De fapt era o paradă ce făcea parte din ritualul islamic de circumcizie (Nyunatang, sau cut banana, după cum îmi spunea, râzând sora mai bărbătoasă a gazdei noastre din Gili Air). Băieții între 5 și 7 ani sunt duși pe palanchine sau jilțuri purtate de câte 4 oameni, acompaniați de muzică din difuzoare mari și adolescenți care se zbenguie și chiuie de bucurie de parcă ar fi scăpat de serviciul militar. Am fost surprins să văd și fete, dar participarea lor era doar de susținere morală a frățiorilor mai mici. Nu am urmat alaiul, pentru că nu eram atât de curios să văd procesul fizic de tăiere a prepuțului copiilor. Plaja era prea aproape și apa îmi făcea cu ochiul.
Am făcut scufundări și snorkeling de fiecare dată când ne simțeam în stare. Am fost în câteva locatii de scufundare pe care nu le-am văzut anul trecut, precum Kecinan Bay, foarte aproape de Lombok. Acolo am văzut căluți de mare, cel puțin 5 anghile-panglică (ribbon moray eel), pești-frunză (leaf fish), pește ac de mare vărgat (multibar pipefish), pește–viespe indian (indian waspfish), adică viețuitoare ceva mai rare în locurile de scufundare din jurul insulelor Gilis. La Air Slope (loc de scufundare din Nordul insulei Gili Air) am surprins un grup de 8 mobula sau devil ray (o specie de pisică de mare), ce a venit de undeva din spatele nostru și ne-a depășit prin lateral. Le-am urmat, grăbind înaintarea, împreună cu ceilalți doi scafandri cu care eram, până nu am mai putut ține pasul cu ele. A fost o apariție grozavă, ca niște fantome ce zburau lin pe lângă noi, fără nici un efort.
În rest, am văzut aceeași varietate de animale ca și data trecută (dacă nu vă pasionează viețuitoarele marine, săriți două paragrafe): caracatițe, sepii, rechin de recif (whitetip reef shark), ace de mare, pește-scorpion (scorpionfish), mai multe specii de anghile, pește-liliac (batfish), pește-buze-dulci (sweetlips), pește-leu (lionfish), pește-cutie (boxfish și cow boxfish), pește-clovn (clownfish), baracuda, crabi, melci de mare (nudibrach) și nu în ultimul rând o sumedenie de broaște țestoase.
La snorkeling, de asemenea am avut parte de surprize plăcute. Înainte de porțiunea adâncă ce marchează începutul recifului de corali, am dat de câteva locuri unde stăteau grupați arici de mare. Printre acele lor, am găsit ascunși, probabil pentru că le oferă protecție, mai mulți pui de pește-scorpion, anghile, pesti-leu și cel mai mic pui de pește-cutie pe care l-am văzut vreodată, cam cât unghia de la degetul mare.
Un fenomen care poate ajută, dar la fel de bine poate îngreuna scufundarea, sunt curenții oceanici. În insulele Gilis, la fel ca în multe alte locuri, poți nimeri zile în care sunt curenți. În această excursie am văzut unii dintre cei mai puternici curenți oceanici. În momentele de intensitate maximă, apa mării parcă era un râu, pe care pluteau fel de fel de obiecte, până la bucăți mari de lemn. Într-o zi, o barcă din lemn ancorată prost, s-a scufundat exact din acest motiv. A fost recuperată de scafandrii care lucrau la baza de scufundări ce o deținea. Într-o noapte, curentul marin a „spălat” plaja din fața unei terase, care pierzându-și susținerea, aproape s-a dărâmat într-o parte. În sezonul ploios, curentul oceanic se poate inversa. Astăzi merge constant într-o direcție, iar mâine merge în direcția opusă. Din acest motiv, dacă vreți să faceți o baie, întrebați la orice bază de scufundări, unde vă recomandă să mergeți. Asta ca să fiți siguri că nu veți fi recuperați, dacă veți fi recuperați, de pescari, pe lângă Bali.
După ce ne-am făcut plinul de soare, plajă, ocean și viață liniștită pe insulă exotică, a fost cazul să „ridicăm pânzele” și să ne întoarcem spre casa noastră din Sumatra. Am mai stat o perioadă în Bali, vizitând noi obiective turistice, despre care vă vom povesti încurând. Cred că mai aveți ocazia în următorii ani să vizitați Gili Air așa cum este acum. Rămâne o insulă cu personalitate, dar tendințele turismului de masă nu o vor menaja și va devini aglomerată, zgomotoasă, cu șosele cimentate, scutere și garduri înalte, la fel ca Gili Trawangan, sau și mai rău, ca și Kuta din Bali. Deși ne dorim ca în viitor să o regăsim la fel ca și acum, dacă într-un an s-a schimbat așa de mult, oare peste 10 ani cum va arăta?
