mizerie Archives - PlecațiDeparte.ro

Ultima redută în războiul cu gândacii de bucătărie

Plecati Departe — Thu, 06 Aug 2015 13:49:34 +0000

La începutul șederii în Padang, stând de vorbă cu niște băieți dintr-un club MAPALA, de undeva de sub mobilă, a ieșit un gândac de bucătărie (kecoa) dezorientat. Ioana s-a urcat pe scaun, eu am așteptat să văd ce se va întampla, iar unul dintre băieți s-a ridicat liniștit, l-a prins în mână și la adus mai aproape să îl vedem mai bine. Nu eram curioși, dar cred că baiatul s-a gândit că am fi. Ioana s-a agitat, eu l-aș fi omorât de la distanță (pe gândac), dar băiatul l-a eliberat la câțiva metri mai încolo. Mi-am propus ca într-un an, să ajung la acel nivel de toleranță, la care să îi pot prinde și eu în mănă, fără să mi se facă piele de găină, sau greață, ca și cum am fi amici.

Gândacii de bucătărie sunt omniprezenți. Atât timp căt vor exista oameni, vor fi și ei prin preajmă. Cu cât locul e mai insalubru, cu atât șansele sunt mai mari să fie și gândaci. Dar nu e o condiție. Pot apărea din canalizarea publică, crăpături, chiuvete sau scurgeri din băi, chiar și în cele mai curate locuri. Uneori sunt însoțiți de prietenii lor, șobolanii. Rezistă mai mult ca alte insecte când sunt spray-ați cu spray anti-insecte și pocnesc când sunt striviți. Indonezienii, mai ales în mediile mai sărace, copilăresc știind că e o insectă care nu provoacă daune. Cineva mi-a povestit că în copilărie, se jucau cu ei, probabil cum ne jucam și noi cu furnici, bondari sau mămăruțe. Asta m-a motivat și mai puternic…

Când eram în Bandar Lampung, la întoarcerea din Jakarta, am avut ocazia să trec câteva etape ale procesul de împrietenire cu bietele necuvântătoare. Într-o seară, cât am stat la un coleg, tocmai se întorsese din vacanță o colegă de-a acestuia și luându-ți casa în primire, a văzut un gândac. L-a chemat pe colegul meu să o ajute, iar el, intrând în camera ei, sub privirile mele din tocul ușii, a mai descoperit vreo doi care încercau să se ascundă. A luat spray-ul (tub mare de vreo 500ml) și am început toți trei vânătoarea de gândaci.

Casa era compusă dintr-un hol mare, două dormitoare, o bucătărie dezordonată, o baie destul de infectă și un patio (terasă între ziduri) cimentat, unde era plantă neîngrijită, un dulap si niște plasticuri aruncate într-un colț.

Nivelul 1: Fata striga pițigăiat când vedea câte unul, iar noi încercam să îl pleznim cu o mătură sau să îl stârpim cu spray-ul. Schimbam spray-ul de la unul la altul pentru că părea o metodă de a ucide mai elegantă. Făcusem curat prin casă, prinsesem câțiva lucrând în echipă și treptat restrângeam aria la terasă, acolo de unde intuiam că veneau. Încurând războiul avea să se termine.

Nivelul 2: Pe terasă nu era foarte multă lumină, dar când mai zăream câte unul, îl omoram încercând să găsim sursa. Am dat cu spray pe plantă și pe după dulapul umflat de la umezeală. Unul s-a ascuns în ușa de la terasă, dar am dat cu spray prin gaura în care intrase. Am renunțat la mătură pentru că era mai simplu să îi calc (eram în șlapi). Dacă era vreunul mai obraznic și se urca pe perete sau pe vreo altă suprafață verticală, foloseam, pe rând, tubul de spray. Câțiva gândaci mai târziu, spray-ul s-a terminat. Fata și băiatul au plecat până la magazin să cumpere altul, iar eu am ieșit din casă pentru a fuma o țigară. Deja bătusem recordul ca număr de gândaci uciși într-o singură sesiune. S-au întors cu 2 spray-uri.

Nivelul 3: Am ciulit urechea și am auzit un sunet slab din dulap.

– Folosești dulapul ăsta, întreb curios.

– Din când în când, răspunde.

– Ce e în el?

– Mâncare…

Și ea lipsise cam o lună… Am scuturat dulapul și am auzit din nou sunetul. Am dat cu spray într-o gaură din dulap și s-a lăsat liniște. „Acela e focarul”, mi-am spus, după care am deschis ușa. Când s-a făcut lumină, au început să mișune de printre, prin și din pungi, căutându-și cale de ieșire. În interiorul dulapului foloseam spray-ul încontinuu, de parcă vopseam. I-am gazat fără milă. Pe cei care ieșeau prin față încercam să îi calc. Dacă fugeau pe perete, îi prindea colegul care era poziționat ceva mai aproape de ușă terasei, ca să nu pierdem teren.

Nivelul 4: Parcă nu se mai opreau. Fugeau în toate direcțiile, iar noi îi călcam de parcă eram la șotron. Pierdusem teren pentru că o parte dintre ei au reușit să treacă în restul casei. Când am călcat pe unul, zeama neagră din el m-a stropit pe celălalt picior. La început era rece, dar apoi locul s-a înfierbântat puțin. Poate doar mi s-a părut, dar nu am avut timp să mă șterg. Numărul victimelor de război era deja de câteva zeci și treptat recâștigam terasa. Când credeam că am rezolvat problema, mai apărea de undeva câte unul sau doi, dar numărul supraviețuitorilor era tot mai mic. Nu am luat prizonieri. Am călcat și am dat cu spray pe toți pe care i-am văzut. Era doar o joacă, pentru că ce-a fost mai greu trecuse.

Nivelul 5: Am văzut o gaură de canalizare, acoperită rudimentar cu o sticlă de plastic.

– Ce e acolo, întreabă colegul

– Probabil e scurgerea de la terasă, răspund.

„Sigur de-acolo au venit” zic eu și scot sticla din scurgere, ca să constat că acolo era căsuța lor. Unul – călcat. Doi – spray, iar apoi călcat. Trei – călcat. Patru-cinci – spray și călcați. Priveam uimit cum ieșeau tot câte doi-trei deodată și fugeau care-ncotro. Unii se urcau pe pereți, dar îi readucea colegul cu picioarele pe pământ, folosind spray-ul. Eu încercam să prind cât mai mulți sub talpă, pentru că era metoda cea mai sigură, în timp ce dădeam rafale de spray, pe canalizare în jos. În haosul creat îmi mai treceau și peste picioare, deci am realizat contact fizic. Alții zburau în jurul nostru, iar noi ne feream și încercam să îi prindem în raza spray-ului. N-aveam timp să ne gândim la ziua de mâine. Am pierdut din nou teren, dar mai târziu l-am recuperat.

Bătălia a fost crâncenă – un măcel, iar cadavrele erau peste tot. Nu ne dădeam seama dacă mirosul era de la ei sau de la canalizarea deschisă. Am ținut ultima redută cu stoicism și am învins inamicul. Numele și faptele noastre de vitejie din acea seară vor fi păstrate în analele istoriei și cântate de generațiile viitoare.

Câteva zile mai târziu, după ce am ajuns în Padang, în casa din care lipsisem aproape două luni, am surprins un gândac de bucătărie pe care l-am călcat desculț, să îl simt mai bine, dar până în ziua de azi, nu mi-am învins atât de mult repulsia față de ei, încât să iau unul în mână.

Atenţie SUMATRA! Am pus cap la cap locurile prin care am trecut, cu linkuri spre articolele din blog corespondente:

Playlist filme SUMATRA

The post Ultima redută în războiul cu gândacii de bucătărie appeared first on PlecațiDeparte.ro.

Revelion Lupeni 2012-2013 (pârtiile Transalpina Ski Resort și Straja)

Plecati Departe — Mon, 07 Jan 2013 07:52:31 +0000

Cu două săptămâni înainte de Revelion, am găsit două apartamente în Lupeni, pe Valea Jiului, aproape de pârtiile Straja, Parâng, Vulcan și noua pârtie Vidra-Voineasa, la un preț surprinzător de mic. Am discutat cu proprietarul la telefon pentru că fotografiile de pe net nu erau foarte clare și mi-a spus că din două apartamente cu câte două camere sobele, de teracotă erau funcționale doar în două camere, iar în celelalte două urma să instaleze calorifere electrice. După câteva zile a revenit cu un telefon și mi-a spus că din cauza caloriferelor electrice lui îi va crește consumul de curent și trebuie să marească prețul cu 20%, adică 5 lei/personă. Noul preț era oricum mai puțin de jumătate din alte variante pe care le aveam în acel moment așa că am acceptat oferta, nu înainte de a mă asigura (cel puțin verbal), că nu vor mai fi alte creșteri de preț. Ne-am adunat 10 persoane și am rezervat apartamentele pentru 5 zile, din 28 decembrie până în 2 ianuarie. Premisele erau bune.

La sosire, după ce pe drum am primit vreo 3 telefoane de la proprietarul apartamentelor, am găsit următoarele: două apartamente, patru camere, o teracotă, o sobă metalică, un calorifer electric, o saltea dublă care era în altă parte, în loc de un pat dublu deja instalat și proprietarul care mă întreabă: „Să aduc și al doilea calorifer?” Să ne înțelegem, holurile, băile și bucătăriile nu aveau alte surse de încălzire. Am mai avut o scurtă negociere asupra fumatului și descățării în casă. Am convenit că vom fuma pe casa scărilor și că nu ne vom descălța, pentru că pe jos era gresie și parchet, care se pot curăța relativ ușor cu un mop, înainte de plecare. Ne-a adus caloriferul lipsă, și-a luat angajamnetul că a doua zi urma să ne aducă salteaua neinstalată, ne-a mai atenționat o dată să nu lăsăm caloriferele în priză cât timp suntem plecați din apartament ca să nu consume și abia apoi ne-a lăsat să ne începem sejurul.

Ca să fim siguri ca nu vom suferi de frig, am mai adus de acasă 3 aeroterme, care ulterior s-a dovedit că au fost mai eficiente decât caloriferele electrice. Deși există gaz în Lupeni, doar aragazele din bucătărie erau racordate, iar apartamentele erau destul de reci. Abia după vreo 2 ore puteam spune că temperatura din camerele de dormit a devenit confortabilă. În hol, în baie sau în bucătărie era mai bine dacă stateam mai îmbrăcați.

Blocul nostru era poziționat în centru, între alte blocuri ce mi-au adus aminte de ghetoul din Baia Mare. Erau într-o stare deplorabilă, degradate, murdare, cu anumite ferestre vechi, acoperite cu lemn sau cu geamurile sparte, într-o stare generală de mizerie, cu fel de fel de cabluri și țevi improvizate pe casa scărilor. Personal mi-a plăcut arhitectura lor, dar starea în care erau era deprimantă. Cu siguranță totul se datorează faptului că orașul și-a pierdut puterea economică după Revoluție, iar acum majoritatea localnicilor trăiesc din pensii, ajutoare, sau au plecat prin alte părți. Am ieșit prin oraș în prima seară, să descoperim că doar două restaurante-club-cafenea-pizzerie-bar erau deschise în tot orașul (Valahia și Mamma Mia). Pline de oameni și fum, am găsit cu greu locuri în Mamma Mia, am așteptat vreo 20 de minute pentru luarea comenzii după care am luat inițiativă și ne-am comandat singuri de la bar. Am avut parte de destul de multe experiențe ciudate în prima zi așa că ne-am retras spre camere.

În următoarele două zile am mers la snowboard la noua pârtie de la Vidra-Voineasa sau Transalpina Ski Resort, situată pe malul sudic al lacului Vidra, în județul Vâlcea, foarte aproape de Translapina, la 35km de Petroșani. Pârtia e extraordinară, într-o locație de vis, cu vedere spre Lacul Vidra, Munții Parâng, Munții Lotrului și Munții Cândrel. E vorba de un proiect mamut ce va cuprinde mai multe partii cu grade diferite de dificultate, din care în acest sezon s-au dat în folosință 6,1km. Chiar dacă partea care s-a finalizat până acum reprezintă undeva la 15% din viitorul domeniu schiabil, deja arată mai bine decât majoritatea pârtiilor din țară: 1 telegondolă care transportă persoane pe o lungime de mai bine de 3km, cu un punct intermediar (ca o stație de autobuz), 1 telescaun pe o lungime de 1,2km și 1 teleschi. Momentan alte facilități sunt aproape inexistente. La punctul intermediar al telegondolei este amenajat un bar tip ciupercă, asemănător cu unul din occident, dar espresorul se strică pe la ora 14, din patru barmani doar o fată știe să bată în casa și se formează o coadă destul de frumoasă până să ajungi să cumperi ceva. Vorbind de coadă, spațiile de parcare sunt o oarecare problemă deoarece, ca să ajungi la pârtie, nu poți parca decât pe drumul ce ocolește lacul, la 1-4km distanță de baza pârtiei, în funcție de ora la care ajungi acolo. Tot coadă se numește și când aștepți să urci cu telegondola dacă o faci când se deschide pârtia. Dar, dacă reușești să treci peste astfel de dificultăți, până la sfârșitul lunii ianuarie 2013, urcările sunt gratis pentru toată lumea. Da, gratis! Stiu că e greu de acceptat că în România mai este ceva gratis, dar ca să se facă cunoscuți, așa au considerat că e bine, măcar la început de sezon să ofere gratuitate la toată lumea. Sunt curios cât va fi prețul unei urcări după ce va fi pe bani. Sper să nu se ia ca etalon prețurile de pe Valea Prahovei.

Dacă vă întrebați cine sunt Moșii Craciuni din fotografii, unul dintre ei sunt eu. Copiii de pe pârtie s-au bucurat cel mai mult. Nu au primit bomboane doar am discutat cu ei și le-am spus că moșul caută cadouri pentru anul viitor (se întâmpla în 29 decembrie).

Să revenim puțin la proprietarul apartamentelor. În fiecare zi, la început după ce îl sunam, venea să aducă lemne pentru sobe. Venea pentru că aproape se terminau. Ne aducea cam cât să ne ajungă până a doua zi, adică porții mici. Îi era oare peste mână să fi pregătit lemne suficiente din prima zi, sau lemnele erau doar un pretext să ne vada? Din 31 ianuarie, a început să vină fără să mai anunțe și aceasta a fost ziua în care a descoperit că aveam două aeroterme aduse de acasă. Ne-a spus că virgulă consumul de curent va fi mai mare, că nu așa ne-am înteles etc. Urma să ne socotim la sfârșit. În ultima zi ne-a spus că s-a consumat în plus cam cu 50 de lei și după ce m-am aricit (a scoate țepii ca un arici) la telefon a rectificat „Eu v-am spus. Numai daca doriți să platiți, că s-a cosnumat în plus” Oare ce i-am răspuns? Nu recomand nimănui să meargă la el deoarece e dovada vie că una e socoteala la telefon și alta e socoteala din târg.

În 31 decembrie și în 1 ianuarie am mers la Straja, unde de asemenea s-a schimbat vechiul telescaun, funcțional din când în când, cu o telegondolă similară celei de la Vidra. Pârtia de sub telegondolă e reabilitată sau curățată de braduți și alți boscheți, dotată cu tunuri de zăpadă care încercau să facă față lipsei de precipitații naturale. Am găsit și un telescaun modern, adică încă o pârtie nouă, de care nu știam pentru că în Straja am mai fost în urmă cu vreo 6-7 ani. Telescaunul nu funcționa acum deoarece pe versantul pe care urca era destul de puțină zăpadă. Stațiunea Straja era cam la fel: aglomerație de schiori, snowboard-eri și paltonari, gheață pe fiecare străduță (ma gândesc să îmi cumpăr o cameră de filmat – am văzut zeci de căzături), porumb fiert, plăcinte, parcări puține și muzică de valoare culturală discutabilă.

Oricum, la modul general am fost mulțumit și de schimbările din Straja. Aștept cu nerăbdare să ningă cât mai mult să mă pot întoarce.

Zilnic, după turele de snowboard, mergeam la Casa de Vis, dintre Petroșani și Aninoasa, un complex turistic ce include hotel, restaurant, piscină exterioară (normal că nu am făcut baie), unde nu doar mâncarea a fost foarte bună ci și servirea sau prețul. Orice problemă apărea (și au apărut mici probleme), chelnerii le rezolvau elegant, fără situații penibile care de regulă crează nemulțumiri. Am fost foarte plăcut impresionat, altfel nici numenționam numele restaurantului și mi-am propus ca, dacă mai ajung prin zonă, cel puțin restaurantul trebuie să îl vizitez.

În noaptea dintre ani am preferat să nu trimit sms-uri. Sunt convins că prietenii și cunoștințele apropiate nu se supără dacă le voi spune La Multi Ani când mă întalnesc cu ei și cred că vor păși la fel de împăcați și încrezători în noul an, cu sau fără urarea mea. Pe la 11:40 am ieșit pe străzile orașului Lupeni, străzi cu multe blocuri mai puțin frumoase, printre care fugeau speriați câinii străzilor. Începuse bahaosul cu petarde și artificii. Am aprins și noi niște steluțe ca mai demult de ziua cuiva, niște artificii mai modeste, o țigară și o sticlă de șampanie. Era rece. Am făcut două pozne de grup, am mai băut căteva guri de șampanie și ne-am întors în cameră să desfacem platourile pregatite cu puțin timp înainte de ora 12. Ei bine, da, am mâncat și pește (somon afumat pe pâine prăjită cu unt și rucola), diverse feluri de brânză, ouă de prepeliță murate, cârnaț de casă picant fiert, jumări, chifeluțe, felii subțiri de ardei verde și roșu, șnițel de porc, dar și de pui și alte câteva bunătăți de care nu îmi amintesc foarte bine pentru că m-am blocat pe somon, brânză cu mucegai și ardei.

Iar dacă vorba spune că așa cum îți petreci prima zi din an, îți va fi tot anul, atunci în anul 2013 voi mânca, voi bea moderat, mă voi uita la televizor, mă voi da cu snowboard-ul, voi servi cafele, voi sta la povești cu persoanele apropiate, voi privi mai multe apusuri de soare decât răsărituri, voi cheltui puțin, voi fotografia, toate astea nu întotdeauna acasă, deci va fi un an bun!

La Mulți Ani tuturor!

28-Dec-2012 19:24

mizerie Archives - PlecațiDeparte.ro

Ultima redută în războiul cu gândacii de bucătărie

Playlist filme SUMATRA

Revelion Lupeni 2012-2013 (pârtiile Transalpina Ski Resort și Straja)

Playlist filme ROMÂNIA